Lipsa somnului ne îndeamnă să consumăm fast food

Ei au descoperit că lipsa somnului afectează lobul frontal al creierului, care reglementează deciziile complexe, dar creşte activitatea în zonele creierului care corespund recompenselor. În plus, participanţii care au fost privaţi de somn au ales mâncarea de tip fast-food.
Lipsa somnului ne îndeamnă să consumăm fast food

Un studiu recent arată că lipsa somnului ne poate face să consumăm mâncare nesănătoasă de tip fast food.

Cercetătorii de la UC Berkeley au studiat creierele a 23 de tineri adulţi, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică, cea mai complexă tehnică medicală pentru vizualizarea structurilor interne în detaliu, prima dată după un somn normal şi apoi după o noapte albă.

Ei au descoperit că lipsa somnului afectează lobul frontal al creierului, care reglementează deciziile complexe, dar creşte activitatea în zonele creierului care corespund recompenselor. În plus, participanţii care au fost privaţi de somn au ales mâncarea de tip fast-food.

Conform lui Matthew Walker, autorul studiului, mâncarea bogată în calorii este principala opţiune a celor care nu dorm pe timpul nopţii.

Pe termen lung, alimentaţia de tip fast-food poate duce la un deficit nutriţional grav, o dependenţă mai mult sau mai puţin recunoscută şi, evident, luarea în greutate, dar şi riscul crescut de apariţia a numeroase afecţiuni asociate cu nivelul crescut de colesterol, cum ar fi diabetul, bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral.

 

Autor: Daniela Rădeanu

Recomandări: