Focar de salmoneloză la o grădiniță din Oradea. 13 cazuri de îmbolnăviri! Copiii prezentau simptome digestive. VIDEO

  • Publicat:

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a comunicat că se află în desfășurare o anchetă epidemiologică, după confirmarea unui focar de salmoneloză la unitatea de învățământ „Wenford Academy” din Oradea. Instituția funcționează în mai multe puncte de lucru: Grădinița cu Program Prelungit situată pe Calea Aradului, grădinița de pe strada Bărăganului, precum și Liceul Teoretic de pe strada Primăriei.

Au fost identificate 13 cazuri, la copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani

Investigația a fost inițiată în data de 12 mai 2026, în urma apariției mai multor îmbolnăviri în rândul copiilor. Până în acest moment, autoritățile sanitare au confirmat 13 cazuri de infecție, copiii prezentând simptome digestive și generale, precum dureri abdominale de tip colicativ, diaree și febră. Debutul manifestărilor clinice a fost înregistrat în intervalul 2–8 mai 2026.

Din punct de vedere al distribuției pe vârste, cazurile sunt repartizate astfel: un copil de 2 ani, trei copii de 3 ani, doi copii de 4 ani, șase copii cu vârste între 5 și 9 ani și un copil cu vârsta între 10 și 14 ani.

În urma analizelor efectuate de Laboratorul de Microbiologie al DSP Bihor, la cinci dintre persoanele afectate a fost identificată tulpina Salmonella DO, rezultatele fiind obținute în perioada 6–13 mai 2026, scrie radioromania.ro. 

Doar 3 copii au fost diagnosticați cu gastroenterocolită acută și enterocolită acută

Reprezentanții DSP au precizat că formele clinice observate până acum sunt, în general, ușoare și moderate. În prezent, cinci copii necesită spitalizare: trei sunt internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, iar doi la Spitalul Pelican din Oradea, fiind diagnosticați cu gastroenterocolită acută și enterocolită acută. Ceilalți copii afectați se află în izolare la domiciliu, primesc tratament simptomatic și sunt supuși în continuare investigațiilor microbiologice.

Pentru stabilirea sursei posibile de contaminare, o echipă de inspectori sanitari ai DSP Bihor a efectuat verificări la sediul liceului de pe strada Primăriei, acolo unde funcționează blocul alimentar care asigură hrana pentru toate cele trei locații ale unității de învățământ. Concluziile controalelor vor fi comunicate după finalizarea completă a verificărilor.

Totodată, DSP Bihor a notificat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor cu privire la focarul în evoluție. Ancheta epidemiologică continuă, iar autoritățile desfășoară investigații pentru identificarea sursei de infectare și a modului de transmitere.

foto: shutterstock