Echipa inimii, soluția pentru o abordare integrată a bolilor cardiovasculare

  • Publicat:
Echipa inimii, soluția pentru o abordare integrată a bolilor cardiovasculare

Afecțiunile cardiovasculare, în special cazurile complexe, necesită o abordare integrată și multidisciplinară astfel încât rezultate terapeutice să fie dintre cele mai bune, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung. Acest lucru implică o colaborare foarte strânsă între echipele de cardiologie, chirurgie cardiovasculară și chirurgie intervențională. Altfel spus, este nevoie de o Echipă a inimii, în acest mod pacienții beneficiind de experiența și profesionalismul unor medici cu specializări medicale și chirurgicale diferite.

Pentru diagnosticarea afecțiunilor cardiovasculare, consultul cardiologic are un rol esențial. În urma acestuia, medicul cardiolog poate recomanda efectuarea unor teste suplimentare, cum sunt electrocardiograma (EKG), Holter EKG, ecocardiografia sau ecografia vasculară Doppler. Astfel de investigații ajută la identificarea rapidă a afecțiunilor cardiovasculare, cum ar fi aritmiile, malformațiile cardiace congenitale, bolile coronariene sau valvulare și insuficiența cardiacă.

În anumite cazuri, medicul poate recomanda și efectuarea unor analize de laborator sau investigații imagistice avansate, cum ar fi CT cardiac, RMN cardiac sau angio-CT coronarian. Aceste proceduri ajută la obținerea unui diagnostic precis și pot duce la recomandarea unui tratament medicamentos sau la trimiterea pacientului către specialiști în chirurgie cardiovasculară sau cardiologie intervențională, pentru proceduri terapeutice avansate.

Cardiologia intervențională, situată la intersecția dintre cardiologie și chirurgie cardiovasculară, implică utilizarea unor tratamente minim invazive, endovasculare (transcateter), precum TAVI sau TEVAR, pentru diverse afecțiuni cardiovasculare severe. Aceste proceduri nu necesită deschiderea sternului, ci doar o mică incizie într-un vas de sânge pentru introducerea cateterului. Spre deosebire de chirurgia clasică, deschisă, astfel de tratamente au multiple avantaje pentru pacienți. Pe lângă inciziile de mici dimensiuni, riscul de complicații este mult mai mic, recuperarea este mai rapidă, iar durata spitalizării mult redusă.

Este important de știut, totodată, că tratamentul chirurgical al bolilor cardiovasculare, fie prin intervenții clasice pe cord deschis, fie prin abord minim invaziv, reprezintă singura soluție eficientă în cazul unor afecțiuni severe care nu pot fi tratate în alt mod.

La Spitalul Clinic SANADOR, Echipa inimii este alcătuită din medici empatici și cu experiență în cardiologie, chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervențională, care asigură proceduri avansate de diagnostic și tratament. Pentru o abordare integrată a afecțiunilor cardiovasculare, acești specialiști beneficiază de sprijinul colegilor din alte departamente esențiale, precum Compartimentul de Primiri Urgențe, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, Departamentul de Radiologie și Imagistică medicală și cel de Medicină fizică și reabilitare medicală.

De asemenea, Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR oferă acces pacienților la intervenții chirurgicale de înaltă performanță efectuate de medici cu vastă experiență în primul bloc operator complet digitalizat din România. Procedurile sunt realizate în condiții de maximă siguranță, cu ajutorul echipamentelor endoscopice ultraperformante 3D și 4K. Dacă este necesar, intervențiile pot fi completate, în același timp operator, cu proceduri de cardiologie intervențională, datorită posibilității ca fiecare sală de operație să devină una hibridă prin utilizarea angiografului mobil de ultimă generație, Ziehm Vision RFD Hybrid Edition.

În Departamentul de Cardiologie, pacienții beneficiază de consultații de specialitate și investigații specifice, realizate cu aparatură de ultimă generație, pentru un diagnostic de certitudine.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân