Minodora

Orginea:
greacă
Potrivit pentru:
Fata

Semnificaţie: “darul zeiţei Mene”

Destul de puţin folosit în onomastica românească, numele de fată Minodora provine de la grecescul „Menedora”, forma feminină a numelor „Menodoros” şi „Menodotos”.

Compus din rădăcina „meno” – numele fiicei lui Hyperion – din punct de vedere etimologic, numele Minodora se traduce „dar al zeiţei Mene”.

Prin prisma unor martiri precum Sf. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora (surorile primei), numele a pătruns în Sinaxare (carte care prezintă pe scurt vieţile sfinţilor).

Obligate să renunţe la religia lor, toate cele trei femei au luptat pentru credinţa lor şi au sfârşit ucise în chinuri mari. Pentru sacrificiul lor, Împăratul Constantin a ridicat o biserica chiar pe locul unde au fost îngropate.

În spaţiul românesc numele Minodora a pătruns pe cale slavă.

Nume de sfânt: Sf. Minodora şi surorile ei sunt pomenite pe 10 septembrie.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Vezi Semnificația numelui în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal