Cum afectează telefonul postura copiilor. Osteopat: „Lipsa mișcării este cauza reală, nu telefonul în sine”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Stai drept!”, „Nu mai sta cocoșat!”, „Lasă telefonul și îndreaptă spatele!” sunt replici pe care mulți părinți le repetă aproape zilnic. Dar postura unui copil nu se corectează doar prin atenționări, iar umerii aduși în față sau spatele curbat nu înseamnă automat o problemă a coloanei. Când este vorba despre un simplu obicei de postură și când ar trebui să ne gândim la scolioză? Ce efect au orele petrecute în fața ecranelor, cât ajută sportul și de ce „corectoarele de postură” nu sunt o soluție ne-a explicat Tuncay Ozturk, osteopat.

CSID: Personal am crescut cu „stai dreaptă, nu mai sta cocoșată” și mi-am dat seama că atât copiii, cât și adulții ajung să stea drepți doar când li se atrage atenția, dar după câteva minute revin cu umerii înainte și spatele curbat. De ce nu reușim să stăm conștient drepți? Este un obicei, lipsă de forță musculară, cum se traduce, de fapt?

Tuncay Ozturk: Pentru că postura nu este o decizie, ci un reflex. Poziția în care stăm este aleasă de sistemul nervos în funcție de ce este mai economic pentru corp în acel moment, nu de ce am hotărât conștient. Când mușchii care ar trebui să țină trunchiul obosesc — sau nu au fost niciodată suficient de puternici — corpul se „așază” pe ligamente și pe structurile pasive, pentru că nu consumă energie. „Stai drept” funcționează exact atât cât atenția este pe asta, adică un minut. Se traduce, de fapt, în trei lucruri: rezistență musculară insuficientă la mușchii spatelui și ai abdomenului, mobilitate redusă în zona toracică și a șoldurilor, care face poziția dreaptă incomodă, și un obicei motor învățat prin ore de stat. Ce schimbă postura pe termen lung nu este cearta, ci mișcarea variată și forța: un copil care aleargă, se cațără, înoată și își schimbă des poziția va sta drept fără să i se spună.

CSID: Telefonul, tableta și orele petrecute la calculator au schimbat radical rutina copiilor. Ce efect poate avea, în timp, statul zilnic cu capul aplecat și umerii proiectați înainte asupra unui organism aflat încă în dezvoltare?

Tuncay Ozturk: La un adult, aceeași poziție produce durere și rigiditate. La un copil, produce în plus formă: oasele și țesuturile se modelează după solicitările pe care le primesc în anii de creștere. Capul dus înainte și umerii rotunjiți zi de zi înseamnă mușchi ai pieptului scurtați, mușchi ai spatelui alungiți și slabi, o zonă toracică mai puțin mobilă și, la unii copii, o cifoză posturală — spatele rotund — care se instalează treptat. Se adaugă efectele indirecte, care mă îngrijorează la fel de mult: orele de ecran sunt ore în care copilul nu se mișcă, iar lipsa mișcării este cauza reală, nu telefonul în sine. Nu cred în interdicții absolute, dar cred în reguli simple: ecranul ridicat la nivelul ochilor, sesiuni de maximum 30–40 de minute urmate de mișcare, și — mai ales — cel puțin o oră pe zi de activitate fizică reală. Un copil care se mișcă suficient își permite ecranul; unul care nu se mișcă plătește pentru el.

Recomandări

(P) HUAWEI WATCH D3: Un ceas cu certificare medicală care asigură 24 de ore de monitorizare…

(P) Lipsa de aer și tusea nu trebuie ignorate. Ce trebuie să știi despre BPOC și…

Citește și: De ce trebuie corectată poziția W la copii? Răspunde Coralia Tudor, kinetoterapeut

CSID: În perioadele în care copiii și adolescenții cresc foarte repede, părinții observă uneori că par mai „cocoșați” sau chiar mai rigizi. Ce se întâmplă cu postura în timpul puseelor de creștere și ce ar trebui urmărit în această etapă?

Tuncay Ozturk: În puseul de creștere, oasele cresc mai repede decât mușchii și tendoanele reușesc să se adapteze. Rezultatul este un copil temporar „prea lung pentru mușchii lui”: mușchii din spatele coapselor sunt scurți, aplecarea în față este limitată, coordonarea scade și postura se relaxează, pentru că ținutul drept a devenit mai obositor. Este normal și, în cele mai multe cazuri, trecător. Ce trebuie urmărit în această etapă, pentru că este și perioada în care o scolioză se poate accentua cel mai repede: dacă, privit din spate, un umăr sau un șold este mai sus, dacă talia este asimetrică, dacă la aplecarea în față cu genunchii întinși apare o „cocoașă” pe o parte a spatelui, dacă durerea de spate este constantă sau nocturnă. Aceste semne nu se lasă „să vedem la vară”; se merge la medicul pediatru sau ortoped, care decide dacă este nevoie de o radiografie. O deformare surprinsă la începutul puseului de creștere are cu totul alte opțiuni decât una descoperită la sfârșitul lui.

CSID: Când observăm că un umăr este mai sus decât celălalt, talia pare asimetrică sau un omoplat este mai proeminent, ce ne indică aceste modificări?

Tuncay Ozturk: Sunt exact semnele pe care le căutăm la screeningul pentru scolioză — o curbură laterală a coloanei, însoțită de o rotație a vertebrelor, care face ca pe o parte coastele să fie împinse în spate și omoplatul să pară proeminent. Nu orice asimetrie înseamnă scolioză: mulți copii au un umăr puțin mai jos din obișnuință sau un bazin ușor înclinat de la o diferență mică de lungime a picioarelor. Diferența o face examenul: copilul se apleacă în față cu genunchii întinși și mâinile atârnând, iar dacă o parte a spatelui se ridică vizibil deasupra celeilalte, este nevoie de o radiografie, pe care o cere medicul. Radiografia măsoară unghiul curburii și de acolo decurge tot: urmărire periodică pentru curburile mici, corset prescris de ortoped pentru cele medii la un copil care încă crește, chirurgie pentru cele mari. Rolul terapiei prin mișcare vine după acest diagnostic și în paralel cu decizia medicului, nu în locul ei. Ce nu recomand este să aștepți: scolioza nu doare, nu se vede în haine și progresează exact în anii în care copilul crește.

CSID: Sportul ar putea corecta orice problemă de postură? Înotul, de exemplu, este recomandat aproape automat copiilor cu probleme ale coloanei.

Tuncay Ozturk: Sportul corectează problemele de postură care sunt, de fapt, probleme de forță, mobilitate și obicei — adică majoritatea celor de la copii. Nu corectează o deformare structurală: o scolioză adevărată nu se îndreaptă cu înot, oricât de mult ar înota copilul, iar a-l trimite la bazin în loc de la medic pierde timp prețios. Cât despre înot, îl recomand ca sport excelent pentru copii — lucrează tot corpul, fără impact, într-o poziție care descarcă coloana — dar nu ca tratament pentru coloană. Pentru postură, mai important decât sportul ales este varietatea: un copil care face un singur sport, intens, de la vârstă mică, dezvoltă asimetrii specifice acelui sport. Două-trei activități diferite, joacă liberă și mișcare zilnică fac mai mult decât orice sport „prescris”. Iar când există o problemă diagnosticată, programul de exerciții se construiește pentru acea problemă, cu medicul și terapeutul, nu se alege dintr-o listă de sporturi bune pentru spate.

CSID: Există și extrema cealaltă: părinți care încearcă să „corecteze” permanent copilul, cumpără corsete sau dispozitive pentru postură și îl atenționează la fiecare poziție. Putem transforma o variație normală într-o problemă prin supracorectare?

Tuncay Ozturk: Da, și o văd des. Copilul căruia i se spune de zece ori pe zi că stă strâmb învață două lucruri: că are ceva în neregulă cu corpul lui și că mișcarea este ceva de supravegheat. Niciunul nu îl ajută să stea drept; îl fac să se miște mai puțin și mai rigid. Dispozitivele de postură cumpărate de pe internet — hamuri, „corectoare” elastice — au un efect și mai clar: țin umerii în spate în locul mușchilor, iar mușchii care nu lucrează slăbesc. După câteva săptămâni, copilul stă mai prost fără dispozitiv decât înainte. Un corset adevărat este un dispozitiv medical, prescris de ortoped pentru o scolioză măsurată pe radiografie, purtat după un protocol precis — nu are nicio legătură cu aceste produse. Ce funcționează la un copil sănătos este contrariul supracorectării: multă mișcare variată, activități care îi plac, ecrane cu limite rezonabile, și un adult care stă și el drept, pentru că postura se copiază mai mult decât se învață. Iar când părintele vede un semn real — asimetrie, durere, rigiditate — nu corectează acasă, ci merge la medic.

Foto: shutterstock