Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au fost vaccinați împotriva COVID-19

  • Publicat:
Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au fost vaccinați împotriva COVID-19
Sursa foto: profimediaimages.ro

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și prinţul consort Philip au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, potrivit unei declarații a Palatului Buckingham, scrie BBC.

O sursă apropiată familiei regale a declarat că Regina și Ducele de Edinburgh au primit prima doză de vaccin anti-COVID în cursul zilei de sâmbătă, însă nu a precizat tipul de vaccin administrat.

Vaccinurile au fost administrate cuplului regal de către un medic de familie, la reşedinţa regală de la Castelul Windsor.

Regina Elisabeta are 94 de ani, iar prințul consort Philip, 99 de ani.

Prințul moștenitor Charles, în vârstă de 72 de ani, a avut COVID în luna martie a anului 2020, însă, din fericire, nu a avut o formă severă a bolii. De asemenea, fiul cel mare al prințului Charles, William, a avut boala în luna aprilie.

În Marea Britanie, numărul total al cazurilor de COVID-19 înregistrate la momentul actual depășește 3 milioane, iar cel al deceselor, peste 80.000, potrivit datelor de la Johns Hopkins University.

Peste 1,5 milioane de britanici au fost vaccinați cu prima doză de vaccin anti-COVID până la acest moment. În Marea Britanie sunt autorizate trei vaccinuri pentru imunizarea împotriva COVID-19: vaccinul Pfizer & BioNTech, vaccinul Moderna și vaccinul Oxford & Astra Zeneca.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: