Vaccinarea elevilor, de la şcoală la medicii de familie

Agenţia de presă Mediafax face publică decizia Ministerului Sănătăţii conform căreia responsabilitatea vacinării elevilor se va muta din reţeaua de medicină şcolară în cea a cabinetelor medicilor de familie.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Vaccinarea elevilor, de la şcoală la medicii de familie

Agenţia de presă Mediafax  face publică decizia Ministerului Sănătăţii conform căreia responsabilitatea vacinării elevilor se va muta din reţeaua de medicină şcolară în cea a cabinetelor medicilor de familie.

Reacţia reprezentanţilor medicilor de familie din România nu a fost una tocmai pozitivă. Reprezentanţii “Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai “Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei” (FNPMF) l-au informat pe Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii că o astfel de mutare pe scena medicală aduce multe probleme.

În primul rând există riscul să se diminueze alarmant numărul celor imunizaţi şi, implicit, să se genereze o situaţie în care îmbolnăvirea şi apariţia epidemiilor vor fi iminente.

Un exemplu elocvent care le susţine reclamaţia este cel al elevilor de liceu care, cu siguranţă, nu vor merge de bunăvoie la medicul de familie pentru a fi vaccinaţi.
Schema de vaccinare a fost schimbată începând cu 1 iulie şi va fi aplicată efectiv din toamnă, odată cu începerea anului şcolar 2012 – 2013.

 Mediafax a anunţat şi că ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi va reveni asupra deciziei având în vedere că problema este extrem de controversată.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”