Condimentul vindecător cu o mie de proprietăți care te face mai deștept! Planta e veșnic verde

Rozmarinul se folosește de mii de ani, atât în medicina alternativă, cât și în bucătărie. Iată cum această plantă te poate face mai deștept.
  • Publicat:
Condimentul vindecător cu o mie de proprietăți care te face mai deștept! Planta e veșnic verde
Foto: shutterstock

Rozmarinul se folosește de mii de ani, atât în medicina alternativă, cât și în bucătărie. Se pare că mirosul de rozmarin îmbunătățește performanța cognitivă și te ajută să fii mai rapid și să ai mai multă acuratețe, arată un nou studiu.

În regiunea mediteraneană, rozmarinul se numără printre cele mai populare ierburi, iar multe dintre preparate conțin frunze proaspete de rozmarin. Dacă ne întoarcem în antichitate, în civilizația egipteană, aflăm că extractul de rozmarin era foarte des folosit.

Pentru acest studiu, 20 de participanți au fost expuși la diferite cantități de 1,8-cineole, componentă principală din rozmarin. Rezultatele au arătat că acest compus ajuns în sânge, prin inhalare, făcea participanții la studiu să aibă o acuratețe mai bună și să dea răspunsuri rapide la testele cognitive.

„Prin acest studiu arătăm pentru prima oară că performanța asupra task-urilor cognitive este semnificativ asociată concentrației absorbite de 1,8-cineole, în urma expunerii la mirosul de rozmarin, care îmbunătățește performanța și nivelul de concentrare. Mai mult, am descoperit că aceste efecte sunt valabile și în ceea ce privește viteza și acuratețea”, au spus autorii studiului.

1,8-cineole volatil se găsește și în alte plante aromatice precum eucalipt, dafin, pelin și salvie. Aceste plante folosesc uleiurile esențiale pentru a împiedica ierbivorii și pentru a atrage predatorii ierbivorilor. Compusul din rozmarin schimbă chiar și dispoziția unei persoane, înrăutățind-o, iar asta pentru că nu oricine poate aprecia mirosul.

Ce este rozmarinul?

Rozmarinul este o plantă erbacee de origine mediteraneană, plăcut mirositoare. La noi în țară se cultivă ca plantă medicinală, condimentară şi ornamentală.

Tulpina, cu ramuri arcuite sau ascendente, poate ajunge până la 60-150 cm. În partea de jos, scoarță este exfoliată, iar în partea superioară este acoperită cu peri de culoare cenuşie. Frunzele, care rămân verzi şi pe perioada iernii, sunt liniare, având lungimea de 2-3 cm şi seamănă cu acele coniferelor. Florile sunt de culoare albăstrui-deschis, uşor violacee, formând un spic.

În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei.

Citește aici tot ce trebuie să știi despre rozmarin

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân