Fumatul „la mâna a treia” poate reprezenta o cauză a apariţiei diabetului de tip 2

Fumatul la mâna a treia poate duce la apariţia diabetului, dar şi a altor afecţiuni.
Fumatul „la mâna a treia” poate reprezenta o cauză a apariţiei diabetului de tip 2

Fumatul la mâna a treia poate duce la apariţia diabetului de tip 2, dar şi a altor afecţiuni. Fumatul „la mâna a treia” reprezintă inhalarea fumului care rămâne impregnat în păr, haine, piese de mobilier sau în autoturism.

Specialiştii se tem că acest tip de fumat ar putea dăuna chiar mai mult decât fumatul clasic sau cel pasiv.Testele în această direcţie au fost realizate pe şoareci, însă acestea nu trebuie ignorate.  Unele dintre cele mai expuse persoane la pericolele acestui tip de fumat sunt bebeluşii. 

Cercetătorii de la Universitatea din California au dezvăluit că fumatul „la mâna a treia” reprezintă o cauză a apariţiei diabetului de tip 2, dar şi a bolilor la nivelul ficatului şi plămânilor. 

Specialiştii au analizat felul în care oamenii sunt afectaţi de inhalarea fumului de ţigară rămas în hainele, părul, casa sau maşina altei persoane şi susţin că au identificat un impact direct asupra creierului şi ficatului

„Ţelul nostru a fost să identificăm timpul minim necesar pentru ca fumatul ,,la mâna a treia’’ să cauzeze schimbări fizice în cazul şoarecilor. Acest lucru a fost făcut utilizând un sistem de expunere care imită expunerea oamenilor la acest tip de fumat. Am descoperit că fumatul ,,la mâna a treia’’ experimentat o lună de zile poate cauza boli ale ficatului. De asemenea, am observat că şoarecii au dezvoltat o rezistenţă la insulină după o expunere pe termen lung”, a explicat autorul principal al studiului, medicul Manuela Martins-Green. 

„Fumatul ‘la mâna a treia’ este o toxină, un ucigaş tăcut. Substanţele nocive pot fi absorbite prin piele şi prin intermediul respiraţiei”, completează specialistul, scrie Gândul.info.

 

 

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată