„Cu mama la muzeu”, un program pentru copii şi părinţi la Muzeul Satului din Capitală

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală organizează, la fiecare sfârşit de săptămână, începând de sâmbătă şi până pe 19 decembrie, programul educativ "Cu mama la muzeu", dedicat petrecerii timpului liber în mod creativ în ambianţa muzeului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală organizează, la fiecare sfârşit de săptămână, începând de sâmbătă şi până pe 19 decembrie, programul educativ „Cu mama la muzeu”, dedicat petrecerii timpului liber în mod creativ în ambianţa muzeului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, în această perioadă, copiii, împreună cu părinţii, vor putea să participe, sub coordonarea unor profesori, la confecţionarea de măşti populare în stil tradiţional, a sorcovei. vor afla cum se confecţionează Steaua de Crăciun cu care merg la colindat sau vor decora turtă dulce. Toate aceste activităţi se întâmplă la gura sobei, unde actori cunoscuţi vor depăna poveştile copilăriei.

Atelierele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, preţul fiecăruia dintre ateliere fiind de 20 lei pentru fiecare participant.

De asemenea, tot în cadrul programului „Cu mama la muzeu”, copiii pot participa la un atelier de origami-kirigami, organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare cu Societatea Ornitologică Română.

Preţul acestui atelier este de 10 lei pentru fiecare participant, anunţă reprezentanţii muzeului.

La fiecare dintre ateliere, activităţile vor cuprinde şi o secţiune intitulată “Căsuţa cu poveşti”, în care un actor va povesti “la gura sobei” din lumea cărţilor pentru copii.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân