Trambulina a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai populare forme de joacă pentru copii. O găsim în parcuri, curți sau locuri de joacă și este văzută adesea drept o activitate amuzantă și sănătoasă. Însă, în spatele săriturilor care stârnesc râsete și energie, se ascunde un risc mai puțin cunoscut: „fractura de trambulină”, o leziune gravă ce poate apărea atunci când un copil sare simultan cu o persoană mult mai grea decât el.
Medicii descriu această traumă drept o fractură transversală sau de tip „buckle” (tasare) la nivelul tibiei proximale – osul de la picior – care apare în special la copiii mici. Mecanismul este simplu, dar periculos: atunci când o persoană mai grea sare pe trambulină, aceasta se comprimă puternic, iar reculul (ridicarea bruscă a suprafeței) poate genera o forță uriașă.
Dacă un copil aterizează exact în acel moment, tibia sa – încă fragilă – poate ceda.
Potrivit unui studiu publicat de Institutul Robert-Koch în 2016, trambulina este principala cauză de accidente la copiii cu vârste între 1 și 6 ani.
Cele mai grave situații apar în trei scenarii:
„Sfatul meu este să NU săriți niciodată pe trambulină împreună cu copilul dumneavoastră. Diferența de greutate face ca fiecare săritură să devină un potențial pericol”, avertizează Coralia Tudor, kinetoterapeut, pe pagina sa de Facebook.
Medicii recomandă supravegherea strictă a copiilor, limitarea numărului de persoane care folosesc trambulina simultan și instalarea unor sisteme de protecție laterale.
Sursă foto – OlhaRomaniuk / Envato