Medicii trag un semnal de alarmă: la sfârșitul verii, cazurile grave de insuficiență respiratorie declanșată de infecții virale ale căilor respiratorii la copiii mici reapar cu o frecvență tot mai mare. Potrivit doctorului Mihai Craiu, printre cele mai severe cazuri prezentate la CPU în ultimele zile s-au aflat doi copii mici care au necesitat îngrijiri speciale.
„Vor fi deschise creșele, grădinițele și școlile, iar numărul de cazuri va crește accelerat în următoarea lună dacă nu suntem pregătiți”, avertizează medicul.
Un studiu european la care a participat Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) arată că numărul cazurilor de bronșiolită a ajuns din nou la nivelurile înregistrate înainte de pandemie. În ultimele statistici, din peste 11.300 de cazuri prezentate la Urgențe, aproape jumătate (5.184) au fost copii cu vârsta sub 6 luni. Mulți dintre aceștia au necesitat spitalizare, iar unii au ajuns în terapie intensivă.
Părinții trebuie să fie atenți la semnele timpurii ale bronșiolitei, mai ales la copiii sub 6 luni:
Dacă observați aceste simptome, medicii recomandă prezentarea imediată la spital.
Pentru a reduce riscul de infecții respiratorii grave la sugari, specialiștii recomandă:
Medicii atrag atenția că vigilența părinților și respectarea acestor măsuri de prevenție pot reduce semnificativ riscul complicațiilor severe.
Sursă foto – zamrznutitonovi / Envato