Săptămâna Mondială a Imunizării. Vaccinarea salvează vieți, oprește pandemii, scade presiunea de pe sistemul sanitar și ne aduce mai aproape de cei dragi și de o viață normală

26.04.2021

Săptămâna Mondială a Imunizării, marcată în perioada 24–30 aprilie, aduce în atenția opiniei publice faptul că astăzi, mai mult ca niciodată, vaccinurile reprezintă un pilon de bază al sistemelor sanitare puternice și al politicilor de sănătate publică din toată lumea.

În contextul investițiilor realizate la nivel mondial în cercetarea și producerea de vaccinuri sigure și inovatoare, vaccinurile reușesc să prevină astăzi aproximativ 30 de boli grave. Prin creșterea ratelor de imunizare în rândul populației, numărul de îmbolnăviri prevenibile prin vaccinare ar scădea dramatic. În rândul cetățenilor, evitarea unei boli printr-o vaccinare simplă și sigură înseamnă cu certitudine o viață mai bună.

Imunizarea este recunoscută unanim de specialiști ca fiind una dintre cele mai de succes și mai eficiente intervenții de sănătate publică la scară mondială. În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și datorită lor între 2 și 3 milioane de vieți sunt salvate anual, la nivel global. În contextul pandemic actual, mai mult ca niciodată, imunizarea și vaccinurile trebuie privite ca o prioritate de sănătate publică. Este vital ca populația generală să aibă acces la vaccinuri, să reducem presiunea asupra sistemului de sănătate și să folosim vaccinurile la potențialul lor maxim, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Sistemul sanitar din România are nevoie de actualizarea legislației

În contextul Săptămânii Mondiale a Imunizării, ARPIM dorește să atragă atenția autorităților asupra necesității de a îmbunătăți Programul Național de Vaccinare prin măsuri care să conducă la creșterea capacității sistemului național de vaccinare și să reducă povara bolilor prevenibile prin vaccinare.

Sistemul sanitar din România are nevoie de o actualizare rapidă a legislației în privința imunizării, în următoarele direcții:

  • Adoptarea în regim de urgență a Legii Vaccinării, pentru a crește capacitatea sistemului național de vaccinare și a reduce povara bolilor prevenibile prin vaccinare, precum și definirea legislației secundare pentru crearea premiselor legislative pentru vaccinarea pe tot parcursul vieții;
  • Înființarea prioritară a Comitetului Național Consultativ de Experți în Domeniul Imunizărilor (echivalentul NITAG), ca parte a Planului Global de Acțiune privind Vaccinurile al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ca organism specializat și independent care să vină în sprijinul decidenților cu recomandări bazate pe dovezi științifice în domeniul vaccinurilor și imunizării în general, conducând astfel la formularea unor politici publice sustenabile în direcția asigurării vaccinării pe tot parcursul vieții;
  • Formularea unor ghiduri și recomandări pentru vaccinarea de rutină, în conformitate cu Programul Național de Vaccinare și cu recomandările OMS, cu scopul asigurării continuității serviciilor de vaccinare și pentru evitarea riscului izbucnirii de noi crize epidemiologice, în contextul pandemiei de COVID-19;
  • Asigurarea procesului de vaccinare de rutină neîntreruptă având în vedere impactul pandemiei de COVID -19 asupra ratelor de vaccinare. Datele Ministerului Sănătății arată o scădere de 50% pentru vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului și de aproape 80% în cazul vaccinării VCR DTPa -VPI pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin difterie, tetanos, poliomielită și tuse convulsivă.
  • În paralel cu Programul Național de Vaccinare, introducerea unui sistem de compensare a vaccinurilor, care va contribui atât la extinderea categoriilor de persoane vaccinate, cât și la asigurarea creșterii acoperirii vaccinale din România.

Vaccinarea previne boli și reduce presiunea cu care se confruntă sistemul sanitar

Vaccinarea este cea mai eficientă intervenție de sănătate publică. Presupune investiții mici în sănătate, comparativ cu costurile potențiale ale îngrijirilor, în lipsa prevenției primare.

O actualizare a politicilor de sănătate publică în privința vaccinurilor ar contribui la scăderea presiunii cu care se confruntă personalul medical din camerele de gardă sau secțiile de terapie intensivă, dar și medicii de familie și specialiștii din sistemul ambulatoriu.

Prin implementarea propunerile făcute de ARPIM, autoritățile pot crea premisele prin care românii să beneficieze de vaccinuri pe tot parcursul vieții.

Mai puțini pacienți internați în spitale din cauza bolilor prevenibile prin vaccinare înseamnă posibilitatea redirecționării sumelor economisite către prevenție, către alte arii terapeutice cu nevoi stringente sau către investiții care să permită o dezvoltare mai rapidă a sistemului sanitar.

În această perioadă, industria farmaceutică a demonstrat o mobilizare fără precedent, derulând în ample programe de cercetare și dezvoltare pentru tratamente și vaccinuri împotriva COVID-19.

Datorită acestor eforturi, astăzi avem patru vaccinuri aprobate în Europa, zeci de milioane de europeni sunt vaccinați la puțin peste un an de la descoperirea noului coronavirus SARS-CoV-2, iar COVID-19 a intrat în lista bolilor prevenibile prin vaccinare.

Aceste aspecte sunt o realizare incredibilă din punct de vedere științific, consecința unui efort uriaș de colaborare, de fabricație și logistic, care implică instituțiile UE, guvernele, sistemele de sănătate, autoritățile de reglementare și industria farmaceutică.

Săptămâna Mondială a Imunizării 2021: #VaccinurileNeApropie

Săptămâna Mondială a Imunizării este un eveniment marcat în fiecare an, în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie), și are ca scop promovarea utilizării vaccinurilor la scară largă pentru a proteja populația de toate vârstele împotriva bolilor transmisibile.

Tema lansată în acest an de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Săptămâna Mondială a Imunizării este #VaccinesBringUsCloser (#VaccinurileNeApropie), iar mesajul central îndeamnă la un angajament mai mare în ceea ce privește imunizarea la nivel global, pentru a promova importanța vaccinării cu scopul de a readuce oamenii împreună și de a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea tuturor pe tot pe parcursul vieții.

Ca parte a campaniei, cele mai puternice organizații medicale din toată lumea vor milita pentru creșterea încrederii în vaccinuri, dar și creșterea investițiilor făcute de fiecare țară în parte în campaniile de imunizare, inclusiv imunizarea de rutină, pe tot parcursul vieții.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Silvia Chiotoroiu: tratamentul modern pentru cataractă
Recomandări:
Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor și vouchere-cadou în rețeaua OPTIblu (P)
Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor și vouchere-cadou în rețeaua OPTIblu (P)
Depresia, detectată direct de pe telefon
Depresia, detectată direct de pe telefon