Tot ce trebuie să știi despre infecția cu HPV (virusul papiloma uman)

31.03.2021 | Redactia CSID
Tot ce trebuie să știi despre infecția cu HPV (virusul papiloma uman)
Sursa foto: Shutterstock

Infecția cu HPV sau virusul papiloma uman (Human Papilloma Virus) este una dintre cele mai frecvente infecții transmise pe cale sexuală. În prezent, se cunosc mai mult de 100 de tulpini ale acestui virus și afectează nu doar femeile, ci și bărbații. Infecția cu HPV poate fi foarte periculoasă pentru că în timp poate duce la cancer de col uterin, oral sau alte tipuri de cancer.

Cele mai multe dintre cele 100 de tulpini sunt aproape inofensive, pot provoca apariția unor negi, a papiloamelor virale ori a condiloamelor genitale sau pot fi eliminate de sistemul imunitar al organismului, fără să creeze niciun fel de neplăcere. Mai mult de 40 de tulpini HPV afectează în mod specific zona genitală. Și doar unele dintre acestea pot cauza cancer de col uterin.

Infecția cu HPV nu are o simptomatologie evidență, însă se pot observa cu ușurință apariția negilor pe suprafața pielii. Aceste leziuni cutanate au risc mic de a se transforma în cancer.

În afară de cancerul de col uterin, infecția HPV este asociată și cu cancerele anogenitale, mai rare decât cancerul de col uterin, cum ar fi cancerul de vulvă, vagin, penis și anus. Asocierea tipurilor de HPV genitale cu cancerele non-genitale nu este foarte clar stabilită, dar studiile indică rolul pentru care aceste tipuri de HPV îl au în cazurile de cancer localizat la nivelul cavității orale și faringelui.

Virusul este transmis prin contact direct, fie că este vorba despre o tăietură în piele, leziune deschisă, prin contact sexual, anal sau oral orice alt tip de contacte cu pielea din regiunea genitală. În cazuri foarte rare, infecția se poate transmite de la mamă la nou-născut în timpul nașterii vaginale.

Ce sunt virusurile papiloma umane. Tipuri de HPV

Virusurile papiloma umane sunt virusuri mici, cu ADN dublu catenar care infectează epiteliul. Au fost identificate mai mult de 100 de tipuri de HPV; acestea se diferențiază prin secvență genetică a proteino-capsidei externe L1. Majoritatea tipurilor de HPV infectează epiteliul cutanat și cauzează așa-numiții negi (papiloame).

Aproximativ 40 de tipuri de HPV infectează epiteliul mucos; acestea sunt împărțite în funcție de asocierea epidemiologică cu cancerul de col uterin. Infecția cu risc scăzut, sau tipurile non-oncogenice, cum ar fi tipurile 6 și 11, pot cauza anormalități benigne sau de grad scăzut la nivelul celulelor cervixului, papiloame genitale și papiloame laringeale.

Tipurile de HPV de risc ridicat, sau oncogenice, au comportament carcinogen în dezvoltarea cancerului de col uterin și a altor tipuri de cancer anogenitale.

Tipurile de HPV cu risc ridicat (în prezent, această categorie include tipurile 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 68, 69, 73, 82) pot cauza anormalități de grad scăzut la nivelul celulelor cervixului, anormalități grave la nivelul celulelor cervixului, care sunt manifestări precursoare cancerului, și cancere anogenitale. Tipurile de HPV cu risc ridicat sunt detectate la 99% din cancerele de col uterin.

Tipul 16 cauzează aproximativ 50% din cazurile de cancer de col uterin din întreaga lume, iar tipurile 16 și 18 împreună sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer de col uterin. Pentru dezvoltarea cancerului de col uterin se consideră că este necesară infectarea cu un tip de HPV de risc ridicat, dar infecția de sine stătătoare nu este suficientă pentru cauzarea cancerului, deoarece majoritatea femeilor cu infecție HPV nu dezvoltă cancer.

Cum se transmite infecția cu HPV

Virusul HPV se transmite prin contactul sexual cu o persoană infectată, chiar dacă aceasta prezintă sau nu simptome, iar manifestările infecţiei pot apărea şi peste ani de la momentul infectării. Studiile privind infecția HPV demonstrează că aceasta apare imediat după debutul vieții sexuale. Într-un studiu care privea femeile aflate la colegiu, incidența cumulativă a infecției a fost de 40% în 24 de luni după primul raport sexual. HPV 16 a fost cauza a 10,4% dintre infecții.

MARE ATENŢIE! Virusul nu se transmite doar printr-un act sexual propriu-zis, ci este suficient că partenerii să intre în contact cu zona genitală sau anală, penetrarea nefiind o condiţie obligatorie a transmiterii HPV. Nici prezervativul nu protejează zonele expuse, pentru că există porţiuni neacoperite de piele din zona genitală care vin în contact direct.

Virusul se transmite şi în alt mod decât pe cale sexuală, că de exemplu prin mâini infectate, lenjerie, prosoape, transmitere de la mamă la făt în momentul naşterii, purtarea hainelor persoanelor infectate sau chiar din piscină.

Modalitățile non-sexuale de transmitere a HPV genital includ transmiterea de la o femeie la un nou născut la momentul nașterii.

Factori de risc implicați în infecția cu HPV

Cei mai importanți factori de risc pentru infecția cu HPV sunt:

  • parteneri sexuali multipli – cu cât numărul partenerilor sexuali este mai mare, cu atât crește riscul unei infecții cu HPV genital
  • vârstă – mai mult de 45% dintre femeile de 20 de ani, active din punct de vedere sexual, sunt infectate cu HPV genital
  • sistem imunitar slăbit
  • piele deteriorată – zonele lezate ale pielii sunt mai predispuse dezvoltării verucilor comune

Majoritatea studiilor sugerează că vârstă tânăra (sub 25 de ani) reprezintă un factor de risc pentru infecție.

Rezultatele studiilor epidemiologice sunt incomplete în privința altor factori de risc, cum ar fi vârstă tânăra la debutul vieții sexuale, utilizarea inconsecvență a prezervativului, numărul de sarcini, factori genetici, fumat, lipsa circumciziei la partenerul de sex masculin și utilizarea contracepției orale.

Cum se manifestă infecția cu HPV – semne și simptome

Majoritatea infecțiilor cu HPV sunt asimptomatice și nu rezultă în boală clinică. Semnele infecției pot apărea și la distanță de câteva săptămâni sau luni de la data actului sexual neprotejat. Din acest motiv, persoana în cauză nu are cum să știe că este purtătoare de HPV și nici că trebuie să-și protejeze partenerii din acel moment încolo. De aceea, cea mai bună cale de a evita neplăcerile cauzate de virus o reprezintă folosirea prezervativului.

Manifestările clinice ale infecției cu HPV includ:

  • condiloame/papiloame anogenitale
  • leziuni precursoare cancerului de col uterin (neoplazia intraepitelială cervicală), precum și tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, anal, vaginal, vulvar, de penis și unele tipuri de cancer localizate la nivelul capului și gâtului.
  • negi plantari sau pe față ori pe gât
  • papilomatoză respiratorie recurentă

Negii pot lua diferite forme, de la mici umflături, la pete colorate intens ori nepigmentate. Pot de asemenea să fie împrăștiate asemenea unei inflorescențe. Mici sau mari, se pot localiza în zona anusului, a scrotului, cervixului, coapsei sau chiar pe penis.

Legătura dintre infecția cu HPV și cancerul de col uterin

La începutul anilor ’80 s-a demonstrat faptul că în celulele cancerului de col uterin există ADN HPV, iar în anii ce au urmat, studiile au arătat asocierea clară dintre HPV și cancerul de col uterin.

În cazul femeilor, o astfel de infecție persistentă cu tipurile 16 şi 18 ale virusului papiloma uman poate cauza leziuni precanceroase care, netratate, pot evolua către cancer de col uterin (pasajul dintre vagin şi uter).

Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai întâlnit tip de cancer la femei. În afară de cancerul de col uterin, infecţia HPV este asociată şi cu alte tipuri de cancere mai rar întâlnite, precum cancerul de vulvă, vagin, anus, dar şi penis în cazul bărbaţilor.

Printre primele simptome care anunţă cancerul de col uterin se regăsesc modificări semnificative ale secreţiei vaginale, prezența în cantitate mare sau cu urme de sânge,  sângerarea vaginală, apariția durerii în timpul contactului sexual, sângerarea cervixului în timpul contactului sexual sau în momentul înserării diafragmei, cât şi dureri nespecifice.

Factori care cresc riscul de cancer de col uterin

Specialiştii semnalează principalii factori care cresc riscul de a dezvolta cancer de col uterin:

Femeile fumătoare au un risc de două ori mai mare de a se îmbolnăvi, fumul de ţigară având un efect cancerigen nu numai asupra plămânilor, dar şi asupra multor altor organe. Aceste substanţe dăunătoare absorbite prin plămâni se trasportă prin sânge către diferite organe. În secreţiile cervicale ale fumătorilor au fost depistate multe substanţe dăunătoare care provin de la ţigări, care afectează grav celulele cervicale prin schimbarea ADN-ului şi contribuie la apariţia cancerului.

Chlamydia este o bacterie relativ frecventă, care se transmite pe cale sexuală şi care poate infecta sistemul genital feminin. În multe cazuri infecţia nu dă simptome şi poate fi detectată doar în timpul controalelor de rutină.

HIV este virusul care cauzează SIDA. Acest virus slăbeşte sistemul imunitar, în consecinţă creşte riscul de infecţie cu HPV. Un sistem imunitar puternic ar ajuta la încetinirea dezvoltării şi răspândirii celulelor canceroase pe când un organism infectat cu HIV este un mediu propice de trasformare a precancerului în cancer.

Dieta săracă în fructe şi legume creşte riscul de cancer de col uterin. Studiile au arătat că cele mai multe cazuri au fost depistate în rândul femeilor cu excese de greutate.

Utilizarea pe termen lung a pilulelor contraceptive duce la creşterea riscului de apariţie a cancerului de col. Unele studii au arătat un risc crescut la femeile care au utilizat 5 ani sau mai mult aceste pilule contraceptive.

Atunci când se analizează posibilitatea de a alege utilizarea anticoncepţionalelor, discutaţi mai întâi cu medicul. Femeile care au mai mulţi parteneri sexuali, pe lângă toate metodele contraceptive, ar trebui să folosească şi prezervativul pentru a se proteja împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Femeile care au un istoric de sarcini multiple au un risc mai mare de cancer de col uterin.

Femeile cu un nivel socio-economic scăzut nu au posibilitatea de a face regulat un test Papanicolau şi nici acces la tratamentul preinvaziv al cancerului de col uterin. Aceste femei deseori suferă de malnutriţie, factor care sporeşte riscul îmbolnăvirii.

Studiile recente au demonstrat creşterea riscului de îmbolnăvire de cancer de col uterin la femeile ale căror mame sau surori suferă de această boală.

Boli asociate cu HPV la bărbaţi şi femei

Infecţia HPV anogenitală poate duce la cancer malign  sau tumori cutanate şi mucosale  benigne,  incluzând verucile anogenitale la bărbaţi şi femei. Deşi  o mare varietate de tipuri HPV pot cauza veruci anogenitale, tipurile 6 şi 11  sunt responsabile de  până la 90%  din cazuri.

Infecţia cu HPV  cauzează şi 20-90%  dintre carcinoamele scuamoase ale anusului, orofaringelui, vulvei, vaginului şi penisului. Ratele de incidenţă ale acestor cancere sunt mult mai scăzute decât cele ale cancerului de col uterin (incidenţă globală estimate a cancerului anal  de aproximativ 1  la 100.000, cu 27.000  de cazuri pe an ).

Se estimează că până la 90%  din toate cancerele anale sunt cauzate de HPV 16 şi HPV 18  şi că 40% din cancerele vulvare, care apar mai ales la  femeile în vârstă, sunt asociate cu HPV 16.

Infecţia HPV cu tipuri cu risc scăzut cauzează veruci anogenitale la femei şi bărbaţi  (condiloame  acuminate sau veruci veneriene). Intervalul de timp mediu raportat între infecţia cu HPV  tipurile 6  sau 11  şi dezvoltarea verucilor anogenitale este de 11-12  luni la bărbați şi 5-6  luni la femeile  tinere. Verucile anogenitale sunt dificil de tratat. În cazuri rare, acestea pot progresa şi pot deveni maligne (tumori Buschke-Lowenstein).

HPV6 şi HPV11 pot cauza şi o afecţiune rară cunoscută sub numele de papilomatoză respiratorie recurentă (PRR), în care verucile se formează pe laringe sau alte părţi ale căilor  respiratorii.

PRR apare în special la copiii mai mici de 5  ani (PRR juvenilă) sau la persoanele  aflate în a treia decadă a vieţii (PRR adultă).

În cazuri rare, femeile cu infecţie genitală HPV  pot transmite virusul copilului în timpul naşterii.

Cum se stabilește diagnosticul de infecție cu HPV

În timpului unui examen fizic, medicul ginecolog poate observa apariția condiloamelor sau a leziunilor. Dacă negii nu sunt vizibili, se recomandă efectuarea unui test Papanicolau, al cărui rezultat poate spune dacă există anomalii ce pot conduce către cancerul de col uterin.

În general, negii sunt cei care trag semnalul de alarmă în ceea ce privește infecția herpetică. Totuși, nu întotdeauna apariția acestora este strict legată de virusurile cauzatoare de cancer. Metoda cel mai des utilizată pentru a semnala infecția cu HPV este testul Papanicolau.

Acesta este cel mai în măsură să releve o eventuală modificare precanceroasă sau chiar canceroasă la nivelul colului uterin. De aceea, este recomandat ca toate femeile să efectueze testul cel puțin o dată pe an.

În cazul în care testul scoate la iveală nereguli, medicul este singurul care poate stabili în ce măsură există factorul de risc al apariției cancerului de col, precum și care este cea mai bună metodă de a aborda situația. Dacă apare suspiciunea cancerului, se efectuează un test ADN cu scopul de a stabili cel mai bun tratament.

Testul Babeș Papanicolau  – în ce constă și când trebuie făcut?

Testul Papanicolau constă în prelevarea de țesut cu ajutorul unui bețișor cu vată. Operațiunea este întotdeauna făcută de către medicul ginecolog și are ca urmare trimiterea mostrei spre laborator, unde este apoi analizată și diagnosticată. Testul identifică până la 13 rădăcini ale virusului.

Femeile sub 30 de ani reușesc să lupte împotriva infecției și chiar să o neutralizeze, motiv pentru care nu este neapărat nevoie să facă acest test la fel de des precum cele trecute de această vârstă.

În ceea ce privește bărbații, infecția nu îi ocolește. De obicei, este însoțită de apariția negilor genitali, la fel ca în cazul femeilor. Din păcate, nu există încă teste care să identifice diferitele tulpini ale virusului în cazul bărbaților.

Când trebuie făcut testul?

Testele care detectează HPV, precum și cel Papanicolau sunt indicate femeilor de peste 30 de ani. Ele ajută medicul să aprecieze măsura în care există risc ca femeia respectivă să dezvolte cancer sau nu.

Înainte de testul HPV sunt interzise dușurile vaginale, folosirea tampoanelor sau a supozitoarelor intravaginale. Se recomandă efectuarea testului la 8-12 zile de la ultima menstruație.

Dacă testul pentru HPV iese pozitiv, atunci va fi nevoie de investigații suplimentare, însă acest fapt rămâne exclusiv la latitudinea medicului specialist.

Un exemplu de astfel de analiză este colposcopia, în care ginecologul folosește un instrument de mărit, cu ajutorul căruia apreciază starea cervixului, a vaginului și a vulvei.

În cazul în care femeia dorește să rămână însărcinată, nu este nevoie ca aceasta să facă testul HPV. Dacă însă testul Papanicolau a ridicat suspiciuni asupra unei nereguli, atunci medicul poate dispune refacerea analizei în timpul primului trimestru. Abia atunci se poate stabili cu exactitate natura situației.

O altă opțiune este biopsia cervicală – care constă în recoltarea unei porțiuni din țesutul suspectat de a avea modificări celulare.

Biopsia de poate face prin: ciupire (recoltarea unei porțiuni mici din col), conizație (recoltarea unui fragment mai mare în formă de con), chiuretaj endocervical (introducerea unei chiurete la nivelul orificiului colului pentru a răzui celulele de la acest nivel).

Tratamentul infecției cu HPV

Nu există tratament specific pentru infecția HPV. Managementul medical depinde de tratarea manifestărilor clinice specifice ale infecției (cum ar fi papiloamele genitale sau citologia anormală a celulelor cervicale).

Medicii recomandă cel mai des suplimente alimentare pentru ca sistemul imunitar să neutralizeze virusul. Suplimentele cu ciuperci shiitake ar putea fi eficiente în vindecarea HPV, potrivit unor studii recente.

Cum poate fi prevenită infecția cu HPV

Transmiterea HPV poate fi redusă, dar nu eliminată, prin utilizarea barierelor fizice, cum ar fi prezervativele. Studii recente au demonstrat o reducere semnificativă a infecției HPV la femeile tinere după debutul activității sexuale, atunci când partenerii acestora au utilizat prezervative corect și cu consecvență.

Abținerea de la activitatea sexuală (i.e. abținerea de la contactul genital cu un alt individ) este cea mai sigură metodă de prevenire a infecției HPV genitale. Pentru aceia care aleg să fie activi sexual, cea mai sigură metodă de prevenire a infecțiilor genitale cu HPV viitoare este relația monogamă cu un partener neinfectat.

Măsuri pentru evitarea infecţiei cu virusul HPV

Pentru minimizarea riscului apariţiei infecţiei cu HPV, iată câteva măsuri care vă feresc, în cele mai multe cazuri, de un asemenea pericol:

  1. respectarea măsurilor de igienă (virusul HPV poate fi luat şi prin atingere);
  2. consult ginecologic anual, mai ales după începerea vieţii sexuale;
  3. efectuarea testului Papanicolau anual;
  4. evitarea comportamentului sexual cu risc crescut: practicaţi monogamia şi limitaţi numărul de parteneri sexuali (nu uitaţi că nici măcar prezervativul nu oferă protecţie 100%);
  5. menţinerea unei imunităţi puternice a organismului;
  6. alimentaţie sănătoasă;
  7. utilizarea multivitaminelor, acolo unde este cazul;
  8. vaccinarea (împotriva tulpinilor HPV 16 şi 18, acestea au fost incriminate în 70% dintre cazurile de cancer). ATENŢIE: vaccinul nu asigură protecţie totală faţă de cancerul de col uterin, ci doar faţă de una dintre cauzele apariţiei acestuia, prin urmare, după începerea vieţii sexuale, este obligatoriu a fi efectuate metodele de screening anual (consultul ginecologic şi testul Papanicolau).

Screening pentru cancerul de col uterin

Întrucât virusul HPV este asimptomatic, trebuie în mod obligatoriu efectuate anumite teste periodice. Pentru fiecare caz în parte se recomandă efectuarea anumitor investigaţii în funcţie de rezultatul testelor de screening:

Nu uitaţi că cea mai gravă consecinţă a infectării cu HPV este cancerul de col uterin, statisticile anuale înregistrând peste 40.000 de românce cu acest diagnostic. Mai mult, la peste 3.000 de cazuri noi diagnosticate anual se înregistrează peste 2.000 de decese, una dintre explicaţii fiind aceea că această formă de cancer este depistată în stadiile tardive ale bolii.

Majoritatea cazurilor și deceselor cauzate de cancerul de col uterin pot fi prevenite prin detectarea modificărilor pre-canceroase ale citologiei cervixului prin intermediul testului Papanicolau. Screeningul de test Papanicolau disponibil în prezent poate fi realizat printr-un test Papanicolau convențional sau printr-o citologie în mediu lichid.

Ghidurile The American College of Obstetricians and Gynecologists (ACOG), The American Cancer Society (ACS) și The US Preventive Services Task Force (USPSTF) recomandă că toate femeile să efectueze teste Papanicolau pentru cancer de col uterin la maximum 3 ani de la începutul vieții sexuale sau începând cu vârsta de 21 de ani, oricare dintre aceste momente intervine mai întâi.

În timp ce USPSTF recomandă efectuarea unui test Papanicolau convențional cel puțin o dată la 3 ani indiferent de vârstă, ACS și ACOG recomandă screening anual sau bianual pentru femeile cu vârsta de până la 30 de ani, în funcție de utilizarea citologiei convenționale sau în mediu lichid. Conform acestor organizații naționale, femeile cu vârsta de peste 30 de ani cu trei teste Papanicolau normale consecutive trebuie testate o dată la 2-3 ani.

Utilizarea vaccinului anti HPV nu elimina necesitatea continuării screeningului de test Papanicolau, deoarece 30% din cancerele de col uterin sunt cauzate de tipuri de HPV care nu sunt incluse în vaccin.

Vaccinul anti-HPV

Vaccinul împotriva HPV protejează împotriva celor mai răspândite 9 tulpini: 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58. El este recomandat să fie făcut, pentru eficiență maximă, înainte începerii vieții sexuale, însă acesta poate fi făcut și mai târziu, până la 45 de ani. Chiar dacă vaccinul a fost făcut, testarea Papanicolau este obligatorie an de an pentru a depista din timp eventualele modificări de la nivelul colului uterin.

Organizaţia Mondială a Sănătății susţine introducerea vaccinării anti-HPV în programele naţionale de vaccinare şi consideră că este necesar ca bolile provocate de infecţia cu HPV, inclusiv cancerul de col uterin, să fie tratate drept probleme de sănătate publică globale.

Vaccinarea anti-HPV şi-a dovedit eficienţa atât în reducerea prevalenţei infecţiilor cu tulpini HPV cu risc oncogenic crescut, cât şi a bolilor provocate de acestea. Au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecţiei cu HPV tip 6/11/16/18 în ţări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut şi de aproximativ 85% a celor cu risc înalt.

Alte studii au scos la lumină rezultate similare în ceea ce priveşte eficienţa vaccinării: în Danemarca, s-a înregistrat o scădere semnificativă de 60% a leziunilor precanceroase (atipii celulare) la femeile născute în intervalul 1989 şi 1999 care au fost vaccinate, comparativ cu femeile nevaccinate. De asemenea, riscul de a dezvolta CIN 2/3 sau CIN3 a fost redus semnificativ, cu până la 80%.

Caracteristici

Vaccinul autorizat în prezent este un vaccin anti-HPV tetravalent (Gardasil, Merck) aprobat de FDA în iunie 2006. Antigenul vaccinului este proteină L1 a capsidei majore a HPV, produsă prin utilizarea tehnologiei ADN recombinant. Proteină L1 se află în celulele Saccharomyces cerevisiae (drojdie), iar aceasta se auto-asamblează în particule asemănătoare virusului (virus-like-particles – VLP) non-infecțioase, non-oncogenice.

Fiecare doză de 0,5 mL conține 20 µg HPV 6 L1 protein, 40 µg HPV 11 L1 protein, 40 µg HPV 16 L1 protein, și 20 µg HPV 18 L1 protein. VLP-urile sunt absorbite de adjuvantul pe baza de aluminiu 225 µg.  Vaccinul conține și sodium chloride, L-histidine, polysorbate 80, sodium borate, și apă pentru injecție.  Vaccinul anti-HPV tetravalent nu conține timerosal sau antibiotice. Vaccinul este furnizat în flacoane și seringi cu doză unică.

Imunogenicitatea și eficacitatea vaccinurilor

Imunogenicitatea vaccinului anti-HPV tetravalent a fost măsurată prin detectarea anticorpilor IgG anti-HPV L1 printr-un test (immunoassay) imunologic specific conceput de producător. În toate studiile efectuate până acum, mai mult de 99,5% dintre participanți au dezvoltat răspuns imun la toate cele patru tipuri de HPV din vaccin la 1 lună de la finalizarea seriei de trei doze. La acel interval de timp, titrurile de anticorpi anti-HPV tip 6, 11, 16 și 18 au fost mai ridicate decât cele dezvoltate după infecția HPV naturală.

Nu se cunoaște nicio corelație serologică a imunității și niciun titru minimal determinat pentru protecție. Înalta eficacitate determinată la testele clinice de până acum exclude identificarea unui titru de anticorpi minim protectiv. Monitorizarea ulterioară a cohortelor vaccinate poate permite în viitor determinarea corelațiilor serologice ale imunității.

S-a stabilit că vaccinul anti-HPV este extrem de eficace în prevenirea infecției persistente rezistente la vaccinul anti-HPV, NIC rezistentă la vaccin, NIC 2/3 și leziuni genitale externe la femeile cu vârsta între 16 și 26 ani.

Eficacitatea clinică împotriva afecțiunii de col uterin a fost determinată prin teste dublu-oarbe, controlate prin placebo, folosind mai multe puncte de excludere (endpoints).  Eficacitatea vaccinului a fost de 100% la prevenirea NIC 2/3 asociat cu HPV 16 sau 18 sau adenocarcinom în-situ (AIS).

Eficacitatea împotriva NIC cauzată de HPV 6, 11, 16 sau 18 a fost de 95%.

Eficacitatea împotriva papiloamelor genitale asociate cu HPV 6, 11, 16 sau 18 a fost de 99%.

Deși în testele clinice s-a demonstrat înalta eficacitate la femeile care nu prezintă semne de infecție cu virus HPV din vaccin, nu au existat dovezi privind eficacitatea împotriva bolii cauzate de tipurile de virus din vaccin cu care participanții erau infectați la momentul vaccinării. Participanții infectați cu unul sau mai multe tipuri de virus HPV din vaccin înainte de vaccinare au fost protejați împotriva bolii cauzate de alte tipuri de vaccin. Cu toate acestea, infectarea prealabilă cu un tip de HPV nu diminuează eficacitatea vaccinului împotriva altor tipuri de virus HPV din vaccin.

Nu există dovezi care să susțină afirmația că vaccinul protejează împotriva bolii cauzate de alte tipuri de HPV decât cele din vaccin sau asigură efect terapeutic împotriva bolii de col uterin sau papiloamelor genitale prezente la momentul vaccinării.

Un set de participanți la studiul privind vaccinul anti-HPV faza II a fost urmărit timp de 60 de luni după administrarea dozei 1 și nu a prezentat dovezi privind diminuarea protecției. Se va continua urmărirea populațiilor participante la studiu pentru determinarea dovezilor privind diminuarea imunității.

S-a demonstrat că vaccinul anti-HPV este imunogen și sigur la bărbați. Cu toate acestea, nu există date disponibile privind eficacitatea clinică la bărbați. Aceste studii sunt în desfășurare.

Contraindicații și precauții la vaccinare

O reacție alergică severă (anafilaxie) la o componentă a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin anti-HPV reprezintă contraindicație la primirea de vaccin anti-HPV. O afecțiune moderată sau acută severă reprezintă precauție la vaccinare, iar vaccinarea trebuie amânată până la dispariția simptomelor afecțiunii acute.

O afecțiune acută minoră (ex.: diaree, infecția tractului respirator superior, cu sau fără febră) nu reprezintă motiv de amânare a vaccinării.

Nu se recomandă utilizarea vaccinului anti-HPV în timpul sarcinii. Vaccinul nu a fost asociat cu evenimente adverse la sarcină sau cu efecte adverse la dezvoltarea fătului. Cu toate acestea, datele privind vaccinarea în timpul sarcinii sunt limitate. Începerea seriei de vaccin trebuie amânată pentru perioada de după sarcină. Dacă se descoperă că o femeie este însărcinată după începerea seriei de vaccin, restul seriei de trei doze trebuie amânat pentru perioada de după sarcină. Dacă se administrează o doză de vaccin în timpul sarcinii, nu se recomandă nicio intervenție.

Reacții adverse după vaccinare

Cele mai des întâlnite reacții adverse raportate în timpul testelor clinice privind vaccinul anti-HPV au fost reacții locale la zona de injecție. Acestea au fost, de cele mai multe ori, durere (84%), inflamare (25%) și eritem (25%).

Majoritatea reacțiilor adverse privind zona de injecție, raportate de persoanele cărora li s-a administrat vaccinul anti-HPV tetravalent, au fost de intensitate ușoară spre moderată. S-a raportat febră la 15 zile de la vaccinare de către 10% din persoanele vaccinate și 9% din cei care au primit placebo. Nu s-au raportat reacții adverse grave.

Persoanele vaccinate au raportat mai multe reacții adverse sistemice, cum ar fi greață, amețeli, mialgie și stare de indispoziție. Cu toate acestea, aceste simptome au apărut cu aceeași frecvență atât la persoanele vaccinate, cât și la cele care au primit placebo.

S-au raportat sincope la adolescentele care au primit vaccinul anti-HPV și alte vaccinuri recomandate pentru această grupă de vârstă (Tdap, MCV). Persoanele cărora li se administrează vaccinul trebuie să stea jos în timpul administrării vaccinului. Clinicienii trebuie să țină sub observație persoanele vaccinate timp de 15-20 de minute după vaccinare.

SURSE:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hpv-infection/symptoms-causes/syc-20351596

https://www.cdc.gov/std/hpv/stdfact-hpv.htm

https://www.healthline.com/health/human-papillomavirus-infection

https://www.medicalnewstoday.com/articles/246670

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/human-papillomavirus-(hpv)-and-cervical-cancer

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/11901-hpv-human-papilloma-virus

https://www.msdmanuals.com/home/infections/sexually-transmitted-diseases-stds/human-papillomavirus-hpv-infection

https://www.healthline.com/health-news/women-can-a-mushroom-extract-cure-hpv-032514#AHCC-Effective-in-Mice 

 

Cel mai nou articol Video: