Simona Halep cere despăgubiri de peste 10 milioane de dolari firmei care a contaminat suplimentul alimentar și ar fi dopat-o

După audierile de la TAS din această perioadă, Simona Halep a luat o decizie radicală și a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv care ar fi dopat-o.
  • Publicat:
Simona Halep cere despăgubiri de peste 10 milioane de dolari firmei care a contaminat suplimentul alimentar și ar fi dopat-o
Simona Halep cere despăgubiri de peste 10 milioane de dolari firmei care a contaminat produsul și ar fi dopat-o pe româncă

După audierile de la TAS din această perioadă, Simona Halep a luat o decizie radicală și a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv din cauza căruia ar fi fost depistată dopată. Tenismena cere daune de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care operează sub numele de Schinoussa Superfoods, informează Prosport.

Fostul lider mondial susține că neglijența companiei canadiene și afirmațiile false că suplimentul său era legal i-au afectat cariera și i-au produs umilință. Halep a intentat procesul la un tribunal din New York, în Manhattan.

Cei de la tennis365.com sunt sceptici cu privire la un eventual verdict favorabil Simonei Halep din partea judecătorilor TAS.

„Halep a fost fermă în apărarea sa și a spus că nu a luat roxadustat intenționat, dar asta s-ar putea să nu fie de ajuns pentru a scăpa de pedeapsă.

Decizia finală în acest caz poate sosi peste câteva luni, cu Simona Halep îndepărtându-se de revenirea pe teren, la cariera ei, cu fiecare zi pe care o petrece pe margine”, notează sursa citată.

Citește integral știrea pe Prosport.ro

Ce este roxadustat, substanța cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep?

Roxadustat este o substanță activă recomandată în cazul pacienților cu boală renală cronică, care nu pot produce suficientă eritropoietina, un hormon necesar pentru a stimula producția de celule roșii în sânge.

Substanța se comercializează sub denumirea Evrenzo și a fost autorizat abia în iulie 2021 de Agenția Europeană a Medicamentului.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân