Prof. dr. Irinel Popescu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

  • Publicat:
Prof. dr. Irinel Popescu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Reputatul profesor doctor Irinel Popescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 12 august, începând cu ora 19:00.

Preşedinte al Academiei de Științe Medicale, Irinel Popescu este considerat părintele transplantului hepatic în România. Cunoscutul medic chirurg a realizat primele operații reușite la adult, cu ficat întreg, și la copil, cu fragment de ficat în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

De asemenea, Irinel Popescu este inițiatorul chirurgiei robotice în România și coordonator al Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR.

Medicul s-a născut la Filiași, a urmat Liceul ”Frații Buzești” din Craiova și Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, pe care a absolvit-o în anul 1977 cu media 9.98.

În anul 1980, a devenit asistent al profesorului Dan Setlacec în Clinica Chirurgicală a Institutului Clinic Fundeni.

Irinel Popescu a efectuat mai multe stagii de pregătire în transplantul hepatic (Berlin, 1989, Paris, 1990, Pittsburgh, 1991-1992, New York 1992-1994). După anul 1995, a participat la construcția programului național de transplant de organe în România devenind Președinte al Asociației „Romtransplant” în 1997 și reprezentant al României în Consiliul Europei – comisia de transplant.

Urmărește podcastul integral cu dr. Irinel Popescu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân