Tradiții şi superstiţii în prima zi de Paşte. De ce e bine să porți haine noi

  • Publicat:
  • Actualizat:
Tradiții şi superstiţii în prima zi de Paşte. De ce e bine să porți haine noi
Sursa foto: shutterstock

Tradiţiile de Paşte încep cu cele din timpul Postului Paştelui, apoi cele din Săptămâna Patimilor, în special cele din Joia Mare (când se vopsesc ouăle), din Vinerea Mare (când se ţine post negru în amintirea patimilor lui Isus Hristos) sau cele din Noaptea Învierii (când se aduce Lumina ce biruieşte moartea). Iată câteva tradiții care țin de prima zi de Paște! Tu ții cont de toate?

Tradiţii în Duminica Paștelui, prima zi a Sărbătorilor Pascale

Spală-te în dimineaţa Paştelui cu apă în care a stat un ou roşu.

Bunicii spun că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus în Noaptea Învierii un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate. Astfel, vom fi sănătoşi şi roşii în obraji (semn de sănătate în trecut) tota anul.

Haine noi în prima zi de Paşte.

În Maramureş, este interzisă înnoirea garderobei în post, aceasta fiind permisă doar din ziua de Paşte. În prima zi de Paşte este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea trupului şi spiritului.

Nu dormi în ziua de Paşte.

Din bătrâni se spune că nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.

Alege-i pe cei cu care ciocneşti ouăle de Paşte.

Mulţi cred că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte, se vor întâlni pe lumea cealaltă. Din acest motiv, bunicii noştri sunt de părere că e important să îţi alegi cu grijă persoanele cu care ciocneşti în Duminica Paştelui.

La masa din Duminica Paştelui mănâncă prima dată un ou.

La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou. Se crede că astfel vei obţine sănătate pe tot parcursul parcursul anului. Şi abia după ou, peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.

Oul trebuie împărţit.

Bătrânii şi părinţii cred că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.

Oul poate anunţa o nuntă.

Dacă oul pe care l-ai ciocnit în prima zi de Paşte are două gălbenuşuri, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că te vei însura/mărita foarte curând.

S-a spart sau nu oul?

În unele sate din Moldova, tradiţia spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.

Ai grijă de coji.

În Muntenia, Dobrogea, dar şi în alte zone, după ce se mănânca oul roşu, coaja se pastrează şi se aruncă la rădăcina unui copac cu flori. Tradiţia spune că abia acela este momentul când va veni vremea bună.

Nu uita de străbuni.

De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi. De aceea, în multe zone din ţară, în Dimineaţa de Paşte, se merge la cimitir unde se duce Lumină şi se impart ouă roşii. Anul acesta, însă, vom rămâne acasă.

Cei ce se nasc sau mor în această zi sunt speciali.

Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai. Bătrânii spun că acei copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân