Tiapridă PMCS 100 mg comprimate

Producător: PRO.MED.CS Praha a.s.
Substanță activa
Clorhidrat de tiapridă
Clasa ATC
N05AL
Format
comprimat
Afecțiuni
tulburări de comportament al vârstnicilor sau alcoolism cronic, formele grave de mişcări anormale (coreea Huntington)
Producător
PRO.MED.CS Praha a.s.
Acțiune terapeutică
acţionează asupra funcţiilor mentale şi are un efect pozitiv asupra formelor grave de mişcări involuntare şi anormale ale pacientului.

Ce este Tiapridă PMCS şi pentru ce se utilizează

Tiapridă PMCS 100mg este un medicament care acţionează asupra funcţiilor mentale şi are un efect pozitiv asupra formelor grave de mişcări involuntare şi anormale ale pacientului.
Tiapridă PMCS 100 mg este utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al tulburărilor de comportament al vârstnicilor sau pentru alcoolismul cronic, inclusiv pentru simptomele de sevraj, dacă ingestia de alcool este oprită brusc.
Se poate deasemenea utiliza pentru formele grave de mişcări anormale (coreea Huntington).
Tiapridă PMCS 100 mg comprimate poate fi utilizat de adulţi şi copii şi adolescenţicu vârsta peste 6 ani.

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tiapridă PMCS

Nu luaţi Tiapridă PMCS
 Dacă sunteţi alergic la substanţa activă tiapridă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
 Dacă suferiţi de o boală rară a glandei suprarenale, denumită feocromocitom însoţită de dureri de cap, bufeuri şi o creştere periodică a tensiunii arteriale.
 Dacă vi se administrează levodopa pentru tratamentul bolii Parkinson (o boală care se manifestă prin tremurături puternice şi rigiditate musculară).
 Dacă suferiţi concomitent de o tumoră la nivelul creierului cu producere a hormonului prolactină şi/sau de cancer de sân.
Dacă credeţi că puteţi avea una din problemele enumerate mai sus sau dacă aveţi orice alte nelămuriri, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a lua Tiapridă PMCS.

Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Tiapridă PMCS, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă vreuna dintre situaţiile de mai jos este valabilă în cazul dumneavoastră, spuneţi-i medicului dumneavoastră înainte de a începe să luaţi Tiapridă PMCS:
– Dacă suferiţi de boala Parkinson.
– Dacă suferiţi de epilepsie. Dacă medicul dumneavoastă vă prescrie acest medicament există risc crescut de apariţie a spasmelor.
– Dacă suferiţi de o boală a rinichilor, trebuie să luaţi doza cea mai mică prescrisă de medicul dumneavoastră.
– Dacă utilizaţi alte medicamente (vezi “Interacţiuni cu alte medicamente”)
– Dacă suferiţi de o boală a inimii sau de boli ale vaselor.
– Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi factori de risc pentru producerea unui atac cerebral sau de o scădere temporară a circulaţiei fluxului sanguin către creier (atac ischemic tranzitoriu).
Consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră dacă dumneavoastră sau oricine din familia dumneavoastră a avut probleme cu cheagurile de sânge (vase de sânge blocate, embolism). Utilizarea medicamentelor similare cu Tiapridă PMCS este asociată cu formarea de cheaguri în vasele de sânge.

Tiapridă PMCS împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Unele dintre medicamentele menţionate mai jos pot influenţa utilizarea de Tiapridă PMCS şi vice-versa.
Antagoniştii dopaminergici (medicamente care au efecte similare dopaminei, substanţă naturală cu funcţie importantă la nivelul sistemului nervos) şi Tiapridă PMCS îşi anulează reciproc efectele şi drept urmare nu trebuie utilizate împreună.
Nu se recomandă utilizarea Tiapridă PMCS împreună cu:
– medicamente care v-au fost prescrise pentru tratamentul bolilor de inimă (diltiazem, verapamil, clonidină, guanfacină, digoxin, chinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol).
– diuretice, laxative, glucocorticoizi, deoarece acestea pot determina tulburări ale balanţei ionilor, în special nivelul minim de potasiu în sânge.
– urmatoarele substanţe: pimozidă, sultopridă, haloperidol, tioridazină, metadonă, imipramină, antidepresive, litiu, bepridil, cisapridă, halofantrină, pentamidină, sparfloxacină.
Medicamentele care afectează sistemul nervos central cum sunt analgezicele, medicamente antitusive, somniferele, tranchilizantele, antiemeticele, antialergicele şi care pot potenţa efectul Tiapridă PMCS, reduc vigilenţa şi cauzează somnolenţă. Alcoolul etilic creşte de asemenea efectul Tiapridă PMCS, în special prin creşterea stării generale de depresie şi somnolenţă.

Tiapridă PMCS împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Tiapridă PMCS poate fi luat cu sau fără alimente.
Trebuie să evitaţi consumul de alcool etilic când utilizaţi Tiapridă PMCS.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că a-ţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă adresaţi-vă medicului sau faramacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Urmatoarele simptome pot să apară la nou-născuţii ai căror mame au utilizat Tiapridă PMCS în ultimul trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate muscular şi/sau slăbiciune, somnolenţă, agitaţie, probleme cu respiraţia şi dificultate în alimentare. Dacă copilul dumneavoastră prezintă astfel de simptome contactaţi imediat pe medicul dumneavoastră.
Având în vedere faptul că nu se cunoaste dacă Tiapridă PMCS se elimină în laptele uman, nu este recomandat să fie luat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje deoarece Tiapridă PMCS poate provoca depresie şi somnolenţă.

Cum să luaţi Tiapridă PMCS

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza se stabilişte întotdeauna pentru fiecare individ în parte de către medicul dumneavoastră.
Tiapridă PMCS se poate utiliza de adulţi şi copii şi adolescenţi cu vârsta peste 6 ani după cum urmează:
Adulţi:
Pentru tratamentul tulburărilor comportamentale la pacienţii vârstnici cu demenţă: doza recomandată este de 200-400 mg zilnic, divizată în două sau trei prize. Doza iniţială este în mod normal de 50 mg (1/2 comprimat) de două ori pe zi.
Pentru tratamentul simptomelor care apar în alcoolismul cronic doza recomandată este de 300-400 mg, divizată în trei prize.
În formele grave de mişcări involuntare anormale dozajul este strict recomandat pentru fiecare individ în parte cu un interval larg al dozelor cuprinse între 300 mg şi 1200 mg.
Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 6 ani:
Doza recomandată este de 100-150 mg pe zi, până la maxim 300 mg pe zi.
Medicul dumneavoastră va scădea doza în cazul în care suferiţi de insuficienţă renală.
Medicul dumneavoastră va stabili întotdeauna doza exactă, numărul de comprimate pe care trebuie să-l luaţi într-o zi şi durata tratamentului.

Dacă luaţi mai mult Tiapridă PMCS decât trebuie
Dacă luaţi un număr mare de comprimate pot să apară spasme musculare la nivelul feţei şi gâtului, mişcări necontrolate ale limbii, spasme de lungă durată ale muşchilor masticatori, somnolenţă, depresie sau pierderea conştienţei, scăderea tensiunii arteriale.
Dacă luaţi mai mult decât doza normală sau dacă medicamentul a fost luat din greşeală de un copil, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să luaţi Tiapridă PMCS
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă uitaţi să luaţi mai multe doze.

Dacă încetaţi să luaţi Tiapridă PMCS
Nu opriţi tratamentul fără a discuta cu medicul dumneavoastră. Simptomele bolii dumneavoastră pot să reapară sau să se înrăutăţească.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În cazuri foarte rare a fost raportat sindromul neuroleptic malign care se manifestă prin temperatură ridicată, transpiraţii, rigiditate musculară, bătăi rapide ale inimii, respiraţie accelerată şi somnolenţă sau confuzie. Dacă aceste simptome se înrăutăţesc, încetaţi să mai luaţi Tiapridă PMCS şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la cel mai apropiat spital.
În cazuri foarte rare se pot forma cheaguri de sânge în vene, în special în membrele inferioare (simptomele presupun umflarea, durerea şi înroşirea membrelor inferioare) care se pot deplasa prin vene către plămâni şi pot determina dureri în piept şi probleme de respiraţie. Dacă observaţi unele dintre aceste simptome adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la cel mai apropiat spital.
În timpul tratamentului cu Tiapridă PMCS pot să apară urmatoarele reacţii adverse:
Frecvente (afectează mai mult de 1 din 100, însă mai puţin de 1 din 10 persoane):
– Ameţeli
– Dureri de cap
– Tremurături puternice ale mâinilor
– Tensiune arterială crescută
– Salivaţie în exces
– Spasme ale unor muşchi la nivelul feţei şi gâtului
– Somnolenţă
– Insomnie
– Letargie
– Oboseală
– Slăbiciune
– Epuizare
Mai puţin frecvente (afectează mai mult de 1din 1000, însă mai puţin de 1 din 100 persoane):
– Agitaţie
– Spasme
– Rigiditate la nivelul gâtului şi a muşchilor folosiţi la masticaţie
– Tulburări ale ciclului menstrual
– Secreţia de lapte de către glanda mamară
– Mărirea de volum a sânilor şi durere chiar şi în cazul bărbaţilor
– Tulburări de orgasm
– Impotenţă
– Creştere în greutate
Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
– tulburare de ritm a inimii care poate pune viaţa în pericol şi poate determina stop cardiac şi moarte subită
– Mişcări ritmice, involuntare în special ale membrelor, ale gurii şi ale feţei şi mişcari neregulate.
La pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu antipsihotice s-a observat o creştere uşoară a numărului de decese în comparaţie cu cei care nu au folosit aceste medicamente.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Cum se păstrează Tiapridă PMCS

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra în ambalajul original la temperaturi sub 250C.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Tiapridă PMCS
Substanţa activă este clorhidrat de tiapridă.
Fiecare comprimat conţine clorhidrat de tiapridă 111,1 mg care corespunde la tiapridă 100 mg.
Celelalte componente sunt: manitol, celuloză microcristalină granulată, povidonă (K-25), amidon glicolat de sodiu (tip A), dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Cum arată Tiapridă PMCS şi conţinutul ambalajului
Comprimate rotunde, de culoare aproape albă, cu diametrul de 9,5 mm şi cu cruce de divizare pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în patru sferturi egale.
Cutii cu blistere din PVC/PVDC-Al cu 20, 30, 50, 60, 90, 100, 500 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

CSID.ro nu recomanda administrarea de medicamente fara un consult medical si prescriptia medicului. Este foarte periculos sa luati medicamente fara recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informatie orientativa, sunt medicamente care pot fi nocive doar in anumite conditii, ce nu sunt mentionate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Dr. Beatrice Anghel: tratamente moderne în cancerele ginecologice avansate