Analiza FibroScan depistează cât de afectat e ficatul. Ce avantaje are față de biopsia hepatică

  • Publicat:
Analiza FibroScan depistează cât de afectat e ficatul. Ce avantaje are față de biopsia hepatică
Sursa foto: Facebook Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

FibroScan este un aparat ultramodern care înlocuiește biopsia hepatică cu o investigație simplă și nedureroasă. Cu ajutorul acestui dispozitiv, specialiștii pot spune cât de afectat este ficatul unui pacient. Aparatul FibroScan permite depistarea, cuantificarea și monitorizarea fibrozei ficatului într-un mod rapid și eficient.

Fibroza ficatului este o acumulare în exces de țesut cicatricial, nefuncțional, care apare atunci când vorbim de hepatite, ciroză, boli de ficat cu icter prelungit, hepatopatie alcoolică, steatoză hepatică non-alcoolică sau când se face o evaluare a acestui organ după un transplant sau după unele analize de sânge care au rezultate în afara limitelor.

Cum decurge investigația cu FibroScan

Practic, dispozitivul efectuează o procedură ce reprezintă o alternativă la biopsia hepatică, mai ales că aceasta din urmă poate avea numeroase contraindicații și multe efecte secundare.

Principiul de funcționare este simplu: cu cât ficatul este mai dur, cu atât gradul fibrozei e mai ridicat. Cu ajutorul unui transductor, aparatul emite unde ultrasonore spre țesutul hepatic, ulterior măsurându-se viteza cu care acestea se reflectă înapoi la sonda emițătoare. Astfel, cu cât țesutul este mai dur, cu atât unda se propagă mai repede. Elasticitatea ficatului se stabilește prin calcularea mediei a 10 astfel de măsurători, spune asist. univ. dr. Bianca Cerbu, medic primar boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Ce avantaje are investigația FibroScan 

Avantajul acestei tehnici, cea de elastrografie hepatică, constă în faptul că nu este dureroasă, este neinvazivă, simplă, rapidă, cu rezultat imediat și nu are reacții adverse, întrucât funcționează pe bază de ultrasunete.

Procedura poate fi repetată ori de câte ori este necesar, în special pentru evaluarea rezultatelor unui tratament. Practic, se poate face o evaluare în dinamică a stării ficatului sau a eficienței tratamentului administrat.

Cu ajutorul FibroScan, medicul poate afla cu acuratețe dacă este vorba de o fibroză ușoară sau una severă, în funcție de aceste rezultate putându-se stabili corect tratamentul. Totodată, se poate monitoriza pacientul în timp real.

Elastografia hepatică cu ajutorul FibroScan nu necesită o pregătire specială și durează în medie 10-15 minute. Aparatul pe care îl folosim în spital este de ultimă generație, dotat cu două sonde, atât pentru evaluarea pacienților cu constituție normal-ponderală, cât și pentru cei supraponderali, adaugă asist univ. dr. Bianca Cerbu.

Realizarea unei asemenea investigații pentru depistarea fibrozei hepatice este deosebit de importantă. O fibroză hepatică avansată poate avea ca rezultat ciroza hepatică, cancerul hepatocelular, insuficiența hepatică sau hipertensiunea portală, toate aceste necesitând adesea transplant de ficat.

Analiza FibroScan poate fi efectuată gratuit în cadrul unităților de stat dotate cu acest aparat, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030