Tratamente de fertilizare in vitro decontate în România

1 din 4 cupluri de vârstă fertilă din România are dificultăţi în conceperea unui copil. Femeile sunt rugate să verifice prin analize potenţialul fertil .
  • Publicat:
  • Actualizat:
Tratamente de fertilizare in vitro decontate în România
Tratamente de fertilizare in vitro decontate în România, foto 123rf.com

În primele 6 luni ale acestui an, în cadrul celui mai mare centru de reproducere umană asistată (RUA) din România au fost realizate peste 450 proceduri de fertilizare in vitro, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, se anunţă într-un comunicat de presă.

Pe lângă procedurile de fertilizare in vitro, au fost efectuate 630 proceduri RUA (inseminări artificiale, embriotransferuri cu embrioni decongelaţi, precum şi alte proceduri de laborator) respectiv peste 350 intervenţii chirurgicale. Cuplurile diagnosticate cu infertilitate pot beneficia la Columna Medical Center de tratament FIV decontat, clinica fiind înscrisă în programele de sprijin financiar derulate de autorităţi – „O şansă pentru cuplurile infertile”, 2019-2020 şi Subprogramul Naţional FIV/ET 2019.

Femeile trebuie să facă analize pentru a vedea potenţialul fertil

Statisticile arată că 1 din 4 cupluri de vârstă fertilă din România are dificultăţi în conceperea unui copil. Mai mult, în ultimul timp, vârsta biologică a femeii din punct de vedere a capacităţii reproductive s-a îndepărtat foarte mult de vârsta reală, motiv pentru care specialiştii în infertilitate recomandă tinerelor să îşi testeze din timp potenţialul fertil, prin analiza de sânge AMH, respectiv efectuarea unei ecografii de evaluare a rezervei ovariene. (AFC)

Înainte de implantarea embrionului se fac teste

În cadrul acestui centru, pacientele au posibilitatea de a realiza procedura de fertilizare in vitro cu ovocite de la donator, precum şi de a testa embrionul pentru eventuale defecte cromozomiale, înainte de transferul în uter, prin procedura de screening genetic preimplantare. “Numărul semnificativ al procedurilor realizate în primul semestru ne confirmă faptul că piaţa serviciilor medicale din domeniul reproducerii asistate este în continuă creştere la nivel naţional, iar cuplurile care întâmpină dificultăţi în conceperea unui copil nu mai amână vizita la medicul specialist în tratamentul infertilităţii. În continuare, sfătuim orice cuplu care nu a obţinut o sarcină pe cale naturală după un an de încercări, să se adreseze unui specialist în infertilitate, pentru a descoperi cauzele şi a primi tratamentul medical adecvat. Din punct de vedere financiar, tratamentele sunt accesibile unei categorii tot mai largi, prin programele de sprijin financiar organizate de autorităţile publice centrale şi locale”,  a declarat Nicoleta Zamfir, CEO.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”