Dispozitivul care vă scapă de ţiuitul din urechi

Persoanele care se confruntă cu tinitus au acum şansa de a scăpa de aceste simptome deranjante cu ajutorul unui dispozitiv ingenios.
Dispozitivul care vă scapă de ţiuitul din urechi

Persoanele care se confruntă cu tinitus – o afecţiune ce se manifestă prin sunete ce pot mima zgomote precum zumzet, ţârâituri, clicuri, ţiuituri, fluierături sau şuierături – au acum şansa de a scăpa de aceste simptome deranjante cu ajutorul unui dispozitiv ingenios.

Ear Noise Eliminator (n. red. – eliminatorul de sunete din ureche) poate ameliora inclusiv vertijul şi ameţeala, prevenind în acelaşi timp tulburările de auz survenite de regulă odată cu înaintarea în vârstă.

Compania elveţiană care a dezvoltat acest device, Ddrum AG, a testat dispozitivul pe 40.000 de pacienţi, care susţin că tratamentul este eficient.

„Zgomotele din urechi dispar la scurt timp după purtarea device-ului, iar în unele cazuri se înregistrează chiar o
vindecare completă a tinitusului”,
a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.

Dispozitivul funcţionează pe baza acţiunii laserului, care stimulează şi regenerează celulele, şi trebuie purtat zilnic, timp de 30 de minute. Raza de laser pătrunde în profunzimea ţesutului şi are un impact direct asupra funcţionării sistemului auditiv. De asemenea, stimulează circulaţia sângelui, ducând astfel la regenerarea celulară şi la întărirea sistemului imunitar.

Nu sunt necesare cunoştinţe avansate pentru folosirea device-ului, iar metoda este descrisă ca fiind „simplă, nedureroasă, fără efecte adverse şi accesibilă”.

Desigur, mai sunt necesare studii clinice care să ateste eficacitatea acestui dispozitiv. Cei care doresc să testeze device-ul pot contacta echipa care a stat la baza acestui proiect pe earnoiseeliminator.com.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Nora Neghină, psiholog: ce determină comportamentul adictiv
Recomandări:
O femeie de 30 de ani, vindecată de HIV fără tratament
O femeie de 30 de ani, vindecată de HIV fără tratament
10 lucruri pe care le poți face pentru a preveni atacul cerebral
10 lucruri pe care le poți face pentru a preveni atacul cerebral