Tehnologia medicală dezvoltată pentru astronauţi disponibilă acum şi în România

În premieră în România, aparatul dezvoltat pe baza cunoştinţelor medicale obţinute în urma călătoriilor în spaţiu poate fi folosit în numeroase afecţiuni de circulaţie sangvină.
Tehnologia medicală dezvoltată pentru astronauţi disponibilă acum şi în România

În premieră în România, aparatul dezvoltat pe baza cunoştinţelor medicale obţinute în urma călătoriilor în spaţiu poate fi folosit în numeroase afecţiuni de circulaţie sangvină, gimnastica pasivă a vaselor de sânge, programe de recuperare a sportivilor, edeme post-operatorii, dar şi probleme de estetică (de exemplu celulită).

Principiul său de funcţionare se bazează pe alternarea unei presiuni normale cu una negativă (Vacuum), aplicată în jumătatea inferioară a corpului. Ca urmare, are loc dilatarea capilarelor, formarea de capilare noi, precum şi îmbunătăţirea fluxului sangvin la periferie şi musculatură (microperfuzie). De asemenea, efectul de stimulare are loc atât la nivelul circulaţiei arteriale, cât şi asupra circulaţiei venoase.

“Medici specialisti şi pacienţi, avem acum acces în România la o tehnologie dezvoltată la cel mai înalt grad de profesionalism. Vacumed are un  spectru larg de aplicabilitate, fiind indicat în numeroase tipuri de afecţiuni, printre care: insuficienţa venoasă cronică şi sindrom posttrombotic, edeme limfatice, scleroza arterială periferică (stadiile 1,2,3), edeme posttraumatice sau postoperative, picior diabetic, precum şi în gimnastica pasivă a vaselor de sânge. În plus, aparatul poate fi folosit cu succes şi în programe de rezolvare a unor probleme de estetică, deoarece contribuie la netezirea ţesuturilor, combătând astfel celulita.
Performanţele acestui aparat conduc firesc şi spre recomandarea integrării lui în programe de medicină sportivă, de regenerare rapidă a sportivilor.”, explică Paul Sittner, specialist în recuperare medicală ortopedică şi sportivă.

Vacumed a fost creat pe baza cunoştinţelor medicale dobândite ca urmare a călătoriilor astronauţilor în spaţiu. În lipsa gravitaţiei astronauţii acuză complicaţii circulatorii cauzate de lipsa “mecanismului de pompă” asigurat de musculatură, care stimulează fluxul arterial în ţesuturi şi circulaţia venoasă. Soluţia acestei probleme a fost dezvoltată la Institutul de Medicină Spaţială a Societăţii Germane Aerospaţiale din Köln şi adaptată la aparatul Vacumed, pe baza procedurii folosite de NASA – “lower body negative pressure device” (aparat de presiune negativă pentru membrele inferioare).

“Dezvoltarea Centrului de Recuperare Medicală Sportivă din cadrul clinicii Provita este una dintre priorităţile de anul acesta. Astfel, pacienţii noştri vor putea avea acces la servicii de ultimă generaţie, care le vor aduce reale îmbunătăţiri la nivelul calităţii vieţii. Iar dotarea cu acest aparat revoluţionar este una dintre soluţiile cheie pentru terapia prin sport.
În plus, prin parteneriatul cu Paul Sittner, un terapeut cu multă experienţă, specializat profesional în Germania, contribuim la găsirea celor mai bune soluţii de tratament, personalizate în funcţie de caz!”, a declarat Dr. Ovidiu Palea, Directorul General al Centrului Medical ProVita – Diagnostic şi tratament.
 

Cel mai nou articol Video:
Dr. Laura Davidescu: greșeli care ne îngrașă