Interviu cu Prof. dr. Mircea Diculescu: „Regimul alimentar determină majoritatea tumorilor”

Secţia gastroenterologie, spitalul Fundeni, Bucureşti. Pe uşa profesorului scrie: ‘’Vă mulţumesc că nu intraţi neinvitaţi!’’. O rugăminte corectă pentru tot şirul de pacienţi care aşteaptă o decizie medicală şi, de multe ori, o vorbă bună. Aceasta deoarece profesorul Mircea Diculescu insistă că empatia cu pacientul este esenţială pentru actul medical.
  • Publicat:
Interviu cu Prof. dr. Mircea Diculescu: „Regimul alimentar determină majoritatea tumorilor”

Secţia gastroenterologie, spitalul Fundeni, Bucureşti. Pe uşa profesorului scrie: ‘’Vă mulţumesc că nu intraţi neinvitaţi!’’.

O rugăminte corectă pentru tot şirul de pacienţi care aşteaptă o decizie medicală şi, de multe ori, o vorbă bună. Aceasta deoarece profesorul Mircea Diculescu insistă că empatia cu pacientul este esenţială pentru actul medical.

 

CSÎD: Mi-aţi spus că pacienţii au nevoie de informaţii corecte, dar şi de empatie. Ne explicaţi de ce e absolut necesară empatia?

Prof. dr. Mircea Diculescu: Încrederea în medici a fost demontată din motive inexplicabile pentru mine în ultimii ani. Este neapărat necesar pentru actul medical ca pacientul să înţeleagă şi să aibă încredere că medicul este la fel de interesat ca şi el să îl facă bine. Acest lucru face parte din eficienţa tratamentului.

CSÎD: Apropo de specialitatea dvs., ce investigaţii ar trebui să luăm în calcul, anual poate, astfel încât să aflăm informaţii despre starea de sănătate a aparatului digestiv?

Prof. dr. M.D.: Fiecare grup de analize trebuie adaptat vârstei, sexului, antecedentelor personale. Nu există o listă absolut valabilă pentru toţi. Un set minimal ar putea fi o ecografie abdominală alături de câteva teste sangvine de bază care includ hemograma, VSH, ALT, AST, bilirubina, trigliceride, colesterol, acid uric, creatinină. Cel puţin o dată ar fi bine de verificat şi Ag HBs şi AC HCV, adică hepatita B şi hepatita C.

CSÎD: În România, care sunt cele mai frecvente patologii grave din specialitatea dvs.?

Prof. dr. M.D.: Cancerul colorectal, apoi cancerul gastric la bărbaţi, tumorile pancreatice şi hepatice. Hepatitele cronice, din păcate sunt frecvente, şi de la acestea provin cazurile de ciroze hepatice. Bolile inflamatorii cronice intestinale pot fi grave, dar încă nu sunt frecvente.

CSÎD: Cum explicaţi numărul mare de afecţiuni digestive? 

Prof. dr. M.D.: Regimul alimentar determină majoritatea tumorilor tubului digestiv şi anexelor. Evident că toată patologia digestivă e determinată de ceea ce mâncăm, cât mâncăm şi cum mâncăm. Hepatitele cronice virale sunt transmise pe cale sanguină. Iar alcoolul şi fumatul rămân factori importanţi de risc pentru marea majoritate a bolilor.

Nu toate alimentele care se cumpără din hipermarket sunt toxice!

CSÎD: Faţă de acum 20 de ani, există progrese în educaţia oamenilor privind prevenţia?

Prof. dr. M.D.: Am observat că, din ce în ce mai mulţi oameni, se informează din reviste, de la televizor şi de pe internet. E bine, dar din păcate, informaţiile false, incomplete sau deformate pot face la fel de rău ca necunoaşterea.

CSÎD: Ce înseamnă echilibru alimentar atâta vreme cât într-un supermarket standurile cu produse hiperprocesate au dimensiuni uriaşe?

Prof. dr. M.D.: Nu toate alimentele care se cumpără din hipermarket sunt toxice! Dimpotrivă, controlul bacteriologic şi sanitar epidemic se face mult mai riguros azi decât cel de la tarabele de odinioară. Am vrut să spun că acum
s-a schimbat patologia din cauza schimbărilor în totalitate a regimului alimentar.

CSÎD: Poate e prea banală întrebarea, dar ce ar trebui să mănânce un om care locuieşte într-un oraş mare şi nu poate să-şi producă hrana?

Prof. dr. M.D.: De foarte multă vreme, societăţile agricole care produceau alimente pentru folosinţa proprie s-au demonstrat a fi ineficiente. Toată istoria omenirii s-a bazat pe ideea că trebuie să producem mai mult decât consumăm. Trebuie să fim atenţi şi să nu mâncăm alimente hipercalorice şi supraprocesate.

CSÎD: Cum sunteţi ca profesor?

Prof. dr. M.D.: Habar nu am. Ar trebui să vă răspundă cei care sunt educaţi de mine, dacă lucrurile, cunoştiinţele, gesturile sau comportamentul meu de zi cu zi au însemnat ceva în educaţia lor.

CSÎD: Ce ar trebui să ştie despre dvs. un nou venit în echipă?

Prof. dr. M.D.: Că apreciez mult munca în echipă. Că apreciez mult munca. Că tolerez multe “stângăcii” multă vreme, motiv pentru care par un om “cumsecade”. Încerc să explic un lucru de mai multe ori, încerc să mă fac cât mai bine înţeles. {tiu că şi eu, în viaţă, am greşit de multe ori şi încerc să înţeleg greşelile altora. Dar dacă perseverează în greşeală, vor fi surprinşi cât de mult mă supăr!

CSÎD: Ştiu ca începeţi serviciul foarte devreme. Câte ore lucraţi zilnic?

Prof. dr. M.D.: Uneori ajung şi la 20 de ore pe zi. Pare incredibil, dar e adevărat. Simt că vremea mea trece foarte repede în acest ritm. Încerc să rezolv cât mai multe probleme în fiecare zi, dar atunci când intervine oboseala, calitatea actelor şi gesturilor scade şi pot apărea greşeli. Nu sunt un om perfect.

CSÎD: După multe ore de muncă, pentru ce mai aveţi energie?

Prof. dr. M.D.: Uneori nu mai am energie nici măcar să dorm. De exemplu, răspunsul la aceste întrebări l-am dat într-o duminică, noaptea între 2 şi 4, când, foarte obosit fiind şi venit de la un serial de întâlniri importante şi epuizante, m-au trezit gândurile şi frământările lucrurilor nerezolvate. Câtă energie voi mai avea mâine? Câtă răbdare voi mai avea mâine ca să rezolv problemele pe care nu le voi rezolva în această noapte? Încerc să mai am energie pentru copii şi familie. Încerc să mai am energie să fac mişcare şi reuşesc, uneori, să fac mişcare 4 ore pe săptămână.

Copiii mei ţin foarte mult unul la altu

CSÎD: Cum reuşiţi să intraţi pe aceeaşi lungime de undă cu copiii dvs.?

Prof. dr. M.D.: De prea multe ori nu reuşesc. Am stabilită ca prioritate absolută să încerc să intru pe aceeaşi lungime de undă cu ei şi să astup diferenţa de vârstă de 40 de ani!!! Vă vor spune ei când nu voi mai fi dacă am reuşit.

CSÎD: Poate ne spuneţi ce vârste au şi ce interese şi cum faceţi faţă acestor interese?

Prof. dr. M.D.: Rucsy are 17 ani şi Dragoş 14 ani. Muncesc şi ei foarte mult (de unde or fi învăţat?). Rucsy adoarme de multe ori la 2-3 dimineaţa şi se trezeşte uneori la 4 dimineaţa ca să înveţe şi să aibă timp să participe la extraordinar de multe activităţi extraşcolare care o pasionează. Încearcă să se şi distreze cu prietenii ei. Vrea să cunoască lumea cu un nesaţ incredibil! Dragoş are ambiţia să fie primul şi la şcoală şi la baschet. Face antrenamente de până la 7 ori pe săptămână, uneori cu o intensitate foarte mare. Vrea însă şi la şcoală să aibă rezultate foarte bune şi se străduieşte, după lungile antrenamente, să înveţe şi să înţeleagă ce învaţă. E în clasa a 8-a, un an foarte important.

Copiii mei ţin foarte mult unul la altul. Micile ciondăneli din copilărie se transformă treptat, treptat într-o legătură formidabilă. Soţia mea, Corina, pare că nu are mai mult de 27 de ani! Aleargă toată ziua să facă ceva pentru copiii ei şi, de multe ori, nu doarme noaptea ca să-i mai ajute la teme sau ca să le asculte gândurile, frământările sau ca să le suporte descărcările hormonale inerente vârstei. În plus, trebuie să mai suporte şi un soţ care ajunge seara târziu, obosit şi încărcat de toate energiile negative pe care a încercat sa le absoarbă de la pacienţii lui în timpul zilei.

CSÎD: Dacă acum aţi fi in liceu, ce v-ar determina să daţi la Medicină?

Prof. dr. M.D.: Din păcate sau din fericire, nu se pot compara cele două perioade despărţite de 40 de ani, de revoluţia din România şi de anul de graţie 2000 care a introdus lumea internet-ului. Dacă vorbim de medicina la ora actuală, imaginea medicului şi a întregului corp medical a fost total desfiinţată de foarte mulţi factori. Este un proces foarte grav, foarte complex şi aparent iremediabil pe termen scurt. În decizia mea de acum 40 de ani, imaginea medicului în societate a reprezentat unul din elementele decisive într-o hotărâre care a basculat aparenta mea inclinaţie spre construcţia de aeronave. Pentru cei ce hotărăsc acum să dea la medicină, decizia trebuie să fie luată în concordanţă cu realitatea de azi, pe care nu cred că o vom schimba într-un timp previzibil.

Primii mei mentori au fost părinţii

CSÎD: Poate ne povestiţi despre mentorii dvs. şi ce v-au învăţat despre viaţă

Prof. dr. M.D.: Primii mei mentori au fost părinţii. Ei m-au învăţat să muncesc, să fiu corect cu mine însumi şi cu cei din jur şi mi-au oferit tot suportul material, moral şi spiritual ca să ajung unde sunt acum. Sora mea, Anca Lupu, a reprezentat şi reprezintă un model de corectitudine, de perseverenţă şi de inteligenţă pe care mereu îl invidiez şi pe care, din păcate, nu îl voi putea niciodată atinge.

Cred însă că vă referiţi la mentorii profesionali. Fiecare dintre oamenii cu care m-am întâlnit în cariera profesională au contribuit la formarea mea. Doctori, colegi, asistente sau chiar infirmiere m-au învăţat respectul faţă de cei din jur şi mi-au dat un model comportamental. Dacă ar fi să dau câteva nume, aş menţiona pe următorii în ordinea apariţiei lor în viaţa mea şi nu neapărat a importanţei lor, pentru că, după cum veţi vedea, rolurile au fost diferite. Acad. Laurenţiu Popescu m-a învăţat cum să învăţ. M-a iniţiat în logica biologicului. M-a învăţat că medicina începe de la biologia moleculară şi celulară şi că, dacă nu înţelegi mecanismele fiziologice, nu poţi practica medicina.

Prof. Eugen Popescu m-a învăţat să gândesc medical şi că raţionamentul este cel mai important în decizia noastră. M-a făcut să înţeleg complexitatea medicinei interne şi să privesc fiecare caz sub toate aspectele. M-a învăţat că fiecare lucru trebuie să încerci să îl faci doar într-un singur fel – perfect! Prof. Alexandru Oproiu mi-a deschis gustul pentru gastroenterologie. M-a învăţat că un profesor trebuie să rezolve cazurile dificile şi, paradoxal, fiind un om extrem de temperamental, m-a învăţat ce înseamnă diplomaţia şi când e necesară.

Aş vrea să le mulţumesc celor menţionaţi, precum şi celor nemenţionaţi, dar pe care îi am în suflet.

Text: Ioana Georgescu

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân