Ciudatul caz al celui mai prolific „tătic în serie”. Cum a ajuns să facă 160 de copii!

  • Publicat:
Ciudatul caz al celui mai prolific

Joe, în vârstă de 51 de ani, spune că a făcut sex cu aproape 200 de femei care se luptau să rămână însărcinate, dar le-a ajutat pe multe altele să rămână însărcinate fără a le întâlni vreodată în persoană.

Ciudatul caz al celui mai prolific „tătic în serie”

Joe, care este originar din Vermont (Statele Unite ale Americii) și locuiește în Marea Britanie, se autointitulează acum „îngerul nordului” pentru că a ajutat femeile să-și îndeplinească visele de a deveni mame.

Din cei 160 de copii pe care se spune că i-ar fi conceput, donatorul a spus că a întâlnit peste 60.

Donarea de spermă în schimbul unei plăți este interzisă prin lege în Marea Britanie. Donatorii care trec prin clinici de fertilitate sau bănci de spermă nu au drepturi sau responsabilități față de copiii concepuți folosind sperma lor.

Însă copiii concepuți prin donarea de spermă au chiar dreptul de a cere anumite informații despre donator atunci când împlinesc vârsta de 16 ani.

„Femeile mă contactează pe Facebook sau Instagram și îmi cer ajutorul. Eu de obicei le întreb despre perioada lor menstruală”, a spus Joe pentru The Sun.

„Pentru unele femei, inseminarea naturală este cea mai eficientă, dar pentru cele care se află într-o relație, este preferată inseminarea artificială”, a mai adăugat acesta.

Donatorul de spermă trimite lichidul seminal prin curier în cazul acestora.

„În acest moment, am câteva femei care sunt însărcinate pentru că mi-am trimis sperma prin curier peste noapte”, a încheiat Joe pentru The Sun.

Citește și: Inseminare artificială cu spermă de la donator – află totul despre această procedură!

SURSA FOTO: 60 Minutes Australia

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân