Coverex, 4 mg, comprimate

Substanță activa
perindoprilat de tert-butilamină
Clasa ATC
C09AA
Format
comprimate
Afecțiuni
hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă
Producător
Les Laboratoires Servier Industrie
Acțiune terapeutică
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei

Compoziţie

Compoziţie

Un comprimat conţine perindoprilat de tert-butilamină 4 mg şi excipienţi: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, dioxid de siliciu coloidal hidrofobic, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei

Indicaţii şi contraindicaţii

Indicaţii terapeutice

Acest medicament este recomandat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale şi al insuficienţei cardiace.

Contraindicaţii

Acest medicament nu trebuie administrat în următoarele cazuri:

  • hipersensibilitate la perindoprilat de tert-butilamină, sau la oricare dintre excipienţii produsului;
  • edem angioneurotic;
  • sarcină sau alăptare.

Precauţii

Informaţi-vă medicul dacă aveţi oricare dintre următoarele afecţiuni:

  • hipotensiune arterială sau dacă urmaţi o dietă strictă fără sare;
  • insuficienţă renală sau cardiacă, îngustare a arterei renale.

Dacă sunteţi supus unei intervenţii chirurgicale, informaţi-vă anestezistul că utilizaţi acest medicament.

In cazul oricăror nelămuriri, adresaţi-vă medicului sau farmacistului! In timpul tratamentului cu perindopril:

  • s-ar putea să apară o tuse uscată. In acest caz, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru a evalua necesitatea continuării sau a întreruperii tratamentului.
  • risc de reacţii alergice şi edem angioneurotic;
  • risc de reacţii alergice la pacienţii dializaţi; informaţi-vă medicul dacă faceţi hemodializă;
  • risc de hiperkaliemie, în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau cardiacă.

Interacţiuni şi atenţionări speciale

Interacţiuni

Pentru a evita posibile interacţiuni nedorite cu alte medicamente, trebuie să vă informaţi medicul sau farmacistul dacă utilizaţi:

  • diuretice, litiu, antidiabetice, anestezice, narcotice, antipsihotice, antihipertensive, alopurinol, citostatice sau imunosupresive, corticoizi sistemici sau procainamidă;
  • combinaţii de săruri de potasiu sau diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren sau amilorid).

Atenţionări speciale

Copii

La copii, Coverex 4 mg nu este recomandat, deoarece experienţa la această grupă de vârstă este insuficientă.

Sarcina şi alăptarea

Utilizarea acestui medicament este contraindicată în timpul sarcinii şi al alăptării. Adresaţi-vă medicului înainte de a utiliza acest medicament.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Cei care conduc vehicule sau folosesc utilaje trebuie să fie foarte atenţi datorită riscului de apariţie a ameţelii.

Doze şi mod de administrare

Tratamentul hipertensiunii arteriale

Doza zilnică recomandată este de 4 mg perindoprilat de tert-butilamină (1 comprimat Coverex 4 mg), această doză putând fi crescută treptat la 8 mg perindoprilat de tert-butilamină (2 comprimate Coverex 4 mg), dacă este necesar.

Tratamentul insuficienţei cardiace

Doza zilnică recomandată este de 2 mg perindoprilat de tert-butilamină (1/2 comprimat Coverex 4 mg). Pentru tratamentul de întreţinere, doza eficace este cuprinsă între 2 şi 4 mg perindoprilat de tert-butilamină.

In toate cazurile, recomandările medicului trebuie respectate cu stricteteţe.

Mod de administrare

Se recomandă ca acest medicament să fie administrat o dată pe zi, înainte de masă.

Reacţii adverse şi supradozaj

Reacţii adverse

La fel ca în cazul tuturor medicamentelor, acest medicament poate determina la unele persoane apariţia unor reacţii adverse:

  • cele mai frecvente reacţii adverse sunt: tusea (descrisă ca fiind uscată şi iritativă), dureri de cap, astenie, oboseală, senzaţie de ameţeală, crampe, hipotensiune arterială, tulburări gastro­intestinale, erupţii cutanate;
  • reacţii adverse rare: transpiraţie, uscăciunea gurii, tulburări de dispoziţie, de somn şi sexuale;
  • în caz de inflamare a feţei, buzelor sau a limbii, adresaţi-vă imediat medicul şi întrerupeţi tratamentul;
  • pot să apară diverse modificări ale rezultatelor testelor de laborator: scădere uşoară a hemoglobinei, creştere uşoară a potasemiei, creşterea ureei sau a creatininei.

Informaţi-vă medicul dacă aceste reacţii adverse persistă sau dacă apar reacţii adverse care nu sunt menţionate în acest prospect.

Supradozaj

In caz de supradozaj, informaţi-vă imediat medicul sau farmacistul.

Simptomele care pot să apară sunt: hipotensiune arterială gravă, şoc, bradicardie, tulburări electrolitice şi insuficienţă renală.

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa o doză pe care aţi omis să o utilizaţi.

Alte informaţii

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 30 comprimate.

Producător

Les Laboratoires Servier Industrie, Franţa

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Egis Pharmaceuticals Ltd.

Kereszturi ut 30-38, H-1106 Budapesta, Ungaria

Data ultimei verificări a prospectului

Iunie 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being