Ceai de SUNĂTOARE

Denumire științifică: Hypericum perforatum
Producător: DaciaPlant

Sunătoarea face parte din familia Hypericaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovat-eliptice şi flori galbene. Denumirea ştiinţifică a plantei ”Hypericum” provine din ”hyper” şi ”eikon”, care în limba greacă înseamnă ”peste o apariţie”, ceea ce face trimitere la protecţia împotriva spiritelor rele, demoniace. Hippocrate utiliza planta datorită acţiunii sale antiinflamatoare. În secolul al XIX-lea, sunătoarea se folosea în medicina tradiţională pentru tratarea ulcerului, isteriei şi al depresiilor. Se mai numeşte asunătoare, buruiană de năduf, floare de sunătoare, floare galbină, iarba-crucii, iarba-spaimei, sburătoare, şovârf galben, etc.

Actiuni

INTERN:

Coleretic, colagog, stimulent al funcţiilor hepatice, antispastic, antiinflamator, antimicrobian, antiviral, antidepresiv, anxiolitic, astringent, antidiareic, hemostatic local, antihemoroidal, vasodilatator, hipotensiv.
 

EXTERN:

Cicatrizant, antiinflamator, dezinfectant, antimicrobian, hemostatic.

Contribuie la

INTERN:

– funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
     – protejarea mucoasei gastrice
     – stimularea producerii şi eliminării de bilă
     – susţinerea funcţiilor hepatice
     – reducerea spasmelor care apar la nivelul tractului intestinal
     – eliminarea tendinţei de evacuare rapidă a scaunului

– reducerea stărilor psihice negative.

EXTERN:

– eliminarea disconfortului care apare la nivelul pielii şi cavităţii bucale

– reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale şi mucoasei anale.

Indicatii

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, dischinezii biliare, hepatite acute şi cronice, colite, enterocolite, colecistite, colici hepatobiliare, colici abdominale, diaree, depresii, distonii neurovegetative, pavor nocturn (spaimă, groază), bronşite, inflamaţii ale tractului uro-genital, dismenoree, enurezis (la copii).
 

EXTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: gingivite, abces dentar, răni, arsuri, eczeme, leziuni superficiale, hemoroizi, ten iritat.

Precautii

REACŢII ADVERSE:

Pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.

SUPRADOZARE:
Intoxicaţia cu sunătoare poate produce fenomenul de hipericism, manifestat prin tulburări psihomotorii şi eriteme edematoase.

Contraindicatii

Fotosensibilitate , alergie la sunătoare.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

NTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.

macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

EXTERN:

– pentru eliminarea disconfortului care apare la nivelul pielii se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă

– pentru eliminarea disconfortului care apare la nivelul cavităţii bucale se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă

– pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale şi mucoasei anale se fac spălături locale sau băi de şezut de 3-4 ori pe zi cu infuzia sau cu maceratul obţinute din plantă.

Ingrediente:

Sunătoare (Hypericum perforatum), părţi aeriene.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?