Ce gratuități și reduceri au elevii la călătoriile cu trenul în noul an școlar 2025-2026

Elevii din învățământul preuniversitar beneficiază, pe tot parcursul anului școlar, de bilete și abonamente gratuite la tren, pe baza carnetului de elev vizat sau a adeverinței școlare.
  • Publicat:
Ce gratuități și reduceri au elevii la călătoriile cu trenul în noul an școlar 2025-2026

CFR Călători reamintește că elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat pot călători gratuit cu trenul pe tot parcursul anului școlar, pe baza carnetului/legitimației de elev vizat sau a adeverinței școlare valabile. Facilitățile includ atât bilete individuale, cât și abonamente lunare, valabile la toate categoriile de trenuri (Regio, InterRegio, InterCity), clasa a II-a.

Ce avantaje au elevii

  • Bilete gratuite la trenurile interne, inclusiv cu tariful de rezervare gratuit la trenurile care necesită rezervare;
  • Abonamente lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a, valabile pentru toate trenurile;
  • Pentru călătoria la clasa superioară sau în vagoanele de dormit și cușetă, elevii vor plăti doar diferența tarifară și tariful de rezervare.

Facilitățile pe baza vizei pentru anul școlar 2024/2025 sunt valabile până la 30 septembrie 2025, cu excepția elevilor aflați în ultimul an de studiu, care nu mai beneficiază de aceste facilități începând cu 8 septembrie 2025. Începând cu 1 octombrie 2025, gratuitățile se acordă pe baza documentelor vizate pentru anul școlar 2025/2026.

Cum se pot obține biletele și abonamentele

Elevii își pot procura gratuit biletele și abonamentele:

  • De la casele de bilete și agențiile de voiaj CFR Călători;
  • Online sau de la automatele de bilete, pe baza ID-ului de elev valid pentru anul școlar curent;
  • De la personalul de tren, în situații speciale, cum ar fi lipsa caselor de bilete sau îmbarcarea în afara programului caselor de bilete.
  • Abonamentele lunare pot fi emise atât pe suport tip carton, cât și digital, prin cod QR, valabil după confirmarea calității de elev la casele de bilete.

Documente necesare

Pentru emiterea biletelor sau abonamentelor gratuite, elevii trebuie să prezinte:

Alte tipuri de adeverințe nu sunt acceptate.

Verificarea călătoriei în tren

La control, elevii trebuie să prezinte:

  • Biletul/abonamentul gratuit (original sau cod QR pentru biletele digitale);
  • Document de identitate (CI, pașaport, permis de ședere/conducere) sau certificatul de naștere pentru cei sub 14 ani;

Carnetul/legitimația de elev poate fi acceptată doar dacă include fotografia și CNP-ul.

Elevii care nu prezintă documentele necesare vor fi considerați fără bilet și vor fi taxați conform legislației în vigoare, cu tarife mai mari decât cele de la casele de bilete.

Sursă foto – gstockstudio / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult