Cât costă o tunsoare în jurul lumii

Când mergi la coafor cam cât plăteşti pentru o tunsoare? 50 de lei? 75? Peste 100 de lei?
Cât costă o tunsoare în jurul lumii

Când mergi la coafor cam cât plăteşti pentru o tunsoare? 50 de lei? 75? Peste 100 de lei? Analiştii de la UBS au colectate date privind preţurile anumitor servicii,  printre care şi cele ale tunsorilor. Preţul unei tunsori depinde de oraşul în care locuieşti.

De exemplu, în Norvegia, ţara cu cel mai înalt nivel al preţurilor din lume, o tunsoare pentru femei costă, în medie, 95 de dolari (aproximativ 400 de lei!), în timp ce bărbaţii trebuie să plătească pentru o trecere pe la frizerie în capitala acestei ţări aproape 80 de dolari.

Cei de la Business Insider au prezentat datele unei cercetări care relevă faptul că nivelul de bunăstare al unei ţări poate fi reflectat şi prin suma pe care sunt dispuşi s-o plătească cetăţenii pentru o tunsoare.
 
Astfel, în oraşele importante din cele mai bogate state europene (Norvegia, Elveţia, Danemarca, Suedia, Luxemburg), preţurile pentru o tunsoare pentru femei se apropie chiar şi de o sută de dolari.
 
În Bucureşti o femeie plăteşte în medie  50 de lei (13 dolari) pentru o tunsoare, în timp ce un bărbat plăteşte 30 de lei.
 
La celălalt capăt al clasamentului, în state precum Indonezia, Filipine sau India se înregistrează cele mai mici preţuri.(4 ş 6 dolari).
 
Iată cât costă o tunsoare în diferite oraşe ale lumii: 
 
Pentru femei
 
Oslo -95,04 $ (400 lei)
Zurich -86,71 $ (365 lei)
Geneva -83,97 $ (350 lei)
New York -73,33 $ (310 lei)
Milano -38,11 $ (160 lei)
Tokyo -37,74 $ (160 lei)
 
Pentru bărbaţi
 
Oslo -77,72 $ (327 lei)
Geneva -44,07 $ (185)
New York -36,67 $ (155 lei)
Milano -24,06 $ (100 lei)
Tokyo – 33,18 $ (140 lei)
Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele din sfera ORL
Recomandări:
Cine nu are această măsură la blugi riscă să dezvolte diabet
Cine nu are această măsură la blugi riscă să dezvolte diabet
1 din 5 hipertensivi nici nu știe că are valori tensionale crescute
1 din 5 hipertensivi nici nu știe că are valori tensionale crescute