Legătura între ADN și cancer. Ce factori pot duce la modificarea ADN-ului

15.04.2021 | Cristina Tudor
Legătura între ADN și cancer. Ce factori pot duce la modificarea ADN-ului

În interiorul fiecărei celule din organismul nostru există o structură denumită nucleu. Acesta este centrul de control al celulei. În interiorul nucleului există 23 de perechi de cromozomi. Acestea sunt șiruri lungi de ADN, ceea ce reprezintă de fapt esența noastră individuală.

Șirurile de ADN (cunoscut și ca acid dezoxiribonucleic) seamănă cu o scară răsucită, pe care oamenii de știință o numesc dublu helix.

Șirurile de ADN, care sunt răsucite și ajung la o lungime de peste 2 metri în fiecare celulă, conțin un cod cu instrucțiuni transmise fiecărei celule.

ADN-ul este construit din gene, iar o persoană are în jur de 25.000 de gene în total.

Oamenii moștenesc jumătate din ADN-ul de la mamă și jumătate de la tată, astfel că fiecare persoană are două copii din fiecare genă.

Genele conțin toate informațiile care te fac să fii tu, am putea spune că reprezintă esența ta. De exemplu, ele sunt responsabile pentru culoarea părului, a pielii, a ochilor. De asemenea, ele spun celulelor:

  • Ce tip de celule să fie
  • Cum să se comporte
  • Cum să crească sau să se reproducă
  • Cum să moară
  • Unele gene controlează cât de mult să crească fiecare celulă sau să se dividă

Cum pot unele gene să ducă la cancer

Genele noastre preiau greșelile care apar atunci când celulele se divid. Aceste greșeli (sau defecte) se numesc mutații. Mutațiile pot apărea în decursul vieții noastre în procesele naturale din celule. De asemenea, mutații pot apărea din cauza unor factori, precum:

  • Fumatul
  • Radiații de mare energie (ionizate), precum razele x
  • Radiații ultraviolete de la soare
  • Unele substanțe din mâncare
  • Chimicalele din mediul înconjurător

Unele persoane moștenesc celule cu defecte de la părinți, iar asta le crește riscul de apariție a cancerului.

Cu toate acestea, se întâmplă destul de des ca celulele să repare greșelile din gene. Atunci când dauna este una gravă, celule se poate autodistruge, de exemplu. Sistemul nostru imunitar o poate recunoaște ca anormală și o va anihila. În felul acesta, putem fi protejați de cancer.

Alteori însă, mutațiile pot face ca celula să nu mai asculte instrucțiunile. Celula va începe să se multiplice, fără a mai putea fi ținută sub control. Nu se va repara corect și nu va muri când ar trebui. Acest lucru poate duce la cancer.

Există 4 tipuri principale de gene implicate în diviziunea celulară. Majoritatea tumorilor au copii cu defecte de cel puțin unul dintre aceste tipuri de gene.

Diferenţele dintre celulele canceroase şi celulele normale

Celulele canceroase diferă de celulele normale în multe feluri, ceea ce le permite să crească fără control şi să devină invazive. O diferenţă importantă este că celulele canceroase sunt mai puţin specializate decât celulele normale (celulele normale se maturează în tipuri de celule foarte diferite cu funcţii specifice, iar celulele canceroase nu). Acesta este motivul pentru care spre deosebire de celulele normale, celulele canceroase continuă să se dividă fără oprire.

In plus, celulele canceroase sunt capabile sa ignore semnalele care în mod normal le transmit să se oprească din diviziune sau să înceapă un proces cunoscut sub numele de moartea celulară programată sau apoptoză, pe care organismul o foloseşte pentru a scăpa de celulele inutile.

Celulele canceroase pot fi capabile să influenţeze celulele normale, moleculele şi vasele de sânge care înconjoară şi hrănesc o tumoare – o zonă cunoscută sub numele de micromediu. De exemplu celulele canceroase pot induce celulele normale din apropiere în eroare astfel încât acestea să înceapă să formeze vase de sânge care furnizează tumori cu oxigen şi nutrienţi pe care trebuie să le crească. Aceste vase de sânge elimină de asemenea produsele reziduale din tumori.

Celulele canceroase sunt de asemenea adesea capabile să se sustragă sistemului imunitar, reţelelor de organe, ţesuturilor şi celulelor specializate care protejează organismul împotriva infecţiilor şi a altor boli. Deşi sistemul imunitar îndepărtează în mod normal celulele deteriorate sau anormale din organism, unele celule canceroase sunt capabile să se „ascundă” de sistemul imunitar.

Tumorile pot folosi sistemul imunitar pentru a rămâne în viaţă şi pentru a creşte. De exemplu cu ajutorul anumitor celule ale sistemului imunitar care în mod normal împiedică un răspuns legat de imunitate, celulele canceroase îl pot păstra pe acesta în siguranţă.

Tehnica ARN mesager pentru vaccinurile anti-COVID. Care este diferența între ARN și ADN

Despre ARN s-a vorbit mult în ultima vreme, odată cu apariția vaccinurilor împotriva COVID-19 ce folosesc tehnica ARN mesager.

ARN-ul si ADN-ul sunt macromolecule indispensabile tuturor formelor de viață cunoscute până în prezent, alături de proteine, lipide și carbohidrați.

ADN-ul uman este localizat în nucleul celular. ARN-ul mesager se găsește în citoplasma celulară – în afara nucleului – și are rol mult mai precis, cum este transmiterea de informații cu privire la sinteza de proteine în celulă.

Întrucât ARN-ul mesager nu pătrunde în nucleul celular, nu poate influența ADN-ul celular propriu.

coronavirus ce contine proteina spike
Coronavirus compoziție. FOTO: Shutterstock

Vaccinurile care utilizează tehnologia ARN mesager folosesc o secvență de ARN mesager, care, odată introdusă în celule, transmite mesajul de sintetizare a proteinei Spike, proteină de suprafață a virusului SARS-CoV-2.

Practic, ARN-ul mesager reprezintă ”manualul” după care celulele umane învață să se apere de coronavirus, astfel încât organismul să își construiască mecanismele necesare pentru a se putea apăra împotriva COVID-19 dacă va intra în contact cu virusul SARS-CoV2.

Tehnologia ARN mesager a fost adoptată de către companiile farmaceutice Pfizer, Moderna și CureVac pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Surse:

Cancer Research UK

Vaccinare-COVID.gov

Healthline.com