Este posibilă prietenia între o femeie şi un bărbat?

Pot fi femeile şi bărbaţii simpli prieteni? Această întrebare şi-a căutat un răspuns de-a lungul anilor, însă se pare că abia acum o echipă de cercetători a reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică acestei dileme.
Este posibilă prietenia între o femeie şi un bărbat?

Pot fi femeile şi bărbaţii simpli prieteni? Această întrebare şi-a căutat un răspuns de-a lungul anilor, însă se pare că abia acum o echipă de cercetători a reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică acestei dileme.

S-a spus că bărbaţii şi femeile nu pot fi prieteni din cauza faptului că între ei va interveni, mai devreme sau mai târziu, atracţia sexuală.

Totuşi o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a încercat să „investigheze” această premisă făcând abstracţie de partea sexuală şi concentrându-se pe modul în care bărbaţii şi femeile definesc prietenia.

În timp ce femeile văd prietenii cei mai buni ca fiind nişte persoane aflate la graniţa dintre surori/fraţi şi suflete pereche, bărbaţii interpretează prietenia în funcţie de gradul de confort pe care li-l oferă această relaţie.

Această concluzie a fost trasă de profesorul Robin Dunbar de la Universitatea Oxford, în timpul unei cercetări menite să explice cum se schimbă percepţiile oamenilor referitoare la prietenie în momentul în care ei părăsesc şcoala şi merg la universitate, scrie Gândul.info.

Ei au observat că prieteniile născute în timpul şcolii între fete rezistau dacă acestea făceau un efort şi vorbeau constant la telefon, ţinându-se la curent cu noutăţile. De partea cealaltă, conversaţiile nu însemnau nimic pentru menţinerea prieteniilor între băieţi. În cazul lor, prietenia se reducea la activităţile desfăşurate împreună: meciuri de fotbal, ieşiri în oraş etc.

Descoperind aceste lucruri, cercetătorul a mers mai departe şi a aprofundat diferenţele dintre sexe la acest capitol.

„Femeile dezvoltă, cu siguranţă, prietenii mult mai intense pe care bărbaţii tind să nu le aibă niciodată. Aceştia din urmă doresc să aibă un grup alături de care să desfăşoare diverse activităţi. Acest lucru nu implică foarte mult la nivel sentimental. Ei găsesc, pur şi simplu, patru băieţi cu care să meargă în oraş la un pahar”, a explicat profesorul.

Acest lucru îi va fi familiar oricărei femei care a trăit atât plăcerea, cât şi dezamăgirea de a avea un bărbat ca prieten apropiat, în special în perioada vârstei de 20-40 ani. La început, toate lucrurile par extraordinare. Viaţa este plină de aventuri, de ieşiri şi de amintiri de neuitat. El o ascultă pe ea, iar ea îl ajută pe el atunci când are probleme legate de femeile din viaţa lui. Este genul acela de prietenie la care nu te-ai fi gândit niciodată.

Totuşi, la un moment dat lucrurile se vor schimba. Bărbatul începe o relaţie nouă, se mută, îşi schimbă locul de muncă, începe un nou ciclu al vieţii sale. Oricare ar fi schimbarea, prietena este înlocuită cu alte persoane şi bărbatul nu îşi mai face timp nici măcar să iasă la o cafea.

Chiar dacă femeia încercă să păstreze relaţia vie, bărbatului îi este imposibil să păstreze legătura în momentul în care se implică într-o relaţie de dragoste. El va „apela”, în schimb, la prietenia cu alţi bărbaţi.

Concluzia este că prieteniile dintre femei şi bărbaţi nu supravieţuiesc din cauza faptului că femeile şi bărbaţii au definiţii diferite ale prieteniei. Sexul nu este o cauză. Totul se rezumă la efortul pe care unul sau altul este dispus să îl facă pentru a ţine în viaţă relaţia de prietenie.