Grăsimea, al şaselea gust al omului?

"Dovezile pe care le avem acum sunt clare şi îndeajuns de copleşitoare pentru a numi grăsimea un gust", a declarat Russell Keast de la Universitatea Deakin din Melbourne.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Grăsimea, al şaselea gust al omului?

Cercetătorii australieni spun că grăsimea ar trebui considerată al şaselea gust primar, pe lângă dulce, sărat, acru, amar şi umami, şi susţin că descoperirile dintr-un nou studiu ar putea ajuta la combaterea obezităţii, informează theguardian.co.uk, citat de Mediafax.

„Dovezile pe care le avem acum sunt clare şi îndeajuns de copleşitoare pentru a numi grăsimea un gust”, a declarat Russell Keast de la Universitatea Deakin din Melbourne.

O echipă de cercetători de la Universitatea Deakin a publicat un articol în Flavour Journal în care susţine că al şaselea gust primar este grăsimea.

În ciuda faptului că grăsimea a fost catalogată drept un gust în anul 330 înaintea erei noastre de către Aristotel, în timpurile moderne a fost asociată cu textura, eliberarea de arome şi proprietăţile termice ale mâncării şi nu cu simţul gustului.

Pentru foarte mult timp, doar patru gusturi primare au fost luate în considerare, iar umami a fost acceptat abia în 2002.

Pentru ca grăsimea să fie considerată un gust, trebuie să îndeplinească cinci criterii.

În articolul „Is Fat the Sixth Taste Primary? Evidence and Implications”, profesorul Keast descrie cum grăsimea îndeplineşte aceste criterii, care includ condiţia ca limba să aibă receptori pentru detectarea acizilor graşi.

Cercetătorii cred că aceste descoperiri ar putea fi utile în lupta împotriva obezităţii la nivel mondial.

Un studiu anterior al aceleiaşi echipe, care a fost efectuat pe 500 de voluntari timp de mai mulţi ani, a arătat că oamenii care sunt sensibili la gustul grăsimii mănâncă mai puţin.

„Trebuie să punem mult mai multă grăsime în testele pe care le efectuăm pe oameni obezi şi supraponderali pentru ca aceştia să o poată identifica, comparativ cu cazul persoanelor cu o greutate normală. Există această relaţie cu dieta care pare să fie foarte importantă”, au spus cercetătorii în articolul publicat în revista Flavour Journal.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”