Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Refuzul mancarii si inapetenta

Buna ziua !

Am o problema destul de grava si as vrea daca se poate sa o rezolv. Bunica mea, in urma cu 2 saptamani a mancat niste peste (hamsii), iar la cateva ore dupa a inceput sa ii apara stari de greata, voma, diaree. Initial am tratat-o cu ceaiuri, orez, branza, crezand ca a facut indigestie si ca ii va trece, insa starea ei se agrava pe zi ce trece.

Am dus-o la spital de cateva ori, iar doctorii i-au administrat perfuzii, antibiotice pentru a-i trece. Tin sa spun faptul ca vomita intruna. Acum, cei din spital au dat-o acasa, spunand ca nu o mai pot tine din cauza legilor spitalului.

Analizele sunt foarte bune, insa ea nu doreste sa manance. La spital cand era, manca de la asistente, insa acasa nu mananca deloc de la nimeni, spunanad ca ii vine sa verse. Tin sa mentionez faptul ca daca o fortez, vomita.

Ea de 2 sapt nu a mai mancat nimic, spune ca ii e frica, ca varsa daca mananca. Are diabet de tip II. Am vazut prin farmacii mancare pentru copii mici, pasata si ma gandeam sa ii cumpar, poate ii este greata cand vede mereu doar orez, oua fierte si nu poate inghiti. Va implor, ajutati-ma cat mai repede posibil. Sunt disperata. Am doar 19 ani si sunt viitoare studenta la medicina, insa nu vreau ca ea, primul meu pacient, sa moara din lipsa de cunostinte. Va multumesc mult si scuzati-mi deranjul ! O zi buna, in continuare !

Întrebare pusă de: iuliamonalisa

Răspunsul specialistului

Specializare: medic primar în Diabet, nutritie şi boli metabolice
Clinica: cabinetul propriu CMI Dr. Macovei

Buna ziua,
In primul rand trebuie exclusa o cauza medicala pentru refuzul mancarii si inapetenta (anemie, diabet dezechilibrat, insuficienta renala, afectare gastrointestinala obstrucitva), dar daca toate analizele sunt bune, ramane sa incercati cu rabdare diferite alimente in mese mici prin testarea tolerantei (incercati si ce ii este pofta, nu numai dieta de spital), in cantitati mici, preparate astfel incat sa fie usor de mestecat si inghitit, mai semilichid.

Chiar si doua trei linguri pe care  nu le varsa sunt binevenite. Alimentele la borcanase pentru copii sunt mancare obisnuita pasata, le puteti cumpara, sau le puteti face in casa: supe creme, piureuri de legume cu sau fara cartof, carora le puteti creste valoarea nutritiva si calorica adaugand un ou fiert pasat, unt, smantana slaba, ulei de masline, carnea pasata la blender, sau perisoare in ciorbita de legume, compoturi (puteti folosi stevie dulce de la Plafar pentru indulcit), mar copt cu scortisoara, banana sau para pasata cu branzica de vaci sau iaurt, cu un strop de sare daca nu este mare hipertensiva sau cu insuficienta cardiaca, pentru a fi mai gustoasa. 

Atentie la adaptarea tratamentului de diabet la mese si la glicemie, pentru a evita extremele de glicemie (hipo-, sau hiperglicemiile).  Exista de la Nestle gama Nutren cu shake-uri concentrate care pot completa sau suplini o masa, pentru cazurile de malnutritie, au si Nutren Diabetes, dar nu stiu daca gasiti in Romania. Daca varsa in continuare, reluati legatura cu medicul curant din spital.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la dr. Macovei Catrinel
Tratament homeopat in diabet zaharat tip 2?
Buna ziua! Va rog sa ma ajutati cu cateva sfaturi. Fratele meu are diabet zaharat tip 2 (are 29 ani). Urmeaza deja tratament cu Siofor(2/zi) si Glucobay (2/zi). In trecut a luat si Crestor pentru ...
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...