Un material recent publicat de platforma educațională The Contented Child readuce în atenție o temă tot mai prezentă în societate: legătura dintre neurodivergență și rolul dopaminei în viața de zi cu zi a tinerilor.
De prea multe ori, dificultățile de concentrare, lipsa de motivație sau fluctuațiile de energie sunt interpretate greșit ca „lene” sau „nepăsare”. În realitate, explică specialiștii, aceste manifestări au la bază un mecanism chimic complex: modul în care creierul procesează dopamina, neurotransmițător esențial pentru sistemul de recompensă și pentru menținerea atenției.
Termenul de neurodivergență descrie acele persoane ale căror tipare cognitive diferă de normele considerate „tipice”. Aici se încadrează, printre altele, tinerii cu ADHD, autism sau dislexie. Pentru ei, circuitele neuronale care reglează secreția și utilizarea dopaminei pot funcționa altfel, influențând direct modul în care se raportează la sarcini, obiective și recompense.
Dopamina este adesea supranumită „hormonul recompensei”, însă rolul ei depășește această etichetă. Ea reglează motivația, nivelul de plăcere resimțit după atingerea unui scop și chiar persistența în activități monotone. În cazul tinerilor neurodivergenți, fluctuațiile sau sensibilitățile sistemului dopaminergic fac ca provocările zilnice – teme, responsabilități casnice, interacțiuni sociale – să fie percepute diferit.
Astfel, ceea ce pentru un adolescent neurotipic poate părea o sarcină banală, pentru un tânăr cu ADHD, de exemplu, se poate transforma într-un obstacol descurajant. În schimb, atunci când activitatea este intens stimulatoare sau oferă recompense imediate, concentrarea poate deveni mult mai puternică, un fenomen cunoscut sub numele de hiperfocalizare.
Specialiștii subliniază că nu este vorba despre lipsă de voință sau neglijență, ci despre o realitate biologică.
„A înțelege că diferențele de comportament au la bază chimia creierului schimbă radical modul în care părinții, profesorii și colegii se raportează la tinerii neurodivergenți”, transmit reprezentanții The Contented Child.
Recunoașterea acestor mecanisme poate reduce stigmatizarea și poate deschide drumul către metode educaționale și sociale mai adaptate – fie că vorbim despre structurarea sarcinilor, oferirea de pauze regulate, fie despre introducerea unor forme variate de recompensă.
În loc să fie judecați prin prisma unei productivități „standard”, tinerii neurodivergenți au nevoie de înțelegere și de soluții personalizate. Acolo unde mediul educațional și familial ține cont de particularitățile chimiei creierului, diferențele nu mai sunt un handicap, ci pot deveni o sursă de creativitate și reziliență.
Sursă foto – MyLove4Art / Envato