Scurt vs. Lung

Multa vreme, parul lung a fost "accesoriul" obligatoriu pentru o diva de la Hollywood. Vremurile s-au mai schimbat, iar multe dintre vedete afiseaza suvite scurte. Sunt sexy in ambele ipostaze si au lansat tendinte, iar stilistii, si ei la fel de celebri
  • Publicat:
Scurt vs. Lung
Scurt vs. Lung

Christina Aguilera
Vine bebe
Doamna Aguilera a simtit nevoia unei schimbari de look cand in viata ei personala aveau loc transformari. Mai exact cand se pregatea sa devina mamica. Acum este deja insarcinata. Dorinta de a avea un bebe a coincis cu lansarea unui nou material discografic care promoveaza imaginea divelor din anii ’40 – ’50. Desi am vazut-o si bruneta sau roscata, Christina nu renunta la culoarea cu care de altfel s-a si consacrat, chiar daca, recunoaste ea, ii este foarte greu sa o intretina.

Drew Barrymore
Datorita ingerilor
Acum e adepta parului mai lung. Cand avea insa vreo 10 ani in minus, se tundea fara mila. Drew a trecut printr-o multime de schimbari in viata ei personala. De altfel, drumul ei pana in prezent n-am putea spune ca a fost vreodata lin. Chiar ea declara cand avea parul foarte scurt ca nu punea foarte mare accent pe feminitate. Ce a schimbat-o? Filmul „Ingerii lui Charlie“ care i-a aratat ca nu e un lucru chiar rau sa schimbe haine, machiaje si coafuri, chiar daca, de cele mai multe ori, devine obositor.

Natalie Portman
Pentru o fata perfecta
Nu stiu ce parere aveti, dar noi spunem ca arata mai bine cu plete. A avut parul scurt la recomandarea unui stilist, care voia sa-i puna in evidenta oasele fetei aproape perfecte. Nu contestam frumusetea domnisoarei, dar tunsoarea baieteasca prinde foarte putine femei. Si, din nefericire pentru ea, nu se incadreaza in categoria celor care arata bine cu suvite scurte. Stilistii au insa cele mai fanteziste metode prin care poti sa revii la o lungime medie sau lunga. Si Natalie a revenit la normal.

Katie Holmes
Pentru mostenitoare
Ea s-a tuns dupa ce i-a daruit o mostenitoare sotului ei, Tom Cruise. E adevarat si la sfatul bunei prietene, Victoria Beckham. Katie e un caz fericit, pentru ca fizionomia ei nu s-a schimbat radical o data ce a renuntat la plete. Dupa nastere, oricum a avut ceva probleme in privinta podoabei capilare, chiar daca a apelat la toate produsele care tin in frau caderea parului. Desi acum nu se mai plange de acest inconvenient, isi mentine parul la o lungime medie si nu ii sta rau.

Paris Hilton
Dupa doua ore
E adevarat, in ultima vreme se poarta parul mai scurt. Iar Paris Hilton nu putea sa nu urmeze trendul. A renuntat destul de usor la suvitele ei lungi, dupa o consultatie cu stilistul care a durat… doua ore. In final, „cea mai cunoscuta mostenitoare“ s-a lasat pe mainile lui. Apropo, parul care i-a fost taiat este pastrat in prezent intr-un seif, ca nu cumva cineva sa atenteze la vreo particica din corpul ei. S-a tuns dupa ce primul videoclip din cariera ei muzicala a fost desfiintat de critici.

Victoria Beckham
Made IN USA
Doamna Beckham s-a lansat acum 10 ani alaturi de colegele Spice cu parul scurt si inchis la culoare. Ulterior, a incercat mai toate coafurile care i-au atras atentia. In 2007, o data cu venirea in SUA, a simtit nevoia unei schimbari de imagine. Si-a luat unul dintre stilistii in voga si a lansat un trend mondial, de vreme ce mai toata lumea a copiat acest stil bob adaptat. Si cum americanii prefera blondele, nu-i mai ramanea de facut decat o schimbare si in sensul acesta…

Rihanna
5 MINUTE
Fata aceasta face senzatie la nici 20 de ani atat cu vocea, cat si cu infatisarea. N-a trecut mult de cand s-a lansat si, daca tot se poarta parul scurt, de ce nu… Si fiindca tot a venit vorba, parul ei natural e ondulat, asa ca de fiecare data e nevoita sa apeleze la placa. Si de cand are o coafura de liceu, trebuie sa treaca si mai des pragul salonului. Rihanna a renuntat la podoaba capilara dupa ce s-a gandit 5 minute. Intens.

Foto: Reuters

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Psiho news
Psiho news
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”