Jennifer Aniston s-a logodit

Jennifer Aniston s-a logodit cu iubitul ei, actorul Justin Theroux, anunţă agenţia de presă Mediafax. Iar marele moment s-a petrecut cu ocazia aniversării lui Justin Theroux – vineri - când cea cu care a început o relaţie amoroasă în 2011 i-a făcut cadou un sincer “DA”.
Jennifer Aniston s-a logodit

Jennifer Aniston s-a logodit cu iubitul ei, actorul Justin Theroux, anunţă agenţia de presă Mediafax. Iar marele moment s-a petrecut cu ocazia aniversării lui Justin Theroux – vineri – când cea cu care a început o relaţie amoroasă în 2011 i-a făcut cadou un sincer “DA”.

Cei doi actori au fost şi colegi de platou, în comedia „Cu lumea-n cap/ Wanderlust” (2012). Jennifer Aniston, în vârstă de 43 de ani, a fost căsătorită cu celebrul actor american Brad Pitt, de care a divorţat în 2005, după apariţia în presa hollywoodiană a unor informaţii potrivit cărora acesta a înşelat-o cu o altă actriţă celebră de la Hollywood, Angelina Jolie.

După divorţ, Aniston a avut mai multe relaţii de scurtă durată, printre altele cu actorul Vince Vaughn, modelul britanic Paul Sculfor şi cântăreţul John Mayer.

Justin Theroux, în vârstă de 41 de ani, nu a fost niciodată căsătorit. Din punctul de vedere profesional, cei doi actori au avut o super carieră cinematografică. Aniston a devenit cunoscută graţie rolului Rachel Green din serialul de comedie „Friends” difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace şi în filme pentru marele ecran, apărând în comediile romantice „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) şi „Despărţiţi, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

În luna februarie, Jennifer Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, devenind prima vedetă din distribuţia serialului „Friends” care a primit o astfel de distincţie.

Actorul Justin Theroux s-a remarcat în câteva lungmetraje importante, precum „American Psycho”, „Calea Misterelor/ Mulholland Drive”, „Zoolander Manechinul”, „Furtuna tropicală/ Tropic Thunder” şi „Iron Man – Omul de oţel 2”.
 

Celine Dion inspirată de Nadia Comăneci
Celine Dion inspirată de Nadia Comăneci