Dr. Denisa Zaharia: ce trebuie să ştie pacienţii care au urgenţe dentare în perioada pandemiei de coronavirus INTERVIU

Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonţie şi estetică dentară, explică ce trebuie să ştie pacienţii care au urgenţe dentare în perioada pandemiei de coronavirus.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dr. Denisa Zaharia: ce trebuie să ştie pacienţii care au urgenţe dentare în perioada pandemiei de coronavirus INTERVIU

Recent, autorităţile au decis prin ordonanţa militară închiderea cabinetelor stomatologice din cauza pandemiei de coronavirus. Există însă situaţii când pacienţii au nevoie de intervenţii stomatologice în urgenţă, iar dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonţie şi estetică dentară explică în materialul următor care sunt acestea. De asemenea, dentistul descrie diferenţele în ceea ce priveşte simptomele unei infecţii dentare şi ale unei viroze şi explică importanţa igienei riguroase la domiciliu, în condiţiile suspendării temporare a activităţii cabinetelor medicale dentare.

CSÎD: Care sunt urgenţele dentare care nu pot fi amânate?

Dr. Denisa Zaharia: Conform ADA (American Dental Association) urgenţa stomatologică este considerată o situaţie care pune viaţa pacientului în pericol şi care necesită tratament imediat pentru a opri sângerarea şi pentru a atenua durerea sau infecţia. Exemple de astfel de situaţii de urgenţă sunt:

– durerea acută în cazul unei carii profunde care afectează nervul dintelui;
– durerea şi abcesul dentar la dinţi cu tratamente de canal incorect efectuate şi cu infecţie la vârful rădăcinii;
– hemoaragia apărută dupa o extracţie recentă sau infectarea alveolei după extracţia dintelui;
– inflamaţia în jurul unor dinţi incluşi, cel mai frecvent la nivelul molarilor de minte;
– traumatism cu fractură, luxaţia sau expulzia unui dinte sau fractura de maxilar, mandibulă;
– inflamaţia puternică, însoţită de ulceraţii la nivelul gingiilor şi mucoasei cavităţii bucale.

Reguli de igienă a cabinetelor dentare în perioada pandemiei de coronavirus

CSÎD: Ce trebuie să ştie pacienţii care au nevoie de intervenţii în această perioadă despre regulile de igienă, având în vedere distanţa la care se lucrează în cabinetul dentar?

Dr. Denisa Zaharia: Când vă aflaţi totuşi într-o astfel de situaţie, în contextul Covid-19, aveţi în vedere că în unitatea de medicină dentară de urgenţă trebuie să se respecte toate măsurile de prevenire stabilite de reglementările legale în vigoare şi anume:

– distanţa de 2 m între pacienţii din sala de aşteptare;
– se vor primi soluţii de decontaminare şi dezinfecţie şi măşti chirurgicale de protecţie;
– personalul medical va trebui să aibă echipamentul recomandat, măşti N5 sau FFP2, mănuşi şi halat de protecţie de unică folosinţă, ochelari sau vizieră;
– se va proceda la nebulizarea cabinetului după fiecare pacient, ulterior se aşteaptă 2-4 ore înaintea unei noi intervenţii stomatologice

Simptomele unei infecţii dentare vs. simptomele unei viroze

CSÎD: Care sunt diferenţele între simptomele unei infecţii dentare şi cele ale unei viroze, având în vedere febra comună, starea de slăbiciune etc.?

Dr Denisa Zaharia: Cel mai frecvent, infecţia dentară este localizată şi nu afectează starea generală. În cazul unui abces dentar, pacientul prezintă:

– o durere intensă şi constantă în zona unde este localizată infecţia, care poate iradia însă şi la dinţii vecini şi până la ureche, gât;
– dificultăţi în masticaţie, înghiţire, vorbire;
– sângerare gingivală sau urme de puroi la nivelul gingiei;
– respiraţie urât mirositoare indiferent de igienizarea efectuată

În situaţia în care evoluţia este agravantă, mai ales pe fondul unor boli sistemice (boli cardiovasculare, diabet zaharat), pot apărea simptome de slăbiciune, stare generală alterată şi febră peste 38 grade. Spre deosebire de infecţia dentară, viroza respiratorie este însoţită de durere în gât, dureri musculare şi dureri de cap, nas înfundat sau secreţii nazale importante, tuse, dificultăţi în respiraţie.

CSÎD: Cum poate agrava o problema dentară (abces, infecţie gingivală) o eventuală contractare a coronavirusului?

Dr. Denisa Zaharia: Orice infecţie prezentă, chiar şi cea dentară, afectează starea generală a organismului, scade imunitatea şi, pe acest fond, pacientul este mai predispus să contracteze o altă infecţie virală sau bacteriană. Acest lucru se întâmplă mai ales la pacienţii cu imunitate scăzută, din cauza altor afecţiuni generale asociate.

O lucrare dentară complexă sau o intervenţie chirurgicală recentă (implanturi, lifting de sinus, extracţii dentare)  nu creşte riscul de a contracta coronavirusul, dar pacientul trebuie să fie atent la igienizarea efectuată riguros de 2ori/zi şi la utilizarea mijoacelor auxiliare (duş bucal, aţa dentară, apa de gură) pentru a preîntâmpina apariţia unor complicaţii, sângerare sau inflamaţii ale gingiei.

Atenţie la igiena dentară în perioada pandemiei de coronavirus!

CSÎD: Ce recomandări aveţi în privinţa igienei dentare în perioada când nu putem face igienizări profesionale?

Dr. Denisa Zaharia: Mai ales în această perioadă, în care clinicile şi cabinetele stomatologice au activitatea suspendată, pacienţii trebuie să fie prevăzători, să limiteze consumul de sucuri carbogazoase şi dulciuri în exces, care oricum nu reprezintă un aport de substanţe benefice pentru creşterea imunităţii organismului.

Trebuie să ne igienizăm dinţii corect dimineaţa şi seara, câte 3-5 minute, cu periuţe moi care să nu ne irite gingia, să utilizăm aţa dentară şi duşul bucal, o dată pe zi, seara înainte de culcare, după periajul obişnuit. Pacienţii purtători de aparate dentare sau lucrări pe implanturi, trebuie să utilizeze periuţele interdentare, aşa cum au primit indicaţie de la medic. Cei care întâmpina o durere dentară sau chiar un abces dentar îşi pot contacta medicul stomatolog telefonic sau prin email şi pot obţine indicaţii în privinţa tratamentului antiinflamator pe care îl pot lua  pentru durere şi inflamaţie sau chiar antibiotic dacă medicul consideră că este nevoie.

La pacienţii purtători de aparate dentare, pot apărea diverse situaţii neplacute, de exemplu dezlipirea unor brecketuri de pe dinţi sau deplasarea unui arc dentar de la aparat. Acestea nu sunt considerate urgenţe: vă recomandăm să contactaţi medicul ortodont care vă urmăreşte tratamentul şi o să vă sfătuiască în situaţia respectivă.

Pentru leziunile bucale create de elemente ale aparatului dentar sau chiar de o proteză dentară, se pot utiliza geluri locale care combat durerea şi inflamaţia. În concluzie, recomandăm în această perioadă o alimentaţie corectă şi o igienă corectă a cavităţii orale pentru a preîntâmpina apariţia sau agravarea problemelor dentare preexistente.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Denisa Zaharia - Medic specialist ortodont
Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială – Medic coordonator PerfectDent Dr. Denisa Zaharia este Medic specialist în Ortodonție și Ortopedie Dento Facială din 2006, absolventă UMF Carol Davila promoția Stomatologie 2003 și fonda­toa­rea clinicii stomatologice Perfect Dent din Capitală. Are ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân