Aron

[Aroneanu, Aroniţa, iar ca nume de familie: Aroneanu, Aronescu, Aronica, Aronovici]
Orginea:
ebraică
Potrivit pentru:
Baiat

În trecut, foarte des utilizat ca prenume (cu forma spaniolă şi scandinavă Aaron), numele de origine ebraică Aron este folosit în prezent mai degrabă ca nume de familie şi foarte puţin în calitate de prenume.

Cu semnificaţia “iluminat”, „învăţător”, Aron a fost numele unuia dintre cei mai importanţi patriarhi şi preoţi israeliţi, fratele proroocului Moise.

O altă perspectivă lingvistică îi oferă numelui Aron semnificaţia “munte de putere”.

În istoria onomasticii româneşti există doi mari voievozi care au purtat acest nume: Aron Vodă (supranumit Aron Tiranul) şi Petru Aron, ambii foşti domnitori ai Moldovei.

O altă figură istorică a fost Aron Pumnul, amintit de Eminsecu, filolog şi profesor de română care a făcut demersuri pentru introducerea alfabetului latin în defavoarea celui chirilic.

 

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Tags:
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Vezi Semnificația numelui în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being