Cele mai

Tu ştii care sunt cele mai bune gustări?

Vrei să eviţi senzaţia de foame acută care poate încuraja excesele alimentare? Atunci respectă programul de 3 mese şi două gustări pe zi. Orele 11.00 şi 16.00 trebuie să fie dedicate micilor bucurii culinare light!

De ce sunt importante mesele zilei?

Suntem tot mai ocupaţi, mâncăm pe fugă, de cele mai multe ori doar seara, iar consecinţele sunt pe măsura greşelilor: exces ponderal, alimentaţie dezechilibrată, risc crescut de îmbolnăvire, lipsă de energie peste zi.

În acest context, un prim pas pentru a trece către o viaţă sănătoasă este să ne stabilim un program de 3 mese pe zi şi două gustări şi să-l respectăm ca la carte. Dacă mâncăm la intervale regulate de timp, secreţia de insulină din corp este în limite normale, iar senzaţia de foame exagerată, cea care periclitează silueta, nu se mai instalează.
Este adevărat că micile abateri de la dieta echilibrată sunt permise atât timp cât excesele culinare sunt arse prin sport. Însă pot fi evitate dacă avem în frigider alimente sănătoase, dacă ne gătim singuri, chiar şi ocazional, dacă avem la îndemână înlocuitori de masă atunci când nu avem timp şi dacă suntem atenţi ca la 11.00 şi la 16.00 să nu ratăm gustările zilei, momente de respiro dar şi de încărcare a bateriilor.

Seminţele crude, ieftine şi sănătoase
Acum le găseşti peste tot, în amestecuri de in, susan, mac, floarea-soarelui şi lista poate continua. Conţin fibre de calitate care absorb toxinele din intestin, dar şi grăsimi sănătoase care menţin echilibrul dintre colesterolul „rău” şi cel „bun” din organism. Le poţi consuma ca atare sau le poţi combina cu câteva linguriţe de musli.

Iaurtul cremos, sursă de proteine
Dacă îţi plac lactatele, nu rata iaurtul de după-amiază. Este o sursă bună de proteine, cele care induc senzaţia de saţietate. Şi nu te grăbi să optezi pentru sortimentele cu 0 la sută grăsime. Şi cele cu un conţinut mai mare de grăsime pot fi consumate dacă te rezumi la un borcănel. Acum există şi produse recomandate din lapte de capră.

Deshidratate pentru vremuri reci
Dacă ai timp şi răbdare, deshidratează felii de fructe de sezon şi depozitează-le în cămară în pungi de hârtie. Iar când îţi doreşti o gustare aromată în locul fructelor de sezon care ne lipsesc iarna, apelează la rezerva de conserve sănătoase. Feliile deshidratate pot fi consumate ca atare sau cu lapte de migdale, musli şi scorţişoară.

Sucurile şi supele, alegerea perfectă
Legumele trebuie să predomine în orice dietă echilibrată, de aceea sunt binevenite şi la gustare. Ai putea să le consumi sub formă de sucuri proaspete din sfeclă, morcov, ţelină, pătrunjel şi condimente. Sau ai putea să-ţi faci supe de roşii sau broccoli şi să le bei reci. Au puţine calorii şi sunt bogate în vitamine, minerale şi fibre.

Seminţele de dovleac, un deliciu proteic
Au un conţinut crescut de proteine, ceea ce le recomandă mai ales în regimurile vegetariene. Aşa că strecoară-le cât mai des în programul tău de gustări. Conţin zinc, fier şi acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, grăsimi care scad riscul de boală cardiovasculară. Consumă-le crude pentru că prin prăjire, grăsimile bune se transformă în unele nocive.

Alune, nuci, migdale, caju, dar crude
Fă-ţi la câteva zile plinul de fructe oleaginoase crude! Se găsesc în magazinele naturiste, dar şi în cele care vând condimente. Dacă mergi prin pieţe, le poţi găsi la preţuri foarte bune. Fă-ţi amestecuri variate şi depozitează-le în pungi de hârtie! Consumă-le pe post de gustare, dar nu mai mult de un pumn: au multe grăsimi, dar şi proteine vegetale.

Boabele de soia, proteinele gustoase
Consumată des în Orient, soia prăjită poate constitui oricând o gustare săţioasă. Principala calitate a acesteia este că are o cantitate optimă de proteine, fiind recomandate şi într-o dietă vegetariană. Boabele de soia prăjite de la Herbalife au 113 calorii la o punguţă şi 9 grame de proteine. Le poţi purta în geantă şi te pot ajuta să controlezi foamea.

Batoanele de tot felul sunt la îndemână
Batoanele proteice, cele cu cereale sau sortimentele raw din fructe deshidratate şi alune sunt din ce în ce mai populare în rândul celor care vor să-şi menţină greutatea în limite normale. Se găsesc peste tot, au puţine calorii, satisfac nevoia de dulce şi sunt accesibile ca preţ. Pentru o siluetă fit, alege-le pe cele cu un conţinut optim de zahăr.

Proaspete, adevărate minuni ale naturii
Fructele proaspete sunt în topul recomandărilor în ceea ce priveşte gustările. Vin la pachet cu multe vitamine, minerale şi fibre. Însă atenţie: cantitatea de fructe consumată într-o zi trebuie să fie moderată pentru că şi zaharurile din fructe pot îngrăşa. Două mere, un pahar cu zmeură sau un strugure mic sunt de ajuns pentru 24 de ore.

Fructele uscate pentru amatorii de dulciuri
În cazul în care ţi-e poftă de ceva dulce şi vrei să eviţi dulciurile concentrate, fructele deshidratate din comerţ pot fi o soluţie inspirată. Caise, cireşe, ananas, smochine, curmale, toate îţi pot satisface apetitul pentru prăjituri şi ciocolată. Mai mult, sunt surse preţioase de vitamine şi minerale. Alege-le pe cele fără sulfiţi şi consumă-le moderat!

 

Exclusiv Online - 23.04.2015
Taguri: gustare, alimentatie
Citește pe descopera.ro
REGINA care a schimbat istoria întregii Europe, deşi naşterea ei a fost un motiv de mare SUPĂRARE REGINA care a schimbat istoria întregii Europe, deşi naşterea ei a...
BEŢI des VIN alb sau vin roşu fără să cunoaşteţi ce se ascunde în realitate în STICLELE pe care le cumpăraţi BEŢI des VIN alb sau vin roşu fără să cunoaşteţi ce se ascunde...
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

Treceţi printr-o perioadă frumoasă a vieţii dumneavoastră chiar dacă sunteţi mai capricioşi decât de obicei. Sunteţi vioi şi înzestraţi cu un magnetism deosebit, astfel că cei din jur sunt...citește mai departe

×

Zf.ro
ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească evaziunea fiscală URIAŞĂ ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească...
DEZASTRUL de pe piaţa muncii: Sunt salarii...
Cum poţi să-ţi creşti semnificativ banii...
BusinessMagazin.ro
Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră Romania deţine 60% din rezerva totală...
DESOPERIRE EPOCALĂ: NASA a descoperit pe...
Mediafax.ro
Ion Iliescu, la Spitalul Elias din Capitală. Anunţul făcut de reprezentanţii spitalului Ion Iliescu, la Spitalul Elias din Capitală....
Europa va fi afectată de un val de caniculă....
A consumat mâncare EXPITATĂ timp de un...
Gandul.info
A descoperit un obiect misterios pe plajă, a cărui formă i-a plăcut. L-a dus acasă şi l-a aşezat în grădină, printre flori, ca element de decor. Când a ieşit din casă, la scurt timp după aceea, a crezut că face INFARCT / Mobilizare impresionantă a autorităţilor A descoperit un obiect misterios pe plajă,...
Poliţiştii au descins la casa unui bărbat...
O doctoriţă a fost chemată, la miezul...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Momente terifiante surprinse în direct la TV! Femeile au fost alergate şi scuipate, în faţa întregii planete Momente terifiante surprinse în direct...
Detalii despre unul dintre cele mai delicate...
CE E ASTA? Cea mai frumoasă seară a României...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
O zi TRISTĂ pentru taximetrişti! Guvernul României LEGALIZEAZĂ Uber. VIorica Dăncilă: „cetăţenii pot opta pentru serivcii de cât mai bună calitate” O zi TRISTĂ pentru taximetrişti! Guvernul...
De ce este USB-ul greu de conectat? Inventatorul...
Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva...
ProMotor.ro
Dacia Duster se prezintă într-o versiune la care nici inginerii din MIOVENI nu s-ar fi aşteptat. Duster made in Austria e unic - GALERIE FOTO Dacia Duster se prezintă într-o versiune...
ADIO fumat în maşină! Uite ce lege dură...
Ce aduc românii în bagaje când se întorc...
Descopera.ro
400.000 de tinere au fost ţinute SCALVE SEXUALE într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare minut''. Detaliile îngrozitoare ale unui ''serviciu'' pe care Guvernul a încercat să îl ascundă 400.000 de tinere au fost ţinute SCALVE...
Acesta este cel mai PROST lucru pe care...
Sexul în timpul celui mai mare război:...

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.