Corneliu

[Cornel, Nela, Neli]
Orginea:
latină
Potrivit pentru:
Baiat

Se consideră că latinescul Cornelius este derivat de la termenul „cornus” care se traduce prin „corn”.

Cornelia şi Cornelius sunt şi nume gentilice, aparţinătoare gintei Cornelia, unul dintre cele 16 triburi rustice împărţite în familiile Maluginenisis, Servius Cornelius Maluginenisis.

În onomastica creştină, numele a pătruns prin cel care a fost papa Cornelius, martir de origine romană.

În cea românească a pătruns, sub formele Cornea şi Cornila, odată cu pătrunderea în onomastica slavă, în secolul 16.

În Noul Testament, Cornelius era un centurion trimis de îngeri în căutarea lui Petru. Întâlnirea celor doi a conchis cu convertirea lui Cornelius la creştinism.

Sfântul Corneliu, botezat de apostolul Petru, este sărbătorit pe data de 13 septembrie.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica