Aleon

[Leon, Leontie, Leonte, Leontin, Leontina, Leo, Leonidasz, Levo, Leonid, Leonti, Leonia]
Orginea:
latină
Potrivit pentru:
Baiat

Numele Aleon este o formă a numelor Leontin, Leontina frecvent în operele unor autori precum Herodot sau Tucidide. La rândul său, numele Leon(tin) provine de la cuvântul „leon”, „leontos” care se traduce „leu”.

Aşadar, Aleon simbolizează „puterea”, leul fiind recunoscut ca regele animalelor. În Biblie, leul era simbolul puterii lui Dumnezeu, prenumele Leontios (iniţial o formă diminutivală) a pătruns în onomastica creştină încă din primele secole după Hristos.

6 împăraţi ai Imperiului Bizantin şi 13 papi au purtat numele de Leon.

În onomastica românească se spune că a pătruns prin influenţă greacă.

Pe 19 aprilie, calendarul catolic francez o celebrează pe Sfânta Leontina.
Numele Leontios este purtat de mai mulţi martiri din calendarul creştin, dar de către niciun sfânt…

 

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica