Chiloții tanga – sexy, dar periculoși. La ce boli te expui dacă îi porți zilnic

  • Publicat:
Chiloții tanga - sexy, dar periculoși. La ce boli te expui dacă îi porți zilnic
Sursa foto: Shutterstock

Chiloții tanga sunt sexy, dar… periculoși pentru sănătatea intimă a femeii, avertizează medicii. Chiar dacă fac parte din „arsenalul” tuturor femeilor, chiloții tanga nu ar trebui purtați zilnic, deoarece cresc riscul de infecții greu de tratat. Iar materialele din care sunt confecționate aceste piese de lenjerie intimă nu sunt, de asemenea, tocmai prietenoase cu pielea sensibilă din zona genitală.

Iată la ce pericole te expui dacă porți zilnic chiloții tanga.

Chiloții tanga din materiale sintetice favorizează dezvoltarea bacteriilor

Nailon, lycra, spandex, dantelă, poliamidă, poliester, mătase – toate aceste materiale sunt frecvent folosite în industria textilă, iar lenjeria intimă nu face excepție.

Din păcate, chiloții tanga confecționați din astfel de materiale nu permit pielii să respire, iar transpirația în exces favorizează dezvoltarea bacteriilor în zona intimă.

Infecțiile de tract urinar și vaginoza bacteriană sunt doar câteva dintre problemele cu care te poți confrunta dacă porți zilnic chiloți tanga din materiale sintetice și foarte strâmți pe piele.

Clitoris iritat din cauza chiloților tanga prea strâmți

Lenjeria intimă de tip tanga este adesea strâmtă pe piele și asta poate duce la disconfort în zona intimă și iritații la nivelul clitorisului.

Purtând zilnic chiloți tanga te expui unui risc crescut de apariție a hemoroizilor, sau a infecțiilor vaginale. De asemenea, crește riscul de dezvoltare a lichenului scleros, o afecțiune dermatologică ce afectează cu precădere organele genitale și regiunea perianală.

Printre simptomele lichenului scleros și atrofic se numără mâncărimea în zona genitală, iritațiile, roșeața pe labii, clitoris, capul penisului, prepuț, usturimea la urinare, erecția dureroasă, durerea în timpul actului sexual, fisurile anale și durerea în timpul defecației.

În cazurile severe de lichen scleros şi atrofic pot apărea complicaţii precum infecţia cu candida, herpes simplex, infecţii stafilococice, retenţie urinară etc. De asemenea, trebuie menţionat că persoanele cu lichen scleros şi atrofic prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancer vulvar, penian sau anal, aşa-numitul carcinom celular scuamos.

Cistita și candidoza, asociate cu purtarea chiloților tanga

Lenjeria intimă din materiale sintetice, prea strâmtă, categorie din care fac parte și chiloții tanga, poate duce la apariția cistitei sau anexitei, așa-numita „răceală la ovare”, dar și a candidozei vaginale.

Cistita constă în inflamaţia vezicii urinare, ca urmare a pătrunderii bacteriilor prin uretră, canalul prin care este eliminată urina. Cistita afectează în special femeile, statisticile sugerând că aproape una din 3 femei cu vârste până în 24 de ani se confruntă cu astfel de infecţii ale tractului urinar.

Alte cauze ale cistitei sunt contactul sexual neprotejat sau chiar preludiul, care presupune atingerea zonelor intime ce predispune la răspândirea bacteriilor, igiena precară (ştergerea necorespunzătoare a anusului, din spate în faţă), băile cu spumă sau cu produse care conţin parfum şi care pot irita uretra şi vezica urinară.

Printre simptomele cistitei amintim: durere la urinare sau imediat după procesul de micţiune (cu senzaţie de arsură sau înţepătură în zona genitală), nevoia frecventă şi urgentă de a urina, fără a elimina însă o cantitate normală, urină închisă la culoare şi cu miros puternic, prezenţa sângelui în urină, fără a se vedea însă cu ochiul liber, ci numai la microscop, durere în timpul actului sexual şi dureri puternice de burtă sau senzaţie de înţepeneală şi durere în partea de jos a spatelui.

Chiloții tanga provoacă iritații, tăieturi și mâncărimi în zona intimă

Materialele sintetice și dure din care sunt confecționați chiloții tanga pot cauza tăieturi, iritații sau mâncărimi în zona sensibilă a vaginului, dar și în regiunea anusului. Astfel, pielea lezată poate constitui o „poartă” de intrare ideală pentru numeroasele bacterii prezente pe piele.

Unul dintre pericolele majore este infecția cu stafilococul auriu, care poate intra în organism prin tăieturi sau răni provocate de chiloții tanga.

În lipsa unui tratament corespunzător cu antibiotice, infecţia cu stafilococ auriu poate duce la apariţia pneumoniei sau chiar a sepsisului (o infecţie care afectează sângele), mai ales dacă persoana în cauză are un sistem imunitar slăbit.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”