Robin Thicke dă o petrecere în cinstea…divorţului

Petrecerea, care ar fi avut loc vineri, a fost organizată pentru a sărbători noul statut de celibatar al cântăreţului, după ce acesta a încercat vreme de mai multe luni să repare relaţia cu fosta lui soţie.
Robin Thicke dă o petrecere în cinstea…divorţului

Cântăreţul Robin Thicke a organizat o petrecere de divorţ, la care ar fi participat şi actorul Leonardo DiCaprio, după ce fosta lui soţie, Paula Patton, a semnat pe 3 octombrie actele finale pentru separarea oficială de vedeta americană, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax.

Petrecerea, care ar fi avut loc vineri, a fost organizată pentru a sărbători noul statut de celibatar al cântăreţului, după ce acesta a încercat vreme de mai multe luni să repare relaţia cu fosta lui soţie.

Potrivit Page Six, Robin Thicke ar fi organizat petrecerea de divorţ într-un club din Los Angeles – înainte să se mute în casa sa din Hollywood Hills -, unde a fost însoţit de actorul Leonardo DiCaprio şi mai multe fotomodele.

„Erau foarte multe modele acolo. Leo şi Robin au flirtat şi au vorbit cu o mulţime de fete”, a declarat o sursă. „Robin a dansat şi a vorbit aproape toată noaptea cu o brunetă draguţă. La un moment dat a luat-o de mână şi i-a spus «Hai să dansăm»”, a mai spus sursa citată.

Paula Patton şi Robin Thicke s-au despărţit din luna februarie, încheind astfel nouă ani de mariaj şi 21 de ani de relaţie. Cei doi au împreună un copil în vârstă de patru ani, Julian.

La scurt timp după despărţire, Robin i-a dedicat fostei sale soţii cel de-al şaptelea lui album în încercarea de a reface relaţia, însă acţiunea lui de recucerire a eşuat.

Recomandări:
Ce nume va purta fetița Ducilor de Sussex
Ce nume va purta fetița Ducilor de Sussex
CANCAN.RO lansează super-producția CANCAN NEWS
CANCAN.RO lansează super-producția CANCAN NEWS