Alexandra

[Alexa, Alexandrina, Alexi, Alexia, Lixandra, Lisandra, Sandra, Sanda, Alessandra]
Orginea:
greacă
Potrivit pentru:
Fata

Este forma feminină a unuia dintre cele mai des întâlnite nume Alexandru. Acesta provine din grecescul Alexandros, un nume sonor în istoria umanităţii, cu semnificaţia: a proteja, a apăra. De fapt, Alexandros înseamnă protector viteaz al bărbaţilor, al oamenilor, find format din termenul “alexio” care se traduce prin „a apăra” şi cuvântul „andros” care înseamnă „bărbat”, „om”.

Extrem de vechi în onomastica grecească este atestat încă de prin a doua jumătate a secolului 7 î. Hr. în opera „Iliada”, ca un alt nume al lui Paris, fiul lui Priam, regele Troiei.

În timpul războiului şi în „Descrierea Eladei”, se foloseşte şi forma de feminin a numelui, Alexandra – supranumele Cassandrei, sora lui Paris.

Acest nume a fost preluat  de la greci de către popoarele preelenice din Asia Mică sub formă de „Alekshabdru”, transformat în timp în cuvântul “Aleksandros”.
Numele Alexandru a fost purtat cu demnitate de celebrul Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, discipolul lui Aristotel. El a rămas pentru succesorii săi un cuceritor excepţional, un comandant de oşti viteaz şi, nu în ultimul rând, cel care a unificat mare parte din lumea antică sub dominaţie greacă. El a propagat în lumea orientală şi în cea mediteraneană civilizaţia şi cultura greacă.

De asemenea, numele Alexandru devine popular în cultura apuseană medievală prin apariţiile frecvente în literatura vremii: romanul “Alexandria” sau “Romanul Alexandru” redactat de istoricul Calistene din Olint, martor la războaiele lui Alexandru Macedon.
Sunt menţionate 17 oraşe care i-au preluat numele împăratului Alexandru Macedon. Cel mai cunoscut dintre ele rămâne “Alexandria” fondat în 332 – 331 î.e.n de însuşi împăratul. Istoria a consemnat “Farul” din oraş ca una dintre cele 7 minuni ale lumii, iar “Biblioteca” era celebră pentru statutul de centru cultural şi religios al elenismului răspândit prin intermediul şcolilor de filozofie, numite şi ele după numele Alexandru – alexandrine.

În spaţiul carpato-dunărean, 22 de conducători au purtat numele Alexandru, primul fiind Nicolae Alexandru, domnul Ţării Româneşti. 
Există peste 40 de sfinţi pomeniţi pentru sacrificiile depuse şi pentru bunătatea lorfără margini. Dintre aceştia, Sfântul Alexandru, ocrotitorul Rusiei şi Sfântul Alexandru al Ierusalimului au fost cei mai renumiţi.

Biserica orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Alexandru pe 30 august, iar cea occidentală pe 26 februarie.

 

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Vezi Semnificația numelui în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal