Cafeaua crește riscul de deces! Care sunt persoanele care trebuie să se ferească de această băutură

Pe lângă faptul că îți oferă energie încă de la prima oră a dimineții, cafeaua vine la pachet și cu numeroase beneficii pentru sănătate.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cafeaua crește riscul de deces! Care sunt persoanele care trebuie să se ferească de această băutură
Foto: envato

Pe lângă faptul că îți oferă energie încă de la prima oră a dimineții, cafeaua vine la pachet și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Pe de altă parte, uneori poate face mai mult rău decât bine, în special dacă ai hipertensiune artierială. Un nou studiu arată că pacienții cu hipertensiune arterială care consumă două cafele zilnic cresc riscul de deces.

Consumul de cafea în exces crește riscul de deces

La studiul publicat în Journal of the American Heart Association au luat parte peste 18,570 de participanți din Japonia. Mai exact, peste 6,570 de bărbați și 12,000 de femei, cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani. Pe parcursul studiului, fiecare participant a fost examinat în privința sănătății și au completat un chestionar care viza afecțiunile sau problemele de sănătate, dar și dieta și stilul de viață.

După o perioadă de 19 ani s-a descoperit că 842 de participanți au murit din cauza problemelor cardiovasculare. Pe lângă asta, cercetătorii au notat că participanții care conumau o singură cafea pe zi nu creșteau riscul de deces asociat bolilor cardiovasculare, în special în rândul pacienților cu hipertensiune. În schimb, pacienții cu hipertensiune care consumau două cafele pe zi dublau acest risc.

„Pacienții cu hipertensiune severă sunt mai susceptibili la efectele cafeinei, aceasta având efecte dăunătoare și crescând riscul de deces”, a spus autorul studiului, medicul Hiroyasu Iso.

Dacă te întrebi de ce cafeaua are aceste efecte asupra pacienților cu hipertensiune arterială, află că această băutură crește tensiunea pentru o perioadă de trei ore după ce e consumată. În cazul hipertensiunii severe, consumul de cafea poate duce la riscul de infarct, accident vascular cerebral sau chiar anevrism de aortă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân