7 semne timpurii ale unei sarcini

Ai crampe, te simţi obosită, ţi-e greaţă, urinezi frecvent? Gândeşte-te că toate acestea pot fi semnele unei sarcini la debut. Află mai multe simptome ce spun că eşti gravidă.
  • Publicat:
7  semne timpurii ale unei sarcini

Sarcina este cu adevărat un proces magic, minunat, însă trebuie să fim puţin realiste şi să avem în vedere şi aspectele negative. Unele dintre ele pot apărea chiar în prima săptămână după concepţie şi pot fi adesea confundate cu simptomele sindromului premenstrual. Află câteva dintre simptomele timpurii de sarcină!

Dureri şi sensibilitate ridicată la nivelul sânilor

Sânii pot fi extrem de fermi şi sensibili la o săptămână sau două după concepţie. Medicii ginecologi spun că se produc atât de mult estrogen şi progesteron la începutul sarcinii încât glandele aflate la nivelul sânilor încep să crească. Această creştere a hormonului determină sânii să reţină mai multe lichide şi să se simtă sensibili, mai grei, provocând totodată senzaţie de durere mult mai profundă faţă de cea provocată de sindromul pre-menstrual.

Crampe şi dureri de spate

Multe femei confundă aceste semne timpurii comune ale sarcinii cu simptomele sindromului pre-menstrual, dar de fapt ele sunt cauzate de modificări hormonale şi de creşterea uterului. Atunci când vine vorba despre crampe, acest semn de sarcină este de fapt declanşat de implantare (nidaţie) – când oul fertilizat se ataşează la peretele uterin. Uterul tău se poate întinde puţin în aceast perioadă (de aici crampele) pentru a pregăti pentru extinderea masivă în următoarele nouă luni.

Sângerarea de nidaţie

Dacă observi că perioada menstruală pare mai scurtă sau diferită de cea obişnuită, poate fi un semn de sarcină. Atunci când ovulul fertilizat se implantează în mucoasa uterului de la aproximativ şase până la 12 zile după concepţie, s-ar putea să apară sângerări vaginale de implantare. Aceastea sunt inofensive, dar dacă bănuieşti că eşti însărcinată, spune-i medicului tău.

Oboseală cronică

În primele câteva săptămâni, corpul tău funcţionează 24 de ore din 24 pentru a susţine sarcina, iar oboseala este un răspuns normal. Progesteronul suplimentar produs după concepţie determină creşterea temperaturii bazale a corpului, ceea ce, la rândul său, contribuie la o lipsă de energie. Inima ta pompează sânge şi mai repede, deoarece trebuie să furnizeze oxigen suplimentar uterului; şi acest lucru te poate face să te simţi obosită.

Mameloanele

Ai sesizat că mameloanele tale sunt mai închise la culoare în ultima vreme? Hormonii de sarcină afectează de asemenea activitatea melanocitelor sau a celulelor din mameloane responsabile pentru culoarea lor.

Stări de greaţă, constipaţie, indigestie

Deşi stările de greaţă de dimineaţă afectează până la 85% dintre femeile însărcinate, este la fel de posibil ca ele să nu se resimtă timp de câteva săptămâni. Unele femei pot prezenta greaţă de mişcare, mai subtilă, ca simptom de sarcină timpurie.

Aceasta poate începe încă după două săptămâni de la concepţie. Progesteronul provoacă multe încetiniri, spun experţii. Acest lucru include procesele digestive, uneori ducând la constipaţie sau indigestie. Din moment ce stomacul nu se goleşte pe cât de repede se întâmplă în mod normal, stările de greaţă sau chiar vărsăturile sunt aproape imposibil de evitat, acesta încercând să elimine ce anume îl deranjează. Greaţa este de asemenea legată de gonadotropina corionică umană (HCG), un hormon care poate fi detectat în sângele sau urina mamei. Cu cât este mai mare nivelul de HCG (în cazul gemenilor), cu atât mai rău este posibil să te simţi.

Urinarea frecventă

S-ar putea să crezi că urinarea frecventă intervine mai târziu, atunci când bebeluşul apasă pe vezica urinară, dar aceasta poate începe uneori mai devreme. Nu numai că uterul care se umflă poate exercita presiune asupra vezicii urinare, dar fluxul de sânge suplimentar către rinichi (care începe imediat) îi determină de asemenea să producă mai multă urină.

Schimbări bruşte de temperament

Probabil că acum zece minute plângeai la un episod din serialul tău dramatic favorit, iar acum eşti furioasă şi te simţi plină de energie. Acest lucru este perfect normal în timpul sarcinii, ca urmare a faptului că se produc o serie de schimbări hormonale care se „joacă” adesea cu comportamentul tău.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”