Rehydron pulbere pentru soluţie orală

Producător: Orion Corporation
Substanță activa
glucoză anhidră 6,75 g, clorură de sodiu 1,30g, citrat de sodiu 1,45 g, clorură de potasiu 0,75 g
Clasa ATC
A07CA
Format
pulbere pentru soluţie orală
Afecțiuni
tratamentul deshidratării uşoare sau moderate asociate cu diareea acută (pentru a înlocui apa şi sărurile pierdute de către organism), prevenirea deshidratării)
Producător
Orion Corporation
Acțiune terapeutică
stimulează absorbţia apei şi sodiului din intestine, şi citratul corectează tulburările în balanţa acidobazică a organismului.

Ce este Rehydron şi pentru ce se utilizează

Acest medicament este indicat pentru :

-tratamentul deshidratării uşoare sau moderate asociate cu diareea acută (pentru a înlocui apa şi sărurile pierdute de către organism)

-prevenirea deshidratării

Diareea acută implică un risc de deshidratare (pierdere de apă şi elecroliţi). Rehydron soluţie înlocuieşte apa şi sărurile pierdute în contextul diareei obişnuite. Zahărul conţinut în medicament stimulează absorbţia apei şi sodiului din intestine, şi citratul corectează tulburările în balanţa acidobazică a organismului.

Înainte să utilizaţi Rehydron

Nu utilizaţi Rehydron, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

-sunteţi alergic (hipersensibil) la glucoză, clorură de sodiu , citat de sodiu, clorură de potasiu sau la oricare dintre excipienţii constituenţi din Rehydron (vezi pct. 6) -sunteţi deshidratat sever -sunteţi inconştient (risc de sufocare) -sunteţi în stare de şoc (risc de sufocare) -aveţi obstrucţie intestinală -aveţi vărsături abundente

O atenţie specială este necesară când utilizaţi Rehydron

Adresaţi-vă unui medic înainte de a utiliza acest medicament dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

– aveţi o boală de rinichi care determină o scădere a producţiei de urină sau o încetare completă a formării urinei

– aveţi stricturi gastrointestinale

– aveţi diabet zaharat

– aveţi o boală de rinichi sau de ficat

– aveţi o dietă restrictivă de potasiu şi sodiu

– aveţi orice altă boală cronică

– aveţi sânge în scaun

– aveţi diaree care continuă pentru mai mult de 2 zile, chiar dacă este uşoară

– aveţi durere abdominală severă.

– aveţi modificări ale statusului mintal (de exemplu:iritabilitate, apatie sau letargie)

– faceţi febră mai mare de 39°C

Tratamentul de rehidratare oral este insuficient în cazul unei deshidratări severe şi poate fi necesar un tratament de rehidratare intravenos. Contactaţi un medic dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi diaree sau vărsături care au condus la o deshidratare severă. Simptomele unei deshidratări severe sunt bătăi rapide ale inimii, dificultăţi la respiraţie, febră, oboseală extremă, crampe musculare, dureri de cap, greaţă, furnicături ale membrelor, vărsături, confuzii, convulsii şi pierderea cunoştiinţei.

La sugari diareea acută poate determina deshidratare ceea ce conduce la o înrăutăţire rapidă a stării de sănătate. Toate cazurile de diaree şi deshidratare la sugari trebuie să fie examinate de către un medic cât mai repede posibil.

Utilizarea cu alte medicamente

Nu există informaţii despre posibile interacţiuni între Rehydron şi alte medicamente. Diareea ca atare poate influenţa absorbţia multor medicamente.Vă rugăm să spuneţi medicului sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi sau aţi luat recent oricare alt medicament, incluzând medicamente obţinute cu sau fără prescripţie medicală sau medicamente din plante şi produse naturiste.

Sarcina şi alăptarea

Rehydron poate fi folosit în timpul sarcinii şi alăptării la dozele recomandate. Efecte asupra capacităţii de a conduce sau a utiliza maşini Rehydron nu are nicio influenţă asupra abilităţii de a conduce sau utiliza maşini. Informaţii importante despre câteva dintre ingredientele din Rehydron

Acest medicament conţine potasiu , fapt care trebuie să fie luat în considerare când administraţi soluţia la pacienţi cu funcţie a rinichiului redusă sau pacienţi aflaţi la o dietă restrictivă de potasiu. Acest medicament conţine zahăr. Dacă vi s-a spus de către un medic că dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi o intoleranţă la anumite zaharuri, contactaţi un medic înainte de a începe să luaţi acest medicament.

Cum să utilizaţi Rehydron

Cum se prepară soluţia

Amestecaţi un pliculeţ de Rehydron pulbere cu 0,5 litri de apă călduţă. După amestecare, soluţia este gata să fie utilizată. Soluţia reconstituită este opacă şi incoloră şi are un miros de lamâie.

Asiguraţi-vă că amestecaţi Rehydron pulbere cu o cantitate corectă de apă (0,5 litri) pentru a asigura o eficacitate optimă a produsului în tratamentul dezechilibrelor de lichide. Amestecarea pulberii cu o cantitate insuficientă de apă poate conduce la un aport excesiv de sare.

Nu amestecaţi Rehydron pulbere cu alte lichide decât apa.

Cum să luaţi medicamentul

Soluţia de Rehydron se administrează oral. Dacă se consideră necesar, soluţia poate fi deasemenea administrată printr-o sondă nazogastrică sub supraveghere medicală. Administrarea rapidă a soluţiei este sigură dar poate induce vărsătură. Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavostră aveţi greţuri sau vărsaţi, răciţi la frigider soluţia şi administraţi-o în doze mici repetate cum ar fi, de exemplu, cu o linguriţă, o seringă sau un căpăcel de dozare. După aceasta puteţi să creşteţi doza treptat corespunzător cu toleranţa dumneavostră sau a copilului dumneavostră.

Administrarea medicamentului cu alimente şi băuturi

–                      Pot fi administrate în timpul tratamentului alte lichide (de exemplu suc diluat). Totuşi lichidele cu un conţinut ridicat de zahăr trebuie să fie evitate atâta timp cât ele pot înrăutăţi diareea.

–                      Rehydron soluţie nu este o soluţie care combate setea, şi dozele recomandate nu trebuie să fie depăşite fără o recomandare medicală

–                      în timpul diareei uşoare dumnevoastră sau copilul dumneavoastră puteţi bea alte lichide după apetit şi să continuaţi cu o dietă normală corespunzătoare vârstei

–                       în timpul tratamentului de substituţie niciun fel de aliment nu trebuie administrat (pentru primele patru ore). Cu toate acestea alăptarea poate fi continuată normal.

Posologie

Tratamentul deshidratării uşoare spre moderată, de exemplu tratamentul de substituţie al lichidelor pentru deshidratare (asociată cu diareea acută)

Tratamentul de substituţie trebuie să fie administrat, dacă dumneavostră sau copilul dumneavoastră manifestaţi simptome de deshidratare uşoară sau moderată cum ar fi producţie scăzută de urină, membrane mucoase uscate, picioare şi mâini reci, oboseală, slăbiciune generală, crampe musculare şi/sau scădere în greutate.

Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavostră, aţi pierdut în greutate şi/sau suferiţi de o deshidratare uşoară spre moderată bazat pe o examinare medicală, doza necesară de soluţie de Rehydron este în mod obişnuit obişnuit de până la 1dl pe kg greutate corporală:

Doza de soluţie de Rehydron în tratamentul de substituţie al lichidelor este bazată pe greutatea corporală:

Greutatea corporală (şi vârsta)

Cantitatea de soluţie

Sub 5 kg ( sub 4 luni)

2 – 4 dl

5 – 7,9 kg (4 – 11 luni)

4 – 6 dl

8 – 10,9 kg (12 – 23 luni)

6 – 8 dl

11 – 15,9 kg (2 – 4 ani)

8 – 12 dl

16 – 29,9 kg (5- 14 ani)

12-22 dl

peste 30 kg (peste 15 ani)

22-40 dl

 

In tratamentul de substituţie al lichidelor, soluţia trebuie administrată într-o perioadă de 4 ore pentru a corecta deficitul de lichide estimat. Dacă diareea persistă după administrarea tratamentului de substituţie al lichidelor, administrarea soluţiei de Rehydron trebuie continuată ca tratament de menţinere, vezi secţiunea „Prevenirea deshidratării ( asociată cu diareea uşoară)” de mai jos.

Prevenirea deshidratării (asociată cu diaree uşoară)

Tramentul cu soluţie Rehydron trebuie iniţiat imediat după debutul diareei. În mod obişnuit nu este necesar ca tratamentul să se administreze mai mult de trei- patru zile şi acesta trebuie intrerupt odată ce diareea a încetat. Soluţia de Rehydron trebuie să fie administrată după cum urmează:

Greutate corporal

Cantitate de soluţie

Sub 10 kg

/4 – 1 dl după fiecare scaun diareic

Peste 10 kg

1 – 2 dl după fiecare scaun diareic

 

Contactaţi un medic

Monitorizaţi greutatea şi starea generală în timpul tratamentului şi contactaţi un medic, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

–                      manifestaţi schimbări în statusul mental: iritabilitate, apatie, sau somnolenţă

–                      aveţi febră peste 390C,

–                      aveţi sânge în scaun,

–                      aveţi vărsături persistente,

–                      aveţi diaree care continuă de mai mult de 2 zile ,

–                      aveţi durerere abdominală severă

In câteva cazuri tratamentul cu Rehydron nu este suficient pentru corectarea sau prevenirea deshidratării cauzate de diaree.

Dacă luaţi mai mult decît trebuie din Rehydron

In caz de supradozaj contactaţi imediat un medic.

Simptomele unei supradozări pot fi sete, gură uscată, dificultate la înghiţire, deshidratare, tensiune arterială scăzută, dezorientare, somnolenţă, rigiditate a gâtului, inconştienţă, convulsii şi slăbiciune musculară. Acest fapt se poate întâmpla mai ales în cazul pacienţilor cu funcţie a rinichiului scazută.

Reacţii adverse posibile

La administrarea dozelor recomandate nu este de aşteptat ca Rehydron să producă vreo reacţie adversă. Administrarea prea rapidă a soluţiei pote induce vărsătură (vezi secţiunea 3 „Cum se administrează medicamentul„)

Cum se păstrează Rehydron Optim

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Rehydron după data de expirare care este menţionată pe cutie şi pe pliculeţ după EXP: Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Pliculeţul: a se păstra sub temperatura de 250C

Soluţia reconstituită: a se păstra în frigider (2-80C). Soluţia reconstituită trebuie utilizată în decurs de 24 ore.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Rehydron

-Substanţele active sunt: glucoză anhidră 6,75 g, clorură de sodiu 1,30g, citrat de sodiu 1,45 g, clorură de potasiu 0,75 g

-Alţi excipienţi sunt: Acesulfam de potasiu E950, aromă de lămâie (maltodextrină, acacia E414, d- limonen (dextro), citral, ulei de lămâie, ulei de lămâie verde (lime), vanilină).

Cum arată Rehydron şi conţinutul ambalajului

Pulbere cristalină albă pentru soluţie orală cu miros de lamâie.

Mărimi de ambalaj: 2 x 10,7 g, 4 x 10,7g, 6 x 10,7 g, 10 x 10,7 g, 20 x 10,7 g.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Orion Corporation Orionintie 1 FI – 02200 Espoo Finlanda

Fabricant

Orion Corporation Orion Pharma Orionintie 1 FI – 02200 Espoo Finlanda

Orion Corporation Orion Pharma Tengstrominkatu 8, 20360 Turku Finlanda

Acest prospect a fost ultima dată aprobat în August 2012

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica
Medicamente cu aceeași substanță activă
Medicamente din aceeași clasă