Secreţia a urechii

[secreţie auriculară; otoree; sângerare din ureche]

Descriere

Secreţia auriculară reprezintă scurgerea de sânge, cerumen (ceară), puroi sau lichid de la nivelul urechii.

De obicei lichidul care se scurge de la nivelul urechii este cerumen (ceară). Orice altă secreţie de la nivelul urechii este patologică.

Secreţia poate fi dată de iritaţii sau infecţii minore. Timpanul perforat poate duce la apariţia unei secreţii albicioase, uşor sangvinolente sau galbene. Un material sub forma unor cruste uscate care se observă pe perna unui copil este adesea un semn al unei perforaţii de timpan.

Sângerarea de la nivelul urechii se poate datora:
• Traumatismului canalului auditiv;
• Prezenţei unui corp străin în canalul auditiv;
• Leziunilor;
• Cancerului.

Simptomele ce pot însoţi otoreea includ:
• Otalgie (durere auriculară);
• Febră;
• Prurit (mâncărime);
• Vertij;
• Tinitus;
• Pierderea auzului.

Cauze posibile:

• Eczeme şi alte iritaţii tegumentare la nivelul canalului auditiv;
• Inflamaţii sau infecţii:
 Otita externă acută;
 Otita externă cronică;
 Otita externă malignă (sau necrotizantă);
 Otita medie acută;
 Otita medie cronică;
 Mastoidita.
• Leziunile apărute ca urmare a unor lovituri la cap, obiectele străine, zgomotele foarte puternice, otita medie sau modificările bruşte de presiune (de exemplu, în avion) pot produce perforaţia timpanului;
• Urechea înotătorului – de obieci secreţia auriculară este însoţită de prurit (mâncărime), descuamare, canal auditiv eritematos (roşu) sau umed şi durere care se intensifică la mişcarea lobului urechii;
• Scurgerea lichidului cefalorahidian ca urmare a unui traumatism cranian;
• Cancer canalului auditiv;
• Colesteatom;
• Granulomatoza Wegener;

Trebuie să mergi la doctor dacă:

• Secreţia este albă, galbenă, transparentă sau sangvinolentă;
• Secreţia apare în urma unui traumatism;
• Secreţia durează de mai mult de 5 zile;
• Există durere intensă;
• Secreţia este însoţită de simptome precum febră sau cefalee;
• Există pierderea auzului;
• La nivelul canalului auditiv există eritem sau tumefacţie.
• Există o disfuncţie a unui nerv cranian (inclusiv surditate neurosenzorială);
• Există diabet zaharat sau boală imunodeficitară;

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal