Cum este tratat cancerul bronhopulmonar?

Cancerul bronhopulmonar este un cancer agresiv, cu o rată ridicată de mortalitate. Dacă este diagnosticat din timp, poate fi tratat cu succes.
  • Publicat:
Cum este tratat cancerul bronhopulmonar?
Cum este tratat cancerul bronhopulmonar?

Cancerul bronhopulmonar este un cancer agresiv, cu o rată ridicată de mortalitate. În România, este cea mai frecventă afecțiune oncologică diagnosticată la bărbați, principala cauză de apariție fiind fumatul. Însă, dacă este diagnosticat din timp, poate fi tratat cu succes.

În stadii incipiente, cancerul bronhopulmonar nu are manifestări specifice, de aceea persoanele care fumează sau sunt expuse unor substanțe toxice sau cu potențial cancerigen trebuie să meargă cu regularitate la medic și să facă măcar o radiografie pulmonară pe an. Simptomele cancerului pulmonar care fac imperativă vizita la medic sunt tusea seacă cronică, oboseala accentuată, senzația de sufocare, durerea în piept și pierderea în greutate. În unele cazuri poate apărea și hemoptizia (tusea cu sânge), care indică ruptura unor țesuturi de la nivel pulmonar.

Cu cât cancerul bronhopulmonar este depistat mai repede, cu atât cresc și șansele de vindecare. Medicul stabilește diagnosticul după efectuarea unor investigații imagistice, ca radiografia și tomografia computerizată, analizelor de sânge și biopsiei de țesut pulmonar. Țesutul este prelevat prin bronhoscopie, investigație minim invazivă care permite și vizualizarea căilor aeriene.

Tratamentul pentru cancer depinde de stadiul afecțiunii și starea generală a pacientului. Tratamentul chirurgical este necesar pentru îndepărtarea țesutului malign, complexitatea procedurii variind în funcție de dimensiunea și răspândirea acestuia. În cele mai multe cazuri, este necesară o abordare multimodală, în care diferite terapii sunt utilizate cu scopul de a distruge tumora, păstrând limitele de siguranță. De exemplu, chimioterapia și radioterapia pot fi necesare pentru a reduce dimensiunea tumorii înainte de operație sau pentru a elimina orice țesut rămas după intervenție. Stereotaxia, un tip de radioterapie care țintește tumora din mai multe unghiuri, poate fi indicată pentru formațiunile tumorale mici, care au contraindicație pentru operație. Alte tratamente utilizate pentru cancerul bronhopulmonar sunt terapia țintită și imunoterapia.

Pentru obținerea celor mai bune rezultate, pacienții trebuie să se adreseze unor centre specializate, în care să aibă acces la toate tipurile de tratament pentru cancerul bronhopulmonar și care să le asigure un management integral al bolii. La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții oncologici au acces la servicii integrate atât de oncologie, cât și de radioterapie, chimioterapie și chirurgie oncologică. Echipamentele de ultimă generație și medicii de elită contribuie semnificativ la buna gestionare a fiecărui caz. Cea mai potrivită decizie terapeutică pentru fiecare pacient în parte este stabilită de comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board), formată din medici de diferite specialități, foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență. La Centrul Oncologic SANADOR, toate procedurile oncologice sunt efectuate în condiții de siguranță deplină și confort sporit. Intervențiile chirurgicale sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR, într-unul dintre cele mai moderne blocuri operatorii din țară, de chirurgi experimentați, specializați în chirurgia oncologică. Postoperator, pacienții beneficiază de îngrijiri avansate în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca secție ATI de categoria I, nivelul maxim de competență.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cum sunt tratate modern monturile?
Cum sunt tratate modern monturile?
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc