Laurette Atindehou traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere medical, după ce problemele de sănătate cu care se confruntă de mai mult timp s-au agravat. La 39 de ani, aceasta spune că se simte epuizată fizic și emoțional, mai ales după ultima intervenție chirurgicală suferită la finalul lunii aprilie, la nivelul piciorului stâng.
Deși a trecut printr-o nouă operație în speranța unei ameliorări, evoluția post-operatorie nu a fost cea dorită. Starea ei de sănătate continuă să ridice semne de întrebare, iar recuperarea este dificilă, motiv pentru care se află în prezent acasă, sub supraveghere și în proces de refacere.
Situația medicală rămâne însă complicată. Medicii au stabilit că va fi necesară încă o intervenție chirurgicală la același picior, deoarece zona operată a dezvoltat din nou o infecție. Astfel, la începutul lunii iunie, vedeta este programată să revină în sala de operație, în speranța că aceasta va fi ultima intervenție de acest tip.
Perioada prin care trece este una deosebit de grea, mai ales că a acumulat deja peste 20 de operații și numeroase anestezii de-a lungul timpului. Toate aceste experiențe medicale repetate au afectat-o profund, iar ea descrie această etapă ca fiind una dintre cele mai solicitante și dificile din viața sa.
Vezi această postare pe Instagram
„După ultima operație sunt acasă și încerc să mă recuperez. Am fost la control la medicii care m-au operat luna trecută. Din păcate, se pare că soluția rămasă în picior s-a infectat din nou și va trebui să fiu operată iar, la începutul lunii iunie. Sper din tot sufletul să fie ultima intervenție. Este foarte greu…
Mi-am pierdut mult timp, sănătatea și liniștea. Este, probabil, cea mai mare provocare a vieții mele. De mai bine de un an mă lupt să scap de această substanță toxică care mi-a afectat grav organismul: țesuturi, mușchi, ligamente… Am trecut prin peste 20 de operații și foarte multe anestezii. Momentan încă nu pot merge bine, doar câțiva pași prin casă, iar viața mea înseamnă acum recuperare, spital și multă răbdare. Dar am credință că totul va fi bine și sper că până în septembrie-octombrie să pot reveni la viața mea de dinainte.”, a declarat Laurette pentru Click!
foto: instagram Laurette