România în prag de dublă epidemie de rujeolă și gripă. Spitalele sunt arhipline

  • Publicat:
România în prag de dublă epidemie de rujeolă și gripă. Spitalele sunt arhipline

În plină criză a sistemului medical, România se confruntă cu o dublă epidemie: rujeolă și gripă. Deja sunt zeci de decese înregistrate din cauza celor două boli, iar spitalele sunt copleșite.

„Chiar avem copii în camera de gardă care așteaptă. Nu am niciun loc liber în secție, aștept să mai externăm acum la prânz, dar se vor ocupa imediat”, spune medicul Gheorghiță Jugulete de la Institutul Național de Boli Infecțioase ‘Prof. Dr. Matei Balș’

Val de viroze respiratorii în România

Spitalele din București și din țară sunt arhipline. Camerele de gardă sunt luate cu asalt de mii de pacienți, cei mai mulți dintre ei copii, bolnavi de gripă, viroze respiratorii, dar și rujeolă.

Diagnosticul de gripă, cel puţin, e pus pe bandă rulantă. Doar în ultima săptămână au fost înregistrate aproape 7.000 de noi cazuri. Cu peste 2.000 mai multe faţă de săptămâna anterioară.

„Nu avem personal suficient pentru câte cazuri sunt. Cred că suntem acum într-un nivel maxim. Pornind din luna decembrie, sunt foarte multe cazuri şi foarte multe prezentări. Ce este de temut este că uneori pot fi coinfecţii virale, gripă cu alte virusuri. Şi în aceste situaţii, evoluţia poate fi chiar mai severă”, a declarat Marcela Ionescu, şefa secţiei de Pediatrie de la Spitalul ‘Marie Curie’.

Şi epidemia de rujeolă face ravagii

În paralel, epidemia de rujeolă face ravagii. De la începutul anului, au fost înregistrate peste 3.700 de cazuri în 36 de judeţe şi Bucureşti. Cazurile tot mai multe de rujeolă şi gripă au un punct comun, avertizează medicii: pacienţii nu sunt vaccinaţi.

„I-ar ajuta în primul rând pe ei, să nu mai sufere şi să nu ajungă să aibă nevoie de spitalizare. Există nişte categorii de risc care, în cazul gripei, beneficiază de prioritate la vaccinare. Şi aici vorbim de copii sub 5 ani, de adulţi peste 65 şi de persoane, ca de obicei, cu comorbidităţi, cu alte boli”, spune Simin Florescu, managera Spitalului Victor Babeş.

Cu un total de peste 120.000 de infecții respiratorii în doar o săptămână, medicii avertizează că ne aflăm în pragul unei epidemii și se așteaptă că Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, să o declare public. Asta înseamnă că în spitale de aici încolo masca va fi obligatorie, vizitele vor fi mai scurte, iar în cadrul secțiilor se vor izola pacienții cu viroze. Măsurile se aplică deja în multe unități spitalicești.

Citește și: Valul de viroze a aglomerat camerele de gardă ale spitalelor încă din primele zile ale anului

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân